Mi-e scrisă viața-n nonculori,
dar eu - un pictor cu speranță-
cu vise și cu cutezanță
prin zâmbete-ncerc să nasc flori.
Și-apar la răsărit - plăpânde-
cu mari întârzieri de timp,
într-un înghețat anotimp
razele zorilor, cade și blânde.
Râd mult, când încălzit de soare,
țurțurii fricii se dezgheață,
dar tremur și-mpetresc la față
când după nori astrul dispare.
Nu știu ce sunt, nu știu ce-am fost
nu știu nici ceea ce voi fi...
Știu: întunericu'-l vreau zi
și vreau un soare-n timp anost.
