Make me | 1

Capitolul 62

"Unde îmi e tricoul?" Mă întreabă Lucas în timp ce eu pescuiam sutienul meu de prin pat.

"Nu știu. Unde l-ai aruncat." Râd în sinea mea de faptul că acum o oră am făcut lucrul de care eram mereu speriată, și nu îmi vine să cred că am o stare de parcă am eliberat un fel de povară din mine. El se aplecase și a cules tricoul lui negru de pe jos.

Mi-am luat și eu hainele care mi s-au uscat pe mine, și mi-am revendicat telefonul fără baterie de la Lucas. Nici nu vreau să mă gândesc câte apeluri și mesaje s-ar putea să am de la mama, sau chiar tata. Am reușit să mă detașez de tot ce am pățit în acest timp, și chiar mi-am recăpătat forțele. Am făcut asta numai cu ajutorul lui Lucas, și dacă nu era el, probabil încă eram în hotel și îmi plângeam de milă.

Când am început să mă plimb prin cameră, am simțit ceva mic care mă deranja între coapsele mele. Nu știam ce era, dar îmi provoca o stare de neliniște și mă făcea să mă opresc din mere. Se simțea ciudat, și nu știam ce se întâmplă sau de ce mai simt o înțepătură în acel loc.

"Lucas?" Mă sprijin de tocul ușii de la baie, punându-mi mâna deasupra burții de parcă în acest fel aș putea opri sentimentul ciudat din mine.

"Da?" Răspunde distras de telefonul lui pe care îl butona așteptând după mine.

"Mă simt ciudat." Spun pe un ton plângăreț, făcându-l să își ridice privirea din telefon, și se uită în direcția mea preocupat. Și-a închis telefonul și îl aruncă în pat, ca mai apoi să vină lângă mine.

"Ce vrei să spui?" Se îngrijorează ațintindu-și privirea pe mâna mea, și oftez.

"Nu știu, parcă simt ceva aici. Mă înțeapă." Spun uitându-mă la el surescitată, iar el își pusese afectuos mâna  în locul în care se aflase a mea, pe burtă. A frecat încet locul, apăsând scurt de câteva ori, și a coborât până deasupra șlițului meu, mângâind concentrat.

"Aici?" Apasă încă de câteva ori, focusând un loc.

"Da." M-am plâns sub apăsările lui, iar el oftează lingându-și buzele.

"E normal să simți ceva ciudat un timp, până când corpul tău se va obișnui." Își ia mâna de pe burta mea, uitându-se la mine îngrijorat. "O să îți iau niște pastile, asta dacă e ceva care ar putea să îți calmeze înțepăturile." Îmi presez buzele într-o linie, aprobând din cap și îi mângâi ușor umărul.

Voiam să fac patul pentru că era prea stricat, dar Lucas m-a certat și nu a vrut cu niciun chip să mă lase să îl fac. Am cedat pentru că nu voiam să ne certăm, și am ieșit amândoi din cameră.

"Plecați?" Nathan întreabă când am ajuns amândoi la parter, și am dat ochii cu el și Allison stând întinși pe canapeaua din acel living aranjat.

"Da." Lucas îi răspunde prompt, în timp ce ei doi s-au ridicat în șezut.

"S-a întâmplat ceva?"  Întreabă tot el, oscilând cu privirea între mine și el. I-am aruncat o scurtă uitătură lui Lucas pe furiș, și am tăcut, lăsându-l pe el să vorbească.

"Nu se simte foarte bine." Își așează mâna pe talia mea, frecând-o prudent în mișcări lente. Iubesc felul în care este atât de atent cu mine, chiar dacă nu e chiar atât de rău ce simt. Ci doar o înțepătură iritantă, dar suportabilă. "Voi aveți de gând să mai stați?" I-a întrebat, făcându-i să își dea câteva priviri între ei.

"Mai stăm puțin." Nathan răspunde, iar Lucas aprobă din cap.

"Bine atunci." Își scarpină tâmpla. "Să nu mai faci nimic prostesc." Îl atenționează cu un deget în aer, iar Nathan își dă ochii sâcâit peste cap.