Crystal ✔

Capitolul 39

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^

            După conversația mea interesantă și lungă cu Carter, amândoi trebuia să plecăm. Timpul a trecut mai repede decât mă așteptam și era deja cinci după-amiaza. Brody a fost singurul care a ieșit din salonul lui Max și s-a uitat la mine, dar nu mi-a spus nimic, doar a mers mai departe și s-a întors după zece minute, cu mâncare în mână.

            Odată ce Carter a plecat înapoi la sora lui,însă nu înainte să facem schimb de numere de telefon, eu mi-am făcut îndeajuns de mult curaj și am intrat în salonul lui Max. Băieții și Bobby îl înconjurau pe Max ca un scut, și imediat ce am intrat, privirile lor erau pe mine. Am închis ușa încet după mine și am făcut pași micuți spre ei.

            - Crystal, ce mai faci? întreabă Bobby.

            - Sunt bine, Bobby, mulțumesc de întrebare. Voi ce mai faceți? întreb și eu, cu un zâmbet mic și trist, iar băieții(înafara de Max) au zis în cor că sunt bine. Max, tu? Cum te simți?

            - Ok.   

            Răspunsul lui scurt mi-a făcut micul zâmbet să se șteargă de pe fața și a fost înlocuit cu o încruntătură. Nimeni nu a mai zis nimic, însă privirile lor nu mai erau pe mine, decât a lui Max, care se uita foarte atent la mine, iar eu am simțit roșeața din obraji.

            - Stai puțin, strigă Max dintr-o dată, atrăgând toată atenția spre el. Tu ești tocilara Crystal de la școală? Aw, frate, așa de jos am ajuns?!

            Auzind aceste cuvinte de la Max am realizat cât de greu o să îmi fie să îi reamintesc. Dacă el va fii arogant și nesimțit, nu voi rezista o lună lângă el. Reacțiile băieților nu au întârziat, toți se uitai șocați la el, iar Drew a fost primul care a vorbit.

            - Păi, după cum vezi, nu prea mai e tocilară. Iar tu ai ajutat-o să își schimbe stilul și uite ce frumoasă e acum!

            - Frate, ești sigur că eu ajutat-o?

            - Da! se răstește Brody la el. Doar nu o să te mințim, prostule!

            - Știți ce? Se face târziu iar eu trebuie sa plec acasă, i-am promis mamei că voi ajunge la cină. Pa-pa!

            Am plecat înainte ca vreunul dintre ei să răspundă și am ieșit cât de repede am putut din spital, sătulă de atâta dramă. Am luat un taxi și am ajuns acasă după un sfert de ora. Singurul care era acasă era Justin, pe care l-am găsit în sufragerie, uitându-se la un film. A pus pauză imediat ce m-a văzut și mi-a pus câteva întrebări, dar a renunțat după ce a văzut că eu chiar îi răspundeam.  M-am dus în camera me și m-am schimbat în niște haine mai confortabile după ce mi-am făcut un duș relaxant. Apoi, încercând să uit, chiar și pentru câteva ore, tot ce s-a întâmplat, mi-am băgat căștile în urechi, dând drumul la un playlist de melodii liniștitoare, am luat o carte din noptiera de lângă patul meu și am început să citesc.

            Următoarele ore chiar au fost relaxante. Eram doar eu, muzica mea, în pat, citind o carte bună, iar asta este idea mea de relaxare. Deja se făcuse noaptea, iar ochii mei erau deja obosiți din cauza cititului în exces. Mi-am luat telefonul de pe noptieră și am observat că aveam două mesaje. Unul de la Valentino și celălalt de la Carter. M-am uitat prima data la a lui Valentino.

            Trimis: Valentino

            20:22

            Am vorbit cu Max, dar el chiar nu își amintește nimic din ce s-a întâmplat în ultimii doi ani. Drew l-a menționat pe Alpha și atunci Max s-a roșit tot la fața. Bobby l-a tras de limbă și am aflat că el făcea afaceri cu Alpha de când avea 15 ani, aproape 16. A spus că nu voia să fie foarte important în mafia lui, voia doar să facă niște bani să îl ajute pe Bobby, apoi s-a certat cu el și a plecat să locuiască singur și atunci avea nevoie de mai mulți bani. Noi i-am spus ce s-a întâmplat cu tine (nu chiar tot) și a devenit destul de nervos că tot îi aduceam aminte, de parcă el nu voia să își aducă aminte. Nu vreau să te amăgesc, ești amica mea și țin mult la tine, de aia vreau să îți spun adevăratul. Max nu mai e așa cum a fost. Nu mai e băiatul ăla pe care tu îl știi. Acum este așa cum a fost la 16 ani: un nesimțit fără suflet. Inima lui încă suferă după pierderea părinților lui. Pentru el, asta s-a întâmplat acum doi ani, nu patru. Dacă vrei să îl faci să își reamintească de tine, asta e de înțeles, iar eu și băieții te vom ajuta. Însă dacă vrei să te împrietenești din nou cu el.. nu știu dacă va mai fii posibil. Scuze că ți-am zis toate astea printr-un s.m.s dar nu cred că eram în stare să ți le spun fața în fața, mai ales că știu că vei fi rănită după ce citești asta. Băieților și mie ne pare rău și să știi că mereu te poți baza pe noi, indiferent de circumstanțe. Ținem mult la tine și ne ești ca o surioară pe care nici unul dintre noi nu a avut-o. Noapte bună!