Crystal ✔

Capitolul 32

        Dimineața, pe la 5, am plecat acasă și m-am băgat în pat. Am dormit până la 7, când a sunat ceasul. Am căutat-o pe mama în toată casă și dar nu am găsit-o. Când am realizat că sunt singură acasă. am sunat-o.

- Alo?

- Mama, unde sunt pastilele de burtă? am întrebat eu, falsificându-mi vocea cât de mult am putut, prefăcându-mă că sunt bolnavă. Mereu reușeam să o păcălesc. Știam prea bine unde erau pastile, dar voiam să îi arăt că am dureri, ca să mă lase să stau acasă.

- În bucătărie, unde sunt mereu, de ce, ce ai pățit? 

- Crampe abdominale, îi răspund, știi că mereu mă doare burta când vine timpul.

- Stai acasă azi, dacă te doare tare.

- Bine, vorbești tu cu directorul, da?

- Da, acum să mă ții la curent.

- Ok, pa!

        După ce am luat câteva pastile din bucătărie și am făcut niște sandvișuri și o supă, m-am întors în casa lui lui Max. Când am intrat, în sufragerie erau Drew, Brody, Valentino și Max erau în sufragerie. Max vorbea -mai bine spus țipa - la telefon, iar Val le arăta ceva pe laptop lui Drew și Brody. Când au auzit ușa, și-au întors privirea spre mine. Max a ieșit grăbit din cameră, iar eu m-am dus la ceilalți.

- V-am adus niște sandvișuri, am spus. 

      Băieți au luat fiecare câte unul, lăsând pe farfurie doar două, pentru Max, și pentru mine.

- Deci, ce faceți? întreb, curioasă.

- Facem un plan, îmi răspunde Valentino. Max vrea să se întâlnească cu Alpha cât de curând posibil.

- Să se întâlnească cu el? întreb din nou, să mă asigur că am auzit bine.

- Da, spune Drew. Vrea ca toate astea să se termine odată.

        Nu a mai apucat să spună nimic, că Max s-a întors în camera.

- Mâine ne vedem cu Alpha.

          Vocea lui era fermă și puțin înfricoșătoare, care mi-a făcut pielea de găină. M-am uitat mai atentă la el și am văzut că avea niște cearcăne foarte mari și era mai palid ca deobicei. A venit și s-a pus lângă mine pe canapea. Și-a împletit mâna cu a mea și m-a sărutat scurt.

- Trebuie să vorbesc cu băieții. De ce nu te duci tu la Logan, și după vom merge la mine în cameră și vom vorbi, da? îmi șoptește, atingându-mi ușor nasul cu nasul lui. 

        Eu doar am dat încet din cap și am luat supa și pastilele înainte de a urca în camera lui Logan. Când am intrat, un miros urât de spital și pastile m-a făcut să tușesc, iar întunericul nu mă lăsa să văd bine lucrurile. Am lăsat mâncarea pe noptieră și am mers spre fereastră, dând draperiile albastre la o parte. Lumina a intrat repede și am auzit un scâncet din partea lui Logan. M-am dus la el si m-am așezat pe scaunul de lângă patului lui.   

        Nu arăta foarte bine. La fel ca Max, și el avea fața palidă. Ochiul lovit era mai învinețit, buza era mai umflată. Și-a crăpat ochii și s-a uitat puțin prin cameră, apoi la mine. Și-a mișcat puțin mâna iar eu am luat-o imediat în a mea.

- Mă doare capu', mormăie.

      Am luat o pastilă și l-am ajutat să o ia. 

- Ce te mai doare? îl întreb eu.

- Coastele și tăieturile.

       Am oftat încet și m-am lăsat pe spătarul scaunului, fără să îi dau drumul la mână. Voiam să mă asigur că știe că sunt lângă el și că sunt gata să îl ajut.

- Nu prea știu ce să îți fac. Trebuie să așteptăm.

     Înăuntrul meu uram faptul că nu știam ce să îi mai fac. Noaptea trecută, când stătea lângă el, am căutat pe internet niște date folositoarea și am încercat să mă documentez cât de mult am putut, dar de multe ori am dat peste niște explicații foarte complicate, pe care abia am reușit să le înțeleg. Am aflat ce trebuie să fac cu ochiul negru și cu buza spartă, dar încă nu știam ce să fac cu tăieturile și cu lovitura de la coaste. 

- Vrei să mănânci ceva? Am făcut supă...

        La menționarea mâncării, și-a mărit ochii puțin mai mult și și-a întors capul să se uite pe noptieră.

- Credeam că doar îmi imaginez mirosul, spune el, schițând un mic zâmbet, pe care abia l-am văzut.

        Am chicotit și eu și am pus un prosop mic pe pieptul lui Logan. Am luat bolul în mână și l-am apropiat de fața lui. Am luat puțină supă în lingură și am dus-o încet la gura lui. După câteva linguri, a zis:

- Mmmm, ce bună e! Tu ai făcut-o?

- Da, am făcut-o în grabă, am spus eu, continuând să îl hrănesc. 

           Logan a mâncat toată supa, spre surprinderea mea. Ceea ce era un semn bun. Probabil trecuse o zi de când nu a mai mâncat ceva. După ce am pus bolul de o parte, am început să vorbim despre multe lucruri, iar eu am încercat să găsesc subiecte cât mai fericite, să îl fac să uite durerea cumva. După ce i-am schimbat bandajele, băieții au intrat în cameră. Au vorbit puțin cu Logan, iar după câteva minute eu și Max am plecat din cameră și ne-am dus în a lui. Ne-am așezat amândoi în pat. Mi-am pus capul pe pieptul lui, iar el și-a lăsat mâna să cadă peste umerii mei. 

- Mâine mă întâlnesc cu Alpha... a spus, și când a văzut că nu îi răspund, a continuat. Abia aștept ca toate problemele să se termine. M-am săturat să fiu mereu îngrijorat...

- Ce o să faceți la întâlnire?

       Pentru o secundă, tace. Eu mă uitam la el, însă el îmi evita  privirea. Nu știam dacă asta era un semn rău sau nu.

- Nu știu. 

       Răspunsul lui este simplu, dar mă face să mă îngrijorez și mai mult. 

- O să... o să încerci să vorbești cu el, da? întreb eu.

- O să încerc. Dar nu pot să îți promit nimic. Alpha e un nenorocit, nu am încredere în el și nu pot risca nimic.

        Ghemuindu-mă mai mult la pieptul lui, mi-am împletit mâna cu a lui. Am oftat ușor, gândindu-mă la ce se va întâmpla. Îmi era greu să îmi imaginez că se va întâmpla altceva decât un bărbat bătrăn vorbim calm cu Max, și după doar câteva minute, totul să fie rezolvat. Dar nici eu nu eram așa de credulă. Așa cum și el spusese, nu putem avea încredere în Alpha. Data trecută când ne-am întâlnit cu oamenii lui, a trimis câtiva băieți după mine, iar eu am fost târâtă din mașina până la ei. Nu vreau ca asta să se întâmple din nou, nu mie, nu lui Max, nimănui! 

- Apropo, îl aud, de ce nu ești la școală?

      Am chicotit la întrebarea lui, ceea ce l-a făcut și pe el să zâmbească.

- Voiam să stau cu voi, să am grijă de Logan...

- Ești cea mai tare, știai asta?

        Mi-am ridicat privirea la el și l-am văzut zâmbindu-mi larg. 

- O să fii bine, da?

- Da, să fiu bine.

#########################################

apropo, 900 de fani?! MULȚUMESC!