Crystal ✔

Capitolul 30

      Am reușit să dorm doar o oră. Când m-am trezit, eram în brațele lui Max, acolo unde mă simțeam cel mai bine. Pentru un minut, am stat și i-am ascultat bătăile inimii, care, oarecum, mă linișteau. Ritmul ei mă captiva, și deși vroiam să vorbesc cu el, am mai așteptat puțin. Știam că era treaz, știam că stătea treaz până aproape dimineața, când trebuia să se ducă la el în cameră. Mi-am ridicat privirea la el și i-am oferit un mic zâmbet.

- Bună, îmi șoptește el, sărutându-mă pe frunte. Cum ai dormit?

- Foarte bine, având în vedere că tu ai fost perina mea. Tu ai dormit?

- Am ațipit câteva minute, dar m-am trezit. Nu pot risca să ne vadă mama ta așa.

      Și cu acele cuvinte, toată fericirea mea din acel moment a dispărut, fiind înlocuită de tristețe. O tristețe urâtă, amară, pe care nu voiam să o mai simt. Și totuși era prezentă, atâta timp cât eu știam că nu aveam voie să îl mai văd pe Max.

- Ce vom face acum? îl întreb. Dacă ne vede împreună, îi va spune tatei, și știi că el este șeriful. Nu vreau să ne despărțim.

- Nu trebuie, răspunde el. Putem ține totul între noi.

- Adică…

- Adică putem fi despărțiți în fața mamei tale, dar în rest vom fi la fel.

- Nu știu dacă o voi putea minții pe mama.

- Vom vedea. Te las să te mai gândești și dacă chiar vrei să ne despărțim, s-a oprit, și-a mutat privirea spre tavan, a luat o gură mare de aer și a continuat, o vom face.

    O vom face?

- Chiar vrei să ne despărțim? îl întreb în șoaptă.

- Nu! Nu, desigur că nu vreau să ne despărțim, dar dacă tu vrei asta, nu prea voi avea ce face, așa-i?

     Eu doar mi-am scuturat capul.

- Nu vreau! O să facem cum ai spus. Doar în fața mamei.

    Max a mai plasatun sărut pe fruntea mea și s-a ridicat din pat. S-a dus la fereastră și a deschis geamul, spunându-mi că ne vom vedea mâine. Odată ce a intrat în camera lui, eu m-am înfășurat în pătură, încercând să păstrez căldura. În puțin timp, am adormit.

     Dimineața următoare m-am trezit cu o durere de cap. Imediat ce m-am ridicat din pat, pete negre mi s-au format în vedere și a trebuit să închid ochii și să mai stau puțin în pat.

       Când am ajuns în bucătărie, mama era deja acolo. Nu am băgat-o în seamă când mi-a urat o dimineață bună, pentru că eram așa de supărată pe ea. Mama era persoana în care aveam cea mai multă încredere, chiar dacă nu îi spuneam totul, știam că ea va fi acolo pentru mine. Și poate că va fi și acum, dar încrederea mea în ea nu mai e așa cum obișnuia să fie. O parte din mine o înțelegea, pentru că probabil și eu aș proceda ca ea dacă aș fi în locul ei, dar ea nu știe totul. Nu știe că Max niciodată nu mi-ar face rău și că acele arme erau pentru a ne proteja.

     Am luat un măr de pe masă și am ieșit din bucătărie. Încă nu vorbisem cu Max și nu știam dacă mă ducea el la școală sau nu, dar cred că va trebuii să merg pe jos. Ar fi mai bine, în caz că mama ne vedea. Mi-am aruncat ghiozdanul pe umăr și am ieșit din casă, punându-mi căștile în urechi, dând drumul la muzica și mușcând cu poftă din măr.

     Mergeam pe stradă fără să dau atenție la nimic, fiind atentă doar la muzică. Aveam un sentiment de deja vu, sentimentul de singurătate pe care îl avea acum câteva luni. Mă simțeam din nou ca fata pe care nimeni nu o bagă în seamă, pe care toată lumea o urăște. Însă acel sentiment a dispărut de îndată ce am ajuns la școală. Brody și Drew era rezemați pe mașină, Logan stătea pe capotă, iar Valentino și Max stăteau pe motorul lui Max. Când am ajuns lângă ei, Max m-a tras la el și și-a înfășurat brațele în jurul meu.

- Bună băieți, spun eu.

    După ce și ei îmi răspund, am plecat în școală. Lumea nu se mai uita la mine așa cum o făceau la început, dar tot simțeam câteva priviri ațintite la mine. Dar acum nu mă mai deranjau. Când eram cu băieții eram mai încrezătoare, eram mai fericită. Le datoram așa de mult.

     Soneria a sunat, iar holurile începeau să se golească. Împreună cu Max am mers la prima noastră ora, care a trecut foarte repede. Mereu domnul Kills făcea toți elevii somnoroși. La sfârșitul următoarei ore, profesorul de literatură m-a oprit.

- Crystal, notele tale au scăzut, a spus el, uitându-se pe o foaie.

- Poftim?!

- Se întâmpla ceva acasă? Părinții tăi se ceartă?

- Nu, nu este absolut nimic, doar că în ultima perioadă am fost foarte obosită.

      Profesorul mi-a spus că dacă se va întâmpla ceva, să îi spun, după m-a lăsat să plec. Știam că am primit câteva note mai mici în ultima perioadă, cu toată situația cu Alpha și Mitch, nu am putut să mă concentrez așa de bine.

      Când am ieșit din clasă, am fost surprinsă să îl văd pe Max acolo, pentru că îi spusesem înainte să nu mă aștepte.

- Nu vin la următoarele două ore cred, îmi spune.

- De ce nu? întreb eu, curioasă.

- Ieri nu am reușit să terminăm planul, așa că trebuie să îl continuăm azi.

- Bine, am spus.

    M-am ridicat pe vârfuri să îl sărut pe obraz, însă el și-a întors capul iar buzele mele le-au atins pe ale lui. Primul meu instinct a fost să îl împing, să îl dau la o parte, pentru că era la școală, iar holurile erau pline, însă când mi-a cuprins șoldurile știam că nu aveam cum să scap, așa că m-am bucurat de micul sărut.

     După ce și-a luat la revedere, eu mi-am continuat ziua. Deși Max a spus că va lipsi doar două ore, eu m-am găsit stând în ultima bancă, la pen-ultima oră. Trecuse patruzeci de minute din oră și profesorul încă nu venise. Îmi verificam telefon la fiecare minut, să vad dacă el sau băieții m-au sunat sau mi-au trimis un mesaj. Nu prea am vorbit cu Max de când am plecat, abia îmi răspundea la mesaje, iar eu nu am insistat, poate că era foarte ocupat. Soneria ne-a anunțat sfârșitul ore, iar toți colegii mei au ieșit din clasă, alături de mine. M-am dus la dulapul meu și mi-am luat cartea de care aveam nevoie. Când m-am întors, am văzut un băiat cu o jachetă cunoscută. Am mers mai repede spre el, să vad dacă chiar e el sau nu. Când s-a întors spre stânga, i-am văzut mai bine fața. Era Drew.

      Dar el de ce era aici? Nu trebuia să fie cu ceilalți băieți?

     Am încercat să mă gândesc la o explicație pentru asta, și chiar nimic nu mi-a venit în minte. Max a spus că vor fi toți acolo. Dar poate Drew s-a întors la școală după câteva ore. Am decis să nu dau mare importanță și am plecat la ultima mea ora. După jumătate de oră, după ce profesorul ne-a predat o nouă lecție, ne-a lăsat să facem exerciții. Și cum asta era ultima oră a tuturor, aproape nimeni nu le făcea. Eu însă încercam să le rezolv, pentru că asta ne va rămâne temă. Dintr-o dată, telefonul mi-a vibrat de două ori, alertându-mă că am un mesaj nou. L-am scos repede din geantă, gândindu-mă că este Max. Am devenit mai curioasă, când am văzut că era de la un necunoscut. Am apăsat pe el, și respirația mi s-a tăiat.

   Era o poză.

   O poză cu Max. Și cu o altă fată. Și se sărutau.     

     Prima mea reacție era să încep să plâng, dar m-am abținut. Am rugat profesorul să mă lase să mă duc la baie, și când a acceptat, mi-am luat toate lucrurile și am fugit din clasă. Imediat ce am rămas singură, lacrimile au început să îmi pice. M-am uitat mai atentă la poză. Max avea o mână pe fundul ei, iar în cealaltă avea o sticlă de bere. Fata era îmbrăcată sumar, cu o rochiță care se putea numi maiou. Am început să plâng și mai tare când am văzut textul:

      “Cât de fidel este prețiosul tău Max?”