Cu regret privim trecutul, te chemăm: Hai înapoi!
Am greșit, mai dă-ne-o șansă și întoarce-te la noi,
Nu am pus frână la timp, nu ne-am oprit, deținem vină,
Căci din hohote de râs n-auzeam că ea suspină.
Luați de valul umoristic am dus simțul în derivă,
Și am transformat hazliul într-o glumă excesivă,
Am tot continuat cu foc, bancuri și vorbe subtile,
Ce provoacă răni în suflet, stări ce nu sunt volatile...
Au urmat clipe de groază, clipe-n care "cenușiul"
Dintre șanse colorate deosebea numai griul,
Percepea numai durerea, căci sinapsele, grăbite,
Transmiteau spre creier fluviu de urlete nerostite,
Scrutam orizontul des, însă nu vedeam nici umbră
De cea care ne-a lăsat, sătulă de noi, în urmă,
Și intram în casa noastră, ne-aminteam vorbe rostite,
Le vedeam în față, clare, săgeți în suflet înfipte.
EA nu se-arăta, iar groaza rodea din noi fără saț,
Țigara era cărbune, iar cafeaua, numai zaț,
Mâncarea trecea cu greu, se bloca în esofag,
Ai putea mânca lejer când pierzi pe cineva drag?
*
Îți promitem că în veci nu o să îți mai greșim,
Ți-am scris noi, tatăl și fiul, să-nțelegi că te iubim.
