Crystal ✔

Capitolul 33

       Încă o ora și băieții trebuiau să plece. Toată ziua au stat în sufragerie și au lucrat la un plan, iar eu mai făceam ceva de mâncat și le aduceam, dar cel mai mult timp am stat lângă Logan, chiar și când dormea, pentru că, de un timp de vreme, m-am obișnuit cu tăcerea și mă liniștea. 

      Stătusem cu Max doar câteva ore și voiam mai mult timp, dar știam și înțelegeam că el nu putea. Stătea așa de mult timp, încercând să găsească cea mai bună și sigură soluție ca să iasă din această problemă. Deși mi-a spus să nu mă îngrijorez prea mult, nu puteam. Aveam încredere în el dar nu aveam încredere în Alpha. 

      Mă uitam la Logan, îl priveam cum dormea. El nu știa nimic, băieții au refuzat să îi spună, pentru că ar fi vrut și el să meargă cu ei. Deja se ridicase din pat si mersese puțin, cu ajutorul meu, nu era în stare să se ducă la ''treabă'. Afară era aproape întuneric. Max îmi spusese că Alpha nu a acceptat să se întâlnească cu el decât dacă era noaptea. 

      Auzind ușa deschizându-se, m-am uitat să îl văd pe Max intrând. M-a luat de mână și mi-a făcut semn să fac liniște, probabil să nu îl trezesc pe Logan. Am ieșit amândoi din cameră și ne-am dus din nou în camera lui. 

- Vreau să îți spun câteva lucruri înainte să plecăm.

- Bine...

        S-a așezat pe un fotoliu din camera, iar pe mine m-a pus în poala lui. O mână o avea pe la spatele meu și mă ținea de mână, iar pe cealaltă a pus-o pe piciorul meu și făcea cerculețe mici cu degetul arătător.

- Vreau să mă asigur că știi câteva lucruri.

- Spune, îl încurajez eu.

- Nu... nu vreau să îți dau speranțe false. Este posibil ca ceva rău să se întâmple în seara asta. Ceva foarte rău. Este posibil să vin acasă cu un băiat în minus, este posibil să nu mai vin acasă. 

-  Ce? 

       Doar la gândul că Max nu se mai întoarce acasă ochii îmi lăcrimau. 

- Crystal...

- Max, mi-ai promis că o să încerci să rezolvi totul cu vorba!

- Și o să o fac! O să încerc, îți jur! Dar nu știu ce întorsătură pot lua lucrurile. Eu vreau doar ca tu să fii conștientă de câteva lucruri. Te rog, nu plânge, spune, ștergându-mi lacrimile cu degetul cel mare. Nu suport să te văd plângând, mă doare.

       Eu doar mi-am scuturat capul, încercând să îmi țin lacrimile, dar îmi era foarte greu.

- Nu mă pot abține, șoptesc.

- Încearcă, pentru mine. Poate că Alpha nu este așa de rău, poate că nu ne va face nimic...

           Am luat guri mari de aer, încercând să mă liniștesc. Avea dreptate, nu îl ajutam dacă plângeam. Dar, în acelaș timp, îmi era greu să mă abțin. 

- Max, trebuie să plecăm! țipă Valentino din sufragerie.

        Eu împietresc când îl aud. Max ne ridică pe amândoi. El mă învelește într-o îmbrățițare, eu îmi înfășor mâinile în jurul gâtului lui și îl trag mai aproape. Și-a lăsat capul mai jos, uitându-se adânc în ochii mei, eu făcând acelaș lucru. Mi-am ridicat și eu capul și ne-am întâlnit la jumătatea distanței. Buzele lui pufoase și rozalii le-au atins pe ale mele și am stat așa preț de câteva secunde. Apoi, a început să își miște buzele delicat, iar eu i-am mimat acțiunea. După puțin timp, Max a transformat sărutul din unul tandru și inocent, în unul mult mai pasional, plin de posesivitate și sentimente, pe care nici nu le știam în acest moment. Când ne-am îndepărtat, nu mi-a dat drumul imediat, ci m-a strâns din nou în brațe și și-a pus fruntea peste  mea.