Crystal ✔

Capitolul 25

Recapitulare:

   Dintr-o dată, uşa din stânga mea se deschide şi o mână mă tragea afara din maşină. M-am uitat la cel din faţa mea şi am văzut un băiat de vârsta mea, însă nu l-am văzut bine la faţă. Am încercat să ţip, însă şi-a pus mâna peste gura mea şi a început să mă tragă de lângă maşina. Mă zbăteam în strânsoarea lui, încercând să mă eliberez, însă nu eram îndeajuns de puternică. Vroiam să ţip după ajutor, după Max, să mă salveze el, dar nu puteam. 

     Băiatul mă ţinea strâns de încheieturi cu o mână şi nu puteam vedea unde mă duce. Frica pusese stăpânire pe mine, gândindu-mă la toate lucrurile ce mi se pot întâmpla acum. Sau poate Max mă va salva până la urma. Am început să aud voci tot mai tare şi m-am liniştit pentru o secundă, încercând să îmi dau seama daca şi Max era în acea conversaţie şi, spre fericirea mea, era. Apropiindu-ne mai mult, îl aud strigîndu-mi numele. Brusc, băiatul îmi dă drumul, iar eu am picat tare pe cimentul rece. Scâncesc din cauza dureri şi, din instinct, îmi ridic palma stângă, să văd lovitura. Palma era acoperita de pietricele, cioburi şi de sânge. Dar am uitat de durere când am auzit o voce batjocoritoare zicând:

- Deci tu eşti faimoasa Crystal?

        Nu mă putea uita altundeva decât în pământ. Nu ştiam ce să fac, dacă trebuia să răspund sau nu. Am decis să nu o fac.

- Las-o în pace! îl aud pe Max că ţipă. Ea nu are nici de aface cu asta!

       Bărbatul râde.

- Nu are nimic de aface cu asta? Desigur că are. Hai Max, că nu eşti chiar atât de prost. Gândeşte-te puţin.

      Făcându-mi curaj, mi-am ridicat capul şi m-am uitat la băieţi. Logan, Drew şi Brody aveau un pistol îndreptat înspre cei doi bărbaţi şi băiatul din spatele meu, Max avea palmele încleştate într-un pumn, iar Valentino stătea lângă el, probabil gândindu-se la un plan.  Uitându-mă mai bine la Max, am observat că şi el se uită la mine. M-am uitat direct în ochii lui şi am observat cât de întunecaţi erau. 

        Apoi, o mână m-a apucat de rădăcinile părului şi a tras în jos, făcându-mă să îmi duc capul pe spate şi să mă uit la unul dintre bărbaţi. Avea ochii verzi. El mi-a studiat faţa şi, după câteva secunde, m-a mângâiat pe obraz. Mi-am întors imediat capul, urând faptul că degetele lui scârboase m-au atins. 

- Nu o atinge! ţipă Max, scoţând din buzunarul de la spate un pistol, îndreptându-l înspre ei. 

    Bărbaţii nu s-au mişcat şi probabil că nu erau nici speriaţi, însă eu eram. Niciodata nu l-am văzut pe Max atât de nervos, atât de înspăimântător. 

- Nu cred că eşti în măsură să ne spui ce să facem, spune celălalt bărbat. 

- Doar spune-mi ce dracu vrei, Mitch!

- Ştii bine ce vreau, Max, ştii ce vrea Alpha!

- Nu voi fi un criminal, ca voi, niciodata! strigă el.

     Mitch răde.

- Nu eşti tu ăla cu arma îndreptată spre mine?

      Mă prinde de braţ şi mă ridică, făcându-mă să stau lângă el. Se uita la mine din cap până în picioare. Mă întoarce, făcându-mă să fac o piruetă. 

- Chiar frumoasă e prietena ta, Max, spune el. Poate aş putea să mă distrez puţin cu ea.

      Îşi pune mâna pe fundul meu, iar eu mă zbat, încercând să îi dau mâna jos. Îmi era scârbă de el, dar îmi era şi frică, ştiind că el ar îndrăzni să facă orice doreşte cu mine. 

- Lasă-mă în pace, spun eu.

- De ce să îl las doar pe Max să se joace cu tine, huh, frumoaso?

       M-am uitat la Max şi am văzut că a luat doi paşi în faţă, băgându-şi arma în buzunarul de la spate. 

- Bine! ţipa el, ridicându-şi mâinile. Gata, o să fac ce vreţi voi, doar las-o în pace!

     Mitch răde din nou.

- În sfârşit. Te va suna Alpha, va vorbi el cu tine, spune, se întoarce şi pleacă.

       Max aleargă spre mine şi mă ia în braţele lui călduroase. Eu mi-am înfăţurat mâinile în jurul taliei lui, mi-am îngropat faţa în pieptului lui şi am început să plâng incontrolabil. Ştiam că o parte din pericol s-a dus şi ştiam că se putea întoarce mereu, dar acum măcar eram lângă el.

- Of, iubita mea, ofteată el, strângându-mă mai tare la piept. Îmi pare atât de rău. Gata, nu mai plânge, te rog. 

      Însă eu nu m-am liniştit. Înainte am fost prea şocată ca să plâng, iar acum nu mă puteam opri. Max îşi pune un braţ sub genunchii mei şi mă ridică în braţe. Eu nu mi-am mişcat capul din pieptul lui. Am mers puţin, apoi am auzit uşa de maşină deschizându-se. Max m-a pus pe mine prima, după a intat şi el şi m-a pus în poala lui, mângâindu-mi delicat spatele. Şi-a pus doua degete sub bărbia mea şi mi-a ridicat capul, făcându-mă să mă uit în ochii lui.

- Nu mai plânge, Crystal, totul s-a terminat, şopteşte.

- Oh, Max, mi-a fost atât de frică, am spus, încercând să mă liniştesc.  

- Ştiu, ştiu, iubito. Dar acum suntem în siguranţa. Vom mergem acasă, vom mânca nişte pizza şi ne vom uita la nişte comedii, bine?

    Nu am putut să îi răspund, doar am dat din cap. M-am cuibărit mai bine la pieptul lui şi aşteptam să ajung acasa. Nimeni nu mai spunea nimic, probabil le era prea frică să zică ceva acum, când eu eram cu ei. Când am ajuns, Max a ieşit primul, luându-mă de mână apoi. Am hisăit de durere când mi-a atins palma, iar el şi-a luat mâna imediat de pe a mea. S-a uitat la mine, încruntat. M-a prins de încheietura şi mi-a examinat rana. 

- Te doare rău? întreabă, iar eu dau din cap că nu. Hai să îţi curaţam mânuţa, da?

       Îmi vorbea ca unui copil, dar nu mă supăram. Ştiam că acum încă îmi era frică de cele întâmplate. Poate Mitch se întorce, cu Alpha lângă el şi cu nişte pistoale în mână, gata să omoare pe orice le iese în cale. Ştiam că era foarte puţin probabil să se întâmple asta, dar totuşi se putea întâmpla. 

      Am intrat în casa şi am mers în camera lui. Eu m-am pus în pat, făcându-mă cât de cât comfortabila. Max a scos de sub pat o trusă de prim ajutor. A început să îmi cureţe rana. Nici unul din noi nu spunea nimic. Eu mă gândeam nu mai la ce se întâmplase. Max a cedat, a acceptat să facă ce vor ei, ca eu să fiu în siguranţă.

- Max, am şoptit, atrăgându-i atenţia. Chiar vei face ce zic ei? Chiar vrei omorî pe cineva?

    El îşi scutură capul încet.

- Nu. Am spus ca o voi face să te am din nou lângă mine. Sincer, nu credeam că Mitch e atât de prost, dar ce mai contează acum? Eşti în siguranţă, asta e tot ce contează. 

     După ce mi-a învelit mâna în pansament, m-a sărutat lung şi pasional

- Hai să mergem până la mine, vreau să mă schimb de hainele astea murdare, spun.

      El îmi zâmbeşte şi mă ia de mâna cea nevătămată. Am ieşit din casa şi am mers spre a mea. Am încercat să o deschid cu cheia, dar era deja deschisă. Am intrat amândoi înăuntru şi am mers spre scări, să mergem în camera mea, dar ne-am oprit imediat când mi-am văzut părinţii stând cu mâinile încruţişate la piept.

¤¤¤¤¤¤¤