For her skater heart (One Direction Fan Fic)

Cap 29: He's alive

Emma's P.O.V.

Cu greu l-am convins pe Will ca se poate increde in Harry, chiar daca e oarecum legat de Zayn. Poate ca "legat" era prea ult spus. Nu se suportau. Cred ca asta a fost singura chestie care l-a convins pe Will sa se urce in masina. 

Stateam pe bancheta din spate. Baietii vorbeau, dar nu le acordam atentie nici cand negru sub unghie. Privirea mea era aruncata pe geam, mentinandu-si lacrimile acolo unde le erau locul. Nu vroiam sa plang, si ma bucuram ca gandurile ce imi incetosau mintea nu imi incetosau si ochii. Altfel, as fi dat apa la soricei al naibii de repede.

Dar nu. Ma simteam tradata, si imi dau seama ca probabil n-ar fi trebuit sa ma simt asa. Incerca sa ma protejeze. Incerca sa ma fereasca de ce este mai rau. Sau cel putin, asta credea ca face. De ce nu a vrut sa ma asculte? De ce m-a dat afara ca pe o catea cand zicea ca ma iubea nespus de mult? De ce m-a gonit in halul acela? Ce i-am facut atat de grav ca sa-mi faca una ca asta?

Oare mai merita sa-i trimit un ultim mesaj? Probabil ca nu. Cine stie, poate el si Eleanor si-o trageau asa, ca de impacare, chiar acum. Cum as putea eu, o javra ordinara, sa-l deranjez pe marele Malik intr-un asemenea moment?

Jacheta lui era langa mine pe bancheta. Harry daduse drumul la caldura si nu mai era atat de frig ca inainte. Dar jur ca puteam sa mor de frig si tot nu-mi puneam jacheta lui Zayn pe mine.

Am inteles, poate ca nu puteam fi impreuna. Am inteles, poate ca nu ne era scris sa sfarsim tinandu-ne de mana. Dar de ce ii luase apararea ei? De ce, atunci cand m-a dat cu capul de perete desi el stia foarte bine de ranile provocate de Beck? De ce, atunci cand stia foarte bine ca jignirile despre parintii mei morti nu-mi picau niciodata prea bine?

Soneria telefonului lui Will m-a facut sa ma trezesc la realitate. Era tonul de apel pentru mesaje. Nu i-am putut descifra expresia fetei, dar atunci cand a vorbit, a vorbit mai aspru ca niciodata:

- Opreste. 

- Ce? a intrebat Harry la repezeala.

- Opreste!

Styles a franat brusc, facandu-ma sa intru in scaunul din fata mea. M-am agatat de acesta si mi-am aruncat privirea peste umarul lui Will. Mesajul era un MMS. Unul care m-a facut sa-mi pun ambele maini la gura in timp ce tipam ca o disperata. 

- Ce dracu' se intampla?! intreaba Harry nervos.

Niciunul dintre noi nu i-a raspuns. Will a deschis portiera si a trantit telefonul pe asfalt.

- Ne lasi aici.

- Ai innebunit? Nu o las pe Emma cu tine pana cand nu-mi spune si mie cineva ce se intampla!

Dar Will s-a facut ca nu-l aude. Mi-a deschis portiera si m-a tras de brat afara cu forta, in timp ce eu inca imi apasam mainile de buze din cauza socului.

- Traieste, mi-a soptit fratele meu. 

Dar dedusesem deja asta. In toata valmaseala care m-a cuprins cand am vazut acea poza, am stiut ca traieste. Ca numai tatal lui Will putea sa ucida cu bestialitatea aceea. M-a cuprins panica si am stiut ca ceva rau avea sa se intample. 

Pozele o invaluiau pe matusa mea. Moarta. Ucisa cu o cruzime de nedescris.Sange peste tot. Fata ii era sfasiata, iar trupul gol, mangit de lichid rosiatic. Un singur gand mi-a trecut prin minte atunci: Will a ramas singur pe lume. Singur asa cum am ramas si eu. Ne mai aveam doar unul pe altul, si frica teribila ca intr-o zi, tatal lui ne va gasi si ne va omori. Pe amandoi. Sau pe mine, iar Will va fi obligat sa traiasca toata viata lui cu un parinte scrantit.

M-a luat protector in brate, in timp ce Harry iesea din masina.

- Explicati-mi si mie care e faza. Pot sa ajut!