Make me | 1

Capitolul 43

Îmi deschid ochii, simțindu-mi pleoapele grele. Arunc ochii pe ceasul care stă atârnat pe peretele din camera de oaspeți. Am dormit aici, pentru că nu voiam să îl trezesc pe Lucas aseară făcând gălăgie prin cameră sau când mă așezam în pat.

De fapt te-ai speriat că ar fi putut auzi ce ai spus. Subconștientul meu nu mă lasă în pace. Știu că are dreptate. Chiar m-am speriat că ar fi putut auzi ce..i-am spus. Încă nu îmi vine să cred că am spus-o cu voce tare.

Știam. Știam că în mine creștea tot mai mult ceva pentru el. O puteam simți cum ardea în mine de supărare că o negam. Asta îmi doream, să neg că sentimentele mele s-au echivalat cu ceva foarte puternic. Știam asta încă de când am fost întrebată 'de ce nu ai de gând să fugi?'. Știam răspunsul întrebării, dar nu îl acceptam.

Nu mă găsesc pregătită să iubesc pentru prima oară. Mă simt neajutorată. Simt că habar nu am în ce mă bag. Poate ar fi fost mai simplu dacă mă îndrăgosteam de o persoană mai puțin complicată? Poate era mai simplu dacă era cineva mult mai hotătât în privința mea. Care să știe exact ce vrea de la mine. Nu azi să mă sărute, și mâine să îmi spună că suntem prieteni, apoi să retragă ce a spus, și să revină la un 'suntem ceva'.

Poate dacă era Dylan, era mai simplu? M-ar fi scos la acea întâlnire, am fi râs împreună și m-ar fi adus acasă la o oră decentă. Întâlnirile ar fi continuat până când una dintre ele s-ar termina cu un sărut sub felinarul din fața casei mele, și o mărturisire din partea lui despre cât de îndrăgostit este de mine. I-aș fi spus că simt aceleași lucruri și că sunt fericită că l-am cunoscut. Am fi început o relație sănătoasă și ne-am fi implicat amândoi emoțional și fizic, din toate punctele de vedere.

Dar nu, cu tot scenariul ăsta în cap, încă nu pot să îmi schimb perspectiva. Nu aș da nimic în schimbul mometelor petrecute cu Lucas. Aș vrea să îi aud în continuare tachinările lui bazate pe Shawn Mendes. Aș vrea să îi aud râsul de copilaș și să îl văd cum își lasă capul pe spate. Aș vrea să îi văd ticul nervos în care își dă mâna prin păr. Aș vrea să îi văd ochii angelici în fiecare zi. Aș vrea să îi simt degetele lui printre ale mele pentru totdeauna. Aș vrea să îi aud răgușeala glasului permanent, să îmi sune ca și o melodie. Aș vrea să îl ascult cum îmi povestește despre stele și galaxii, planete și universuri. Aș vrea să cântăm împreună așa armonios precum am experimentat. Aș vrea să îl văd dormind, aș vrea să am grijă de el de fiecare dată când este bolnav, aș vrea să îi amintesc mereu să nu mai fumeze atât de mult, aș vrea să îi simt parfumul combinat cu mirosul de țigări, aș vrea să îl văd purtând jachetele lui de blugi, aș vrea să mă minunez de înălțimea lui de fiecare dată când îl văd, aș vrea să îl contrazic până recunoaște că am dreptate, aș vrea să se certe cu mine din orice prostie în loc să plece. Aș vrea să îl am.

Dar, cel mai important, aș vrea să se îndrăgostească și el de mine. Nu pot să investesc sentimente la nesfârșit pe el, așteptând să ce? Să își dea seama ce vrea de la mine? Asta a spus, că trebuie să își dea seama ce simte pentru mine. Nu am să pot aștepta pentru totdeauna după nehotărârea lui. Va trebui să se decidă, pentru că nu pot să îmi fac mie asta. Să aștept să își dea seama de ceva ce nu are de gând să adopte prea curând. Măcar să îmi spună că mă place. Nu îmi confesează prea multe, e distant când vine vorba de subiectul ăsta. Mi-a spus că sunt importantă și că începe să creadă că eu sunt cea care a fost cerută de el timp de 3 ani, dar mă întreb, sub ce formă am fost eu cerută? Doar un ajutor? Sau o fată pentru care să aibă sentimente? De care să se îndrăgostească? Nu știu nimic în legătura cu asta și mă înnebunește că trebuie să ghicesc ce e în mintea lui, pentru că el 'trebuie să își dea seama'. Vreau să își dea odată seama, de ce tot trage de timp? Nu pot să stau pe lângă el tânjind după mai mult decât o relație de prietenie. Mă rănesc singură, și nu vreau să mă pun mai prejos.