Azi glasul tău îmi pare stins
- în ritm de cânt și poezie-
căci dorul de tine m-a-mpins
la nopți albe de nebunie.
Azi vocea ta îmi pare fadă
când disperat scormonesc fostul
și amintirilor cad pradă
când nu-nțeleg care-a fost rostul.
Azi chipul tău mi-apare șters
prin pozele-n care zâmbeam,
căci fără tine -în regres-
pașii mi-i duc spre un alt an.
Azi minuni se mai împlinesc,
nu v-așezati, nu stați pe scaun
-e scurt ce am să povestesc-
am scăpat de SINDROMUL DOWN!
Azi versul tău sună grotesc
rupestru scris "canibalistic",
din oase-ai tronu'-mpăratesc
în care-ți duci viața artistic.
