Iubesc ce mă face să sufăr
și cred prost că al meu destin
e floarea -corolă de nufăr-
uscată-n soarele-augustin.
Iubesc și fac lumea să plângă,
când lumea crede că-s divin,
eu doar copil -joaca nătângă-
râzând în soarele-augustin.
Iubesc, urăsc și nu știu care
mă domină și mă înclin
spre ceea ce cred a fi soare
când pleacă astrul augustin.
Iubesc dar vreau să nu se vadă,
de aia mai împroșc venin,
să nu par slab, să nu fiu pradă,
dar plâng în soarele-augustin...
Iubesc că-s om dar peste toate
sunt un poet și-al meu pelin
îl beau când toamna frunze moarte
cad după soarele-augustin.
Iubesc dar parcă tot mai rece
mi-e inima ca ger senin
și urlu când iar vara trece
ducând cu ea soare-augustin.
Iubesc și-adânca mea iubire
e vaiet surd în piept de chin,
îmi duc iubirea-n veșnicie,
chiar peste-apusul augustin...
