Make me | 1

Capitolul 54

Cu greu m-am ridicat din patul meu confortabil și care striga în urma mea să mă așez înapoi și să continui să dorm toată ziua. Cu toate că e ora 11, mă simt foarte obosită, probabil pentru că nu reușesc să îmi împlinesc somnul.

Lucas nu mă sunase aseară deloc, și am adormit în timp ce așteptam. Nu îmi aduc aminte cât era ora, dar cu siguranță era târziu. Mi-am făcut griji că nu m-a sunat sau nu a dat vreun mesaj, pentru că nu știu care a fost problema. Ori a uitat că ar fi trebuit să mă sune, ori..nu știu.

După ce m-am revigorat cu un duș, m-am îmbrăcat în niște haine casual, un trening gri, de bumbac. E chiar confortabil și după două zile de purtat tocuri și rochie, aveam nevoie de o zi liberă. Părul proaspăt spălat l-am prins într-o coadă de cal, dar nu mai avusesem chef să îl întind sau să-i fac orice altă modificare.

Am coborât la parter, în timp ce îmi verificam telefonul dacă nu cumva aveam vreun mesaj sau apel pierdut. Nu, nu aveam nimic.

Chiar nu știu ce să cred, dar o să îl sun eu mai târziu să clarificăm lucrurile.

"Bună." Îmi salut părinții văzându-i în sufragerie, uitându-se la o emisiune pe care eu o consider o mare porcărie. 

Și-au îndreptat atenția spre mine în timp ce eu mă trântesc pe canapeaua pe care ei stăteau deja îmbrățișați. Mereu zâmbesc în sinea mea văzându-i că încă își arată afecțiunea unul față de celălalat, mă face fericită.

"Ai dormit bine?" Mama mă întreabă dând volumul televizorului mai încet.

"Da, de ce?" Răspund făcându-mă mai comodă între pernele de pe canapea.

"Nu prea pare, ai niște cearcăne de toată frumusețea."

Probabil că a fost destul de târziu când am adormit, deși nu mi-am dat seama că am așteptat atât de mult să mă sune.

"Nu știu, probabil că nu am dormit destul." Ridic din umeri, neștiind ce să-i răspund.

"Cum a fost petrecerea ta? Nu prea am avut ocazia să vorbim despre asta." Tata deschide subiectul, așa cum mă așteptam să o facă.

"A fost minunată, în ciuda faptului că nu prea o voiam." Le spun jucându-mă cu câteva șuvițe din coada mea de cal.

"Ne bucurăm să auzim asta." Tata îmi vorbește deși nu se uită la mine, privește doar televizorul.

"Voi ați plănuit tot bâlciul cu Lucas?" Nu m-am putut abține să nu îi întreb, sunt mult prea curioasă.

"Eu nu, mama ta. Nu aveam nicio idee că ăl..Lucas, va fi acolo." Încercase să mascheze faptul că se corectase, dar tot am auzit foarte bine. Ceva e dubios despre comportamentul lui când vine vorba despre Lucas. Se desprinde imediat de subiect sau vorbește acceptabil.

"Ești vicleană, mamă." Mă uit la ea cu ochii mijiți, în timp ce ea zâmbește cu gura până la urechi.

"Să nu-mi spui că nu ți-a plăcut." Își dă ochii peste cap.

Bineînțeles că mi-a plăcut. A fost cea mai bună aniversare din viața mea, și nu aș vrea să schimb absolut nimic.

"Ba da, mi-a plăcut." Zâmbesc mic, în mintea mea derulându-se scene din ziua aceea. A fost o zi chiar superbă.

"Te-ai uitat prin cadouri?" Tatăl meu mă întreabă, aplecându-se ca să-și ia cana cu cafea de pe masă, dar pe când să o apuce, aceasta se răsturnase.

Îmi ia câteva momente ca să realizez că toată cafeaua s-a scurs exact pe cadoul lui Lucas. Sar ca arsă de pe canapea, și mă reped să iau plicurile de pe masă, dar e mult prea tărziu, cafeaua deja a ajuns pe ele.