Make me | 1

Capitolul 47

Îmi sprijin bărbia în podul palmei, învârtindu-mi telefonul pe masă cu degetul meu arătător. Privesc plictisită alte persoane din jurul meu, ascultând nepoliticos conversațiile picante ale altora, în așteptarea lui Dylan.

M-a străbătut deja gândul de câteva ori să plec, am așteptat timp de 20 minute și încă nu își face apariția prin peisaj. Mai are de gând să vină sau îmi trage clapa?

Sau am înțeles eu greșit ora la care a spus să fiu în Applebee's? Nu, nu ar avea cum. A spus tare și răspicat ora 6, iar eu dau foarte multă atenție acestor lucruri, deci nu s-ar putea să fiu eu aiurită din punctul ăsta de vedere.

Dar nu înțeleg ce face de întârzie. Ocup masa asta de ceva vreme și mă simt prost că stau singură, așteptându-l pe el.

Au mai trecut câteva minute înainte să mă uit în jurul meu oftând dezamăgită că nu văd nicio față cunoscută, și mă decid să plec acasă, împăcându-mă cu faptul că am fost lăsată cu ochii în soare.

"Hei!" Vocea lui Dylan mă oprește exact în momentul în care mă întorceam cu spatele ca să plec. Mă răsucesc înapoi, pentru a mă uita la el. Părul lui este mult mai aranjat decât de obicei, dar are aceeași bază, și anume faptul că este dat pe spate. Se vede clar că barba lui a fost proaspăt bărbierită, și mereu o să fiu de părere că băieții fără barbă sunt mai atrăgători. Poartă o cămașă gri, simplă și ușor șifonată, nefiind băgată în blugii lui negri și deloc strâmți. Ambele încheieturi îi sunt înconjurate de mai multe brățări negre, care par a fi niște curele.

"Bună." Îl salut înapoi, admirându-i seninătatea feței lui. Probabil eu arăt mohorâtă, ceea ce nu e tocmai satisfăcător.

"Plecai cumva?" Își arcuiește o sprânceană în glumă, făcându-mi semn să mă așez pe scaun.

"Am crezut că nu o să mai vi." O spun sincer, ocupând din nou locul, iar el îmi imită gestul.

"Scuze pentru întârziere. Am avut parte de câteva încurcături, dar cel puțin am ajuns înainte să pleci." Spune făcându-mă să forțez un zâmbet în semn de 'totul e în regulă'. "Ai comandat?" Mă întreabă încrucișându-și degetele pe masă, iar eu trag neliniștită de trandafirii atașați de rochia mea galbenă, cu care am ieșit împreună cu Lucas la gelaterie. Poate nu ar fi trebuit să o iau exact pe asta, dar îmi place prea mult de ea, și mă tem că acum am o amintire legată de rochia asta.

"Nu." Răspund scuturându-mi capul, iar el cheamă una dintre angajate pentru a comanda ce ne dorim. Eu îmi comand aceeași cafea pe care mi-a luat-o și Allison ieri, chiar mi-a plăcut-o.

"Chiar îți place cafeaua cu caramel?" Mă întreabă amuzat după ce chelnerița plecă de lângă noi.

"Da, este delicioasă. Ție nu?" Răspund așteptând să mă contrazică.

"Bănuiesc că e în regulă, dacă ție îți place." Ridică scurt din umeri, și sunt ușor intrigată de faptul că nu vrea să îmi spună în mod direct că îi displace ceva ce mie îmi place.

"Mă rog." Clatin capul, încercând să găsesc un mod de a continua conversația. "Cum merg lucrurile cu trupa voastră și publicul? Ați prins ceva fani?" Glumesc și eu puțin, cât să destind atmosfera asta stătătoare dintre noi.

"Publicul prezent la vreo aparență de-a noastră pare încântat de obicei, dar nu vine neapărat cineva la noi ca să ceară informații despre trupă. E doar o chestie de moment și atât." Spune, ochii călătorindu-i peste rochia mea, făcându-mă să mă simt jenată de atenția lui.

"Cu siguranță cu timpul o să vă faceți mult mai cunoscuți. Trebuie doar să aveți răbdare, Applebee's e începutul."

"Exact asta spun și eu, dar Rick, pletosul, vrea tot mai mult și mai mult. Aproape era să pierdem și oferta asta să cântăm aici, pentru că s-a luat la ceartă cu administratorul localului pe motivul că ne plătește cu prea puțin." Își descarcă el frustrarea, gesticulând cu mâinile prin aer. "Lăsând asta la o parte, voiam să te felicit, ai o voce extraordinară și cânți incredibil la orgă." Spune aducând pentru prima oară un zâmbet adevărat pe fața mea.