Insiști să te iubesc, n-o fac, așa că pleacă,
cum te-aș putea iubi când mi-ai luat tot ce-aveam?
tu nici măcar n-ai scrupule - râdeai când eu plângeam -
te-oi iubi peste-un veac...lasă timpul să treacă.
Ai ales să-mi dai viață, eu n-am fost întrebat
și-am crescut ca restul -nici rău însă nici bun-...
Eu am fost calul tău când erai Ben-Ardun,
dar când să-mi schimb stăpânul tu m-ai înjunghiat.
Ți-am fost adesea câine, cu resturi mă hrăneai,
rar, când primeam un os mi se părea deliciu,
nu știam că stăpânul e cel mai greu supliciu...
credeam că mă iubești atunci când mă băteai.
În multele războaie ți-am fost tare armură,
intrau săgeți în mine...tu nu știi, te-apăram,
ziceam că fac un bine când pentru tin' luptam,
nu-nțelegeam că tu te războiești din ură.
Cât timp ți-am fost oglindă te-am măgulit în față,
de teamă c-al tău pumn mii de cioburi m-ar face
dacă nu ți-aș fi spus c-arăți la patru ace,
când tu erai babac în orice dimineață.
Ți-eram pion pe tablă când albii-au atacat,
puteai să intervi dar ai zis: n-ai valoare
și ai privit mișcările menite să m-omoare,
am dispărut de parcă nici n-aș fi existat.
Ți-am fost și încă-ți sunt faptura mâinii tale,
tu mi-ai regizat filmul, eu joc cum mi se cere...
vreau să se țină cont și de a mea părere...
Nu vreau să mai ascult... Lasă-mă, plecă la plimbare.
M-ai vrut creștin pios, să nu cârtesc nicicând,
mi-ai spus că drumul drept e-acela cum zici tu,
dar mă țineai în lanțuri, nu-ți puteam spune nu,
afirmam ce-mi ziceai dar te-njuram în gând.
Mi-ai făurit destinul, el traiul mi-a ghidat,
nu am obiectat, mi-era frică de tine...
nu știam că scăparea de forța ta e-n mine
și-am pierdut prea mult timp pân-am realizat.
Poți dormi unde vrei...eu am doar cerul liber
dar și în mediu-ai pus sistem de spionaj...
mă urmărești non-stop, în orice peisaj,
dă-ne dreptul la vot și n-o să mai fi lider.
Lasă-mă să fiu rău și n-o să-ți înjur ființa,
insistă să fiu sfânt și-o să te prigonesc;
îmi predici să fiu bun, eu râd, că-mi amintesc
c-am debutat ca asasin omorând conștiința.
Ești atotștiutor, în timp ce eu sunt târâtură...
știi să-mi dai peste cap și-apoi să râzi cu poftă,
chiui când mă ascund, de frica ta, în bortă,
mă ții încătușat ca să nu plec din bătătură.
Cică ești transparent, dar ești ca sticla mată,
putem vedea o formă dar nu știm ce ascunde...
mi-e groază de-al tău nume, căci mă feresc, oriunde,
pierzându-mă-n dezordinea atent organizată.
Credeai c-o să-ți slujesc dacă o să-mi iei școala
surpriză neplăcută, căci te înjur mai rău,
eu nu îți caut grijă, deci marș în cerul tău,
nu o să-ți fiu un sfânt căci am suflet ca smoala.
Putem gândi, putem visa și-avem în piept dorințe
dar nu se împlinesc fără acceptul tău...
spune-mi cum să te văd altcumva decât rău?
căci ca să-ți strigăm numele tu ne dai suferințe.
M-am descărcat, nu tot, dar simt eliberare.
Dacă o sa ma uiți o să fim buni amici,
însă dacă insiști o să devin arici
și o să-nțep acolo unde știu că te doare.
*
Pentru ce-am înșirat ar tre' să-mi cer iertare
dar n-o s-o fac deloc, căci în zadar mă rog.
De când mi-ai profețit ca lui Gog din Magog,
am încetat să fiu milogul ce-ți cere îndurare.
Sunt un jegos notoriu când mă rog către sfinți,
dar ei sunt și mai și căci mi-au ruinat viața,
d-aia le fut tot neamul până-l apucă greața,
susțin fututu-n pizdă, dar i-aș fute-ntre dinți.
