Nu poți să te ascunzi de un fost șarpe,
o să te muște și-o să mori încet;
Cu degetul încerci prea tulburi ape
și valul o să-ți lase gol în piept.
Calc cu bocancii lăcrămioare-n parcuri,
nu cred în nimeni și mă piș pe toți,
pot să dispar ca un cangur pe arcuri,
când tu mai strângi potcoave de cai morți.
Pot fi ce vreau - dar încă am răbdare -
pot suporta ce n-acceptam în veci;
Eu nu rănesc, deși, tu, da - și doare -
eu tot mai bun (ca vinul vechi din beci)...
Nu cred în oameni, dar cred în schimbare,
evoluez, privesc și-aștept minuni,
dar pentru tot ce fac primesc doar sare
pe răni deschise ce-s așa de luni...
*
Mă tot transform mai mult ca niciodată,
o să ajung curând tot ce-mi doresc
și dimineața - în oglinda mea crapătă -
Andrei îmi spune c-o să reușesc.
