Mă arde focul vieții, în palmă-i simt arsura,
și multe greutăți mă-ngenunchează-n mers...
Atunci pompa vieții pulsează-n vene ura,
plesnesc de nervi acolo und-există uzura,
și în al vost' pahar, râzând, picur cianura
ce se adună-n mine din ce în ce mai des.
Sunt unicat, da-s dublu, că-n mine este dracu',
un înger sunt, am fost, voi fi pân'-o să plec.
De-mi vorbești blând țâșnesc, parcă-nțepat cu acu',
toți, când mă văd simt milă şi-n gândul lor: săracu'...
Cei ce mă știu de-aproape, știu ce îmi poate capu',
sau au aflat atunci când m-au călcat pe bec.
Când simt pe cineva că ma luat în cătare,
urc stâncile înalte şi dispar în neant.
Nu merg ca un normal, merg pe lângă cărare,
când lupt, sincronizez: cap, mâini, dinți şi picioare,
sau fug dacă sunt slab, ca de o arătare,
de asta-s invizibil și venetic, un emigrant.
