For her skater heart (One Direction Fan Fic)

Cap 20: Cine a murit de fapt?

Emma's P.O.V.

Trecuse o ora de atunci. Zayn era daramat de situatie. Statea pe canapeaua din living si recitea in continuu articolul. Am pus eu sosul peste mancare si am impartit totul in doua portii. I-am dus farfuria, dar el nu a spus nimic, dar nici nu a mancat. Nici eu nu aveam pofta, dar m-am fortat sa mananc. Altfel, stomacul meu ar fi protestat mai tarziu, cand mancarea s-ar fi racit. 

M-am asezat langa el pe canapea. Nu si-a luat ochii din ziar, dar stiam ca ma observase. I-am pus mana pe umar si l-am privit in tacere. Nu l-am intrebat daca era bine, pentru ca ar fi fost cea maiidioata intrebare pe care i-o puteam pune.

- Crezi ca ar trebui sa ne intoarcem? ma intreaba el, intorcandu-si privirea.

Nu stiam cum sa-i raspund. As fi vrut sa ma intoc cu el, insa, daca intradevar unul dintre cei care au scapat cu viata era tatal lui Will, atunci eram in pericol. 

- Cred ca tu ar trebui sa te intorci. Si nu e vorba ca-ti refuz ajutorul, dar eu sunt inca in pericol. Ar trebui sa te duci inapoi in L.A. si sa vezi daca i s-a intamplat cu adevarat ceva lui Liam.

A zambit, dar era un zambet trist.

- Sunt intr-un pericol la fel de mare ca cel in care esti tu, a spus. M-am bagat prea mult in treaba asta. Sunt sigur ca abea asteapta sa-mi ia si mie gatul.

Nu ma gandisem la asta pana acum, dar stiam ca are dreptate. A lasat ziarul pe canapea si mi-a prins mana, tragandu-ma in bratele sale. Mi-am pus mainile in jurul gatului sau si l-am privit cum imi zambeste, un pic mai vesel acum. 

- O sa gasim o solutie. Impreuna.

Mi-am atasat mainile de obrajii sai.

- Sunt sigura de asta.

Si-a apropiat buzele si le-a contopit cu ale mele. Ma strangea puternic, lipindu-ma cat mai tare de el. Nu se plangea de ranile sale, pur si simplu era fericit sa ma aiba atat de paroape de el. Cand a inceput sa slabeasca stransoarea, fara a-mi da drumul la buze, i-am simtit mainile mangaiandu-mi spatele. In cele din urma, a rupt sarutul si m-a privit in ochi.

- Ma iubesti, nu-i asa? ma intreaba el.

Am zambit. Mi-am apropiat buzele si l-am sarutat scurt.

- Bineinteles ca te iubesc. 

- Atunci promite-mi ca, daca va trebui sa ma intorc in Los Angeles, vei veni cu mine.

Zambetul a inceput sa dispara incetul cu incetul. Stiam ca undeva in adancul lui vroia sa plece, sa se convinga ca Liam, prietenul sau, era viu. Chiar daca el credea ca ma dusese pe o pista gresita, Payne fusese prietenul lui si il durea pierderea lui. Dar nu vroia sa ma lase aici, sa ma lupt singura cu pericolul. El s-ar fi riscat sa plece, dar nu ar fi riscat niciodata sa ma lase in urma. 

- Iti promit, doar daca ii promiti si tu ceva.

Ranjetul lui Zayn ii reveni pe fata.

- Orice.

- Promite-mi ca ai sa mananci. Si sa nu aud "nu mi-e pofta de mancare", pentru ca stiu ca esti flamand. 

A chicotit. M-a sarutat scurt din nou si mi-a dat drumul din imbratisare. 

- Am sa mananc, iti promit. Lasa-ma doar sa mai citesc odata ziarul asta, bine?

- Bine. 

M-am ridicat de pe canapea si am mers pana la baie. Cand m-am intors insa, Privirea lui Zayn era total nelinistita si atintita asupra unui singur lucru. Se uita in ziar, dar nu citea. Se uita pur si simplu la ceva anume. Cand m-am apropiat si l-am atins, a tresarit, dar mai apoi s-a linistit.