„Cele mai potrivite cuvinte sunt cele pe care nu le rostești."
- Anonim
Capitolul 7
Martora
Următoarele zile ale săptămânii au decurs fără incidente neobișnuite, întrucât reușeam să mă descurc și cu facultatea și cu jobul. Era oarecum ciudat modul rapid în care decurgeau lucrurile. La facultate eram mai mult decât îngropată în proiecte și materie cât cuprinde, însă tot ce conta era faptul că mă ținea ocupată. Nu aveam timp să respir, însă îmi țineam mintea ocupată cu ceva folositor.
Nu era neobișnuit să nu îmi treacă prin minte să scot Nissanul din garaj și să dau o tură din cartier, însă ceva mă oprea de fiecare dată când mă duceam înspre garaj. Să fie oare amintirea lui Sin în mașină care îmi amintea atât de bine cu fratele meu? Sau frica de a fi oprită din nou de poliție sau poate teama de a face accident și de ajunge ca fratele meu?
Era o zi de sâmbătă, iar eu tocmai ce mă pregăteam să îmi închei programul la serviciul meu part-time, când clopoțelul ușii de la intrare sună. Mi-am avântat privirea înspre băiatul care intră în încăpere. Era înalt, blond și era foarte bine îmbrăcat. Sigur făcea parte din cartierul de nord, unde se aflau toate acele vile și blocuri ale milionarilor. M-am abținut să nu mă încrunt la el, în timp ce se apropia de vitrine. Ce naiba făcea un bogătaș în cofetăria asta? Adică mă așteptam ca cei de rangul lui să aibă cofetăriile lor private.
- O prăjitură cu oreo și o gogoașă cu glazură verde. Cu ce e mai exact? mi se adresă.
Mi-am înghițit dorința de a-i reproșa un: "Bună ziua, mulțumesc de salut. În cartierul de nord nu vă învață cum să salutați? Oh, am uitat, voi dați ordine și atât."
M-am apropiat de vitrine și i-am pus cele cerute într-o pungă de hârtie cu emblema cofetăriei.
- Glazura e de fistic, însă îți garantez că o să-ți placă. E preferata mea. Face doi dolari, i-am spus așezându-le pe tejghea.
Băiatul părea a fi de aceeași vârstă cu mine, poate cu un an mai mare, însă părea atât de fără griji sau stres. Privirea îi era atât de senină și nu citeam nici o urmă de aroganță în ea, ceea ce mă intriga, deoarece era destul de ciudat pentru unul de rangul lui. Cămașa pe care o purta era de firmă, la fel ca și celelalte haine ale sale. Mi-a înmânat mai mulți bani decât i-am cerut.
- Imediat îți dau restul, i-am răspuns deschizând casa.
- Nu e nevoie. Tu ești Saskia, așa-i?
Întrebarea lui mă luă prin surprindere. Cum de îmi știa numele? L-am privit cu atenție. Ochii săi verzi îi scoteau în evidență câțiva pistrui de pe obraji, iar părul lui blond îi dădea un aer de surfer.
- Eu sunt Xavier. Veterinar animale marine, în devenire, spuse înălțându-și mâna înspre mine pe deasupra tejghelei.
- îmi pare bine să te cunosc, i-am răspuns strângându-i mâna.
Mi-am permis să zâmbesc. Nu aveam prea mulți băieți care voiau să vorbească cu mine, sau cel puțin să facă cunoștință, cu excepția lui Jacob, însă el părea oarecum diferit.
- Scuze, eu doar... Te-am văzut la facultate. Eu sunt cu un an mai mare și te-am tot văzut pe holuri și mi-ai stârnit curiozitatea. Apoi la cursurile de practică, când am văzut că îți dai foarte mult interesul asupra îngrijirii animalelor și...
Am zâmbit amuzată auzind spusele lui și totodată văzându-l găsindu-și cu greu cuvintele.
- Mă întrebam dacă vrei să bei o cafea cu mine cândva?
- Oh, da, cred că da. Mi-ar plăcea foarte mult, am răspuns dezorientată.
Uimirea din ochii lui păru a fi la fel ca și a mea, întrucât el păruse că îi era frică să îl resping, iar eu eram mai mult decât uimită că îi acceptasem propunerea. Și totuși încercam să fac ceea ce făcea și Samantha. Poate era cazul să cunosc alți oameni și să risc.
- Îmi dai numărul tău, dacă nu e prea mult ceea ce îți cer?
Am încuviințat și mi-am scris numărul pe o bucată de hârtie pe care i-am înmânat-o odată cu punga cu bunătăți. Mi-a zâmbit mulțumit și s-a îndepărtat ușor de tejghea.
- Mi-a făcut plăcere. Ne mai vedem!
L-am auzit ieșind din cofetărie și imediat am simțit că pot respira ușurată. Ar fi trebuit să fiu fericită, să sar de bucurie datorită faptului că măcar un băiat era interesat de mine. însă singurul lucru la care mă puteam gândi erau vorbele Ofițerului Brekker: "Pariez că ai un gust mult mai dulce decât prăjiturile astea, iar eu abia aștept să-l aflu."
~
Am oftat zgomotos în timp ce mi-am aruncat geanta pe patul din camera mea. Era sâmbătă după-amiază, iar soarele încă strălucea afară, când am ajuns acasă de la cofetărie. Xavier mi-a dat câteva mesaje pe telefon, iar eu i-am răspuns. Era drăguț modul său de abordare însă mi se părea totuși ciudat. Nu mai avusesem un iubit de când eram în liceu, iar după incidentul cu familia mea, nu prea avusesem prieteni sau oameni doritori să stea în preajma mea.
M-am aruncat pe patul din camera mea simțindu-mi oasele devenind gelatinoase și parcă prefăcându-se una cu patul. Aveam nevoie de odihnă. Nu înțelegeam de ce mă simțeam atât de obosită. Poate era din cauză că nu mai condusesem de multă vreme însă nu putea fi doar ăsta motivul. Mi-am schimbat hainele cu unele confortabile, apoi m-am aruncat din nou în pat pregătindu-mă să-i răspund lui Xavier la mesaje.
Samantha își afișă capul pe ușa camerei mele cu o față zâmbitoare.
- Ce-ai zice de niște popcorn și niște Netflix?
Știa cum să mă bine-dispună după o zi obositoare. Am acceptat zâmbitoare. În timp ce mă așezam pe canapeaua din sufragerie, Samantha aduse bolul cu floricele.
- Ai văzut că avem un vecin nou? mă întrebă dintr-o dată. Casa de lângă noi a fost scoasă la vânzare de mai bine de doi ani și acum în sfârșit avem un vecin.
M-am încruntat la auzul spuselor ei venindu-mi în minte figura ofițerului.
- Da, am văzut. De ce? Ai vorbit cu vecinul cel nou?
- Nu. Doar l-am văzut în treacăt. Nu știam că e polițist. Adică mă așteptam să fie un bătrân de peste șaizeci de ani, dar când am văzut mașina de poliție, și mai apoi pe el coborând din ea și intrând în casă am crezut că visez.
Aproape că mă făcea să râd. Dacă nu aș fi cunoscut-o prea bine, Samantha dădea semne ca Sin ar fi putut reprezenta un interes pentru ea. Însă am simțit nevoia să îi ruinez visele, întrucât Sin era un psihopat și totuși eu eram cea care îi putea face față.
- Îl cheamă Ofițer Rahat cu Ochi Brekker. A venit demult la cofetăria unde lucrez și mi-a adresat câteva vorbe care m-au făcut să îl bat cu gogoși.
Samantha făcu ochii cât cepele. Știa antecendetele mele din trecut, cât și faptul că orice băiat care mă călca pe bătături nu scăpa basma curată. Zâmbi amuzată și se așeză pe canapea mai confortabil.
- Oh, eu cred că doar încercă să fie drăguț cu tine, însă nu ai priceput aluzia.
- Da, drăguț. Citez: "Pariez că ai un gust mult mai dulce decât prăjiturile astea, iar eu abia aștept să-l aflu". Ție ți se pare drăguț?
Am privit cu o urmă de plăcere în timp ce expresia de pe chipul ei se schimba de la o emoție la alta. Uimirea ei nu avea preț însă mai apoi se schimonosi toată.
- Așa ți-a zis? Oh, Doamne, mie îmi sună a porno! Oh, ce pervers!
- Exact asta i-am zis și eu!
- Eu cred că te place. Și totuși e o bună oportunitate pentru tine să scapi de stres. L-ai putea folosi pentru o noapte sau poate două. Sigur e un deliciu.
Mi-a privit expresia de pe fața mea mai mult decât scârbită de cuvintele și legătura cu ofițerul.
- Mda, un deliciu, la fel ca ciuma. Crede-mă polițistul ăla nu e ceea ce pare a fi. Iar eu am de gând să aflu ce rahat urmărește.
- Ei haide, Saskia. De ce nu vrei să recunoști că e singurul care te sfidează și care te-a excitat?
Am deschis gura să zic ceva însă cuvintele mi s-au blocat în gât. Mda, sigur m-a excitat atât de tare încât îmi venea să-l scuip încă de vreo câteva ori la cofetărie. Simțeam cum nervii îmi clocoteau în corp doar la gândul că psihopatul ăla m-ar putea atrage.
- Dacă prin excitare înțelegi dorința să îl scuip, atunci așa e, i-am tăiat-o Samanthei.
Aceasta nu răspunse însă zâmbetul de pe fața ei mă făcea să mă enervez și mai tare.
- Și în fond, deja vorbesc cu un băiat. Numele lui e Xavier.
- Cum?! Deja ți-ai făcut un iubit și eu abia acum aflu? a urlat ea plină de suspans.
Am reușit să îmi acopăr urechile în timp ce ea urla cu putere, plină de uimire.
- L-am cunoscut astăzi la cofetărie. E cu noi la facultate și mi-a cerut numărul de telefon. Și de atunci îmi tot trimite mesaje.
- Nu pot să cred! Vreau să văd! Ști că îmi pot da seama ce fel de băiat e încă din primele mesaje. Dă-mi să văd!
Mi-am amintit că îmi lăsasem telefonul în cameră. M-am ridicat de pe canapea și am dat fuga pe scări. Am încercat să nu mă împiedic în timp ce urcam câte două trepte deodată. Eram entuziasmată, mai ales că Samantha îmi transmitea starea asta de fericire. Dintr-o data Xavier mi se părea interesant și poate aveam de gând să îi dau o șansă.
Imediat ce am ajuns în cameră, mi-am luat telefonul de pe pat, însă o lumină de la geam îmi stârni interesul. Am pășit precaută, trăgând puțin de perdea astfel încât să pot vedea afară. Nu îmi dădusem seama când se întunecase afară, mai ales că stătusem o groaza cu Samantha să ne uitam la televizor, însă de data asta întunericul mi se părea un sfetnic bun. L-am spionat pe Sin care tocmai își parca mașina, mustangul cel negru, în fața casei. În timp ce acesta iese din mașină și închide portiera, o altă persoană iese din mașină și mă face să rămân cu gura căscată. Femeia blondă care era cu el era îmbrăcată într-o rochie mulată neagră și o pereche de stiletto în picioare, de aceeași culoare ca și rochia, îi făceau coapsele foarte lungi și subțiri. Adevărul era că tipa aia arăta de invidiat.
Am înghițit în sec în timp ce cei doi au intrat în casă, și pe măsură ce înaintau, urmăream cum câteva lumini se aprindeau ici și colo, semn că urcau acum la etaj. Ajunși în camera care cred că era a lui Sin, cea care avea fereastra față în față cu a mea, inima mi s-a oprit în loc. Cei doi au început să se sărute cu foc, pe măsura ce își înlăturau hainele de pe ei, în ultimul rând rămânând goi.
- Drăcie! am înjurat înghițindu-mi crisparea.
Am murmurat cu vocea sugrumată, inima bătându-mi parcă în timpane și picături de transpirație scurgându-se pe spate. Sin o întinse pe blondă pe pat, ca mai apoi să se urce peste ea și să o sărute peste tot. Mi-am tras limba peste buzele uscate, simțind cum vinovăția pune stăpânire peste mine. Nu era drept că eram martoră la așa ceva și nu era corect față de el că nu îi respectam intimitatea, însă eram împietrită. Mă aflam ca într-una din situațiile din copilărie, când ți se interzicea să faci un anumit lucru și doar curiozitatea te făcea sa vrei să te uiți, astfel încât nu puteai rezista suspansului. Nu mă puteam mișca iar singurul lucru pe care îl puteam face era să mă uit la ei.
Sin o întoarse dintr-o dată pe blonda cu spatele, punând-o în patru labe, ca mai apoi să o pătrundă de la spate. După fața ei se părea că Sin își făcea al naibi de bine treaba, întrucât fața ei se schimonosea în timp ce gemea. Într-un moment de confuzie, am simțit cum ochii lui priveau fix înspre mine. O căldură insuportabilă îmi acaparase întreg corpul și dintr-o dată începusem să transpir din toți porii. Sin se uita la mine în timp ce i-o trăgea tipei ăleia, iar eu stăteam aici și mă uitam la ei ca proasta.
Zâmbetul de pe fața lui era unul sfidător, avea ceva ștrengar în el și totuși diavolesc, același ca întotdeauna care mă făcea să îmi pierd cumpătul. Însă mai era ceva în zâmbetul lui pe care nu l-am putut distinge, iar asta mă făcea și mai curioasa să aflu ce anume.
- Saskia, ce durează atât? se auzi vocea Samanthei dinspre hol.
Am tras perdeaua repede și m-am întors înspre ea încercând să-mi revin.
- De ce ești roșie toată la față?mă întrebă ea.
Îmi tremurau mâinile, însă într-o fracțiune de secundă am găsit o portiță de scăpare.
- Ăăăă... Xavier...ăăăă... Mi-a dat un mesaj drăguț, i-am spus bâjbâind după telefon.