Ți-ai înrămat în glastra greutății
flori reci de piatră, zâmbitoare parcă,
ca să expui mârșav majorității
ceea ce vrei a fi, sărmană soartă...
Ai adunat în traista ponosită
valori și perle ce sclipesc în soare,
dar prea puține, și-ai ajuns nefericită,
când la apus n-ai putut lua răsare.
Ai imortalizat momente de uitare
când uiți frumosul, dar te roade ura
și mergi grăbit pe strada Nepăsare
de parcă viața n-ar fi numai una.
Și ți-ai pierdut și vicii, prin absență,
că-n orice cerc ai fost, în colț erai,
fricile ți-au împins creieru'-n abstinență,
ai zice astăzi multe, dar n-ai grai.
Activ ai adunat emoții netrăite
ce vin pe-ntunecate și te lovesc gârlă,
le-auzi părerile (ce nu au fost rostite)
cu tălpile arzând fugi dansul de șopârlă.
Rememorezi ce ai fi vrut să fie,
căci nu ai ce, când viața ta e scrum,
dar uiți uitarea-n uitata veșnicie
căci te calmezi cu Palo Santo fum...
E greu și lung calvarul vieții bune,
când temeri, griji sunt metastază-n os;
fii cine ești când toți sunt după lume
și vei privi curând de sus în jos.
