** Acesta este penultimul capitol. Probabil e un soc, dar cred totusi ca aceasta poveste isi merita un sfarsit decent inainte sa o exagerez cu idei inutile si cu situatii complicate aiurea. Da, stiu, suntem cititori si ne place sa fie cat mai complicat, dar lucrurile incet, incet trebuie sa se si rezolve. O sa gasiti destule rasturnari de situatii in acest capitol, dar va promit ca si cel final o sa fie peste asteptari (o sa ma straduiesc). Lectura placuta si scuze celor care se asteptau la mai mult de atat. **
Karin statea in camera ei, privea pe geam. Afara ploua. Era a doua zi dupa petrecerea ei si descoperi ca era singura. Cu Maria nu vorbise prea mult in seara trecuta, Larisa sau Daniel ii spusesera lui Angel de casatorie.
-Asta e oribil! Groaznic! Teribil! Toate sinonimele din lume pentru „groaznic”!tipa ea singura. Cum sa afle? Cum!? De ce i-au spus? Si nu pot sa merg sa il intreb de unde stie. Iar idiotul ala de Daniel a fimat toata scena cand m-am sarutat cu el si mai si zice ca a sters filmarea, dar ca i-a zis Larisa de casatorie! Ce varza!
Telefonul incepu sa-i sune. Se uita mirata si vazu ca era un apel de la Angel. Nu raspunse, il lasa sa termine de sunat si isi aminti ca nu se uitase la cadou. De fapt nu prea se uitase la niciun cadou, decat cel al lui Dany. Nu prea o interesa. Iar Fernando, singura atractie a serii mai normala o considera anormala pe ea. Deschise intai cadoul lui. Descoperi ca ii luase un tricou negru cu o pisica conturata cu alb. Nu era rau, dar nu chiar ce purta ea. Ii placeau pisicile, dar nu in mod deosebit. Apoi se uita in cadoul pe care i-l luase Larisa. O esarfa cu diferite nuante de albastru intr-un model abstract. Asta nu era rau, dar avea destule esarfe. Nu o interesa. Pana acum, cadoul de la Dany era cel mai interesant. Maria ii luase o bratara de argint. Era draguta, dar o idee nu prea originala. Se indrepta spre cadoul lui Angel. Gasi o cutie pe care o desfacu nerabdatoare, dar totusi fara entuziasm si descoperi un colier cu pietricele bleu ce reflectau in forma de triunghiuri lumina si erau conturate de un material negru fin, lucios si continuau cu un lant nu foarte gros, tot negru, din zale micute care se desparteau cu o incuietoare. Si-l puse la gat si se simtea ciudat. Nu era fericita, dar nici trista. Parea ca nu are niciun sentiment asupra acestui obiect. Ii venea excelent. Ii punea in evidenta ochii albastri si buzele. Ideea era, poate, sa-i puna in evidenta zambetul, doar ca ea acum nu zambea. Auzi telefonul din nou, si raspunse mecanic:
-Ce vrei?
-Te-ai uitat? Ti-a placut cadoul?se auzi vocea lui Angel.
-Da, e frumos. Merci. Dar de ce insisti atata cu el?
-A fost al bunicii din partea mamei.
-Si... de ce mi l-ai dat mie?
-A fost un timp in care credeam ca il meriti.
-Wow, sarcasticul de Angel, din nou...
-Mai e o parte din mine, o intrerupse el, care inca crede asta, probabil.
-Da, m-ai luminat cu aceste cuvinte.
-Nu, tu m-ai luminat cu... Angel se opri.
-Cu ce? Haide spune! Sau ti-a mancat pisica creierii?
-Nu era asa zicala.
-Stiu. Nu schimba subiectul!se enerva Karin.
-Casatoria. Ai 17 ani. Cum sa te casatoresti cu Dany? Scuze ca zic asta la telefon, dar cum dracului sa te casatoresti cu tampitul ala de var-miu!?
Karin ii inchise telefonul fara sa mai zica nimic. Daca asculta cineva conversatia? Ar fi zis ca era o farsa pentru Angel. Lumea ar fi crezut-o. Nu scria nicaieri ca era casatorita. Din fericire, divortase la timp. Suna extrem, dar ce putea sa faca altceva? Isi dadu jos colierul, il puse la loc in cutiuta, se imbraca, lua o umbrela si merse la Angel la poarta. Batu cu putere in usa, nervoasa si astepta sa vina cineva.
-Nu ma asteptam, spuse baiatul incruntandu-se la ea. Ai venit sa-ti ceri scuze ca mi-ai inchis telefonul? Sa stii ca nu ma casatoresc cu tine, chiar daca ti-am dat o bijuterie a familiei.
-Poftim, si-i intinse cutia.
Angel o deschise si o intreba de ce i-l da inapoi.
-Pentur ca nu-mi pasa de bijuteriile familiei tale sau de tine.
-Ooo, dur. Te-am invatat prea dur, Karin?
-Nu esti frati-miu sau ceva ca sa ma inveti. Lasa-ti fitele, ia cutia o data, eu nu am de gand sa stau in ploaie pana te hotarasti tu ce sa faci!
-Scuza-ma, ii facu semn sa intre in casa.
Karin ii lasa cutia jos langa usa si se pregati sa plece, dar el o prinse de mana si o trase in casa, cu sau fara voia ei.
-Ma urasti asa de tare incat ai zis ca e o razbunare buna sa te casatoresti cu var-miu?
-Cine ti-a zis asta?
-Nu conteaza, Karin. E adevarat sau nu?
-Daca nu imi zici cine ti-a zis, nu-ti raspund nici eu!
-Nu-i nimic. Voi considera ca e adevarat, iar tu ramai curioasa cine mi-a zis. Deci ar trebui sa stie mai multa lume, interesant...
-Crezi ce vrei, Angel. Eu merg acasa.
-De ce nu mai stai? Nu vrei sa vorbim?
-Despre ce?
-Despre cat minti?
-Uite ce e. Nu inteleg de ce te intereseaza atat ce fac eu si de ce. Tu ai iubita, ai o viata, vezi-ti de ale tale, se calma fata.
Angel ramase tacut pentru o clipa, nu se astepta la asta si nu avea chiar o replica pe moment.
-Pai, bine, cred ca poti sa pleci.
-Asta e tot ce poti sa zici?
-Nu stiu cum sa vorbesc cu o fata... pardon, cu o femeie divortata. Se spune ceva? Vreun „condoleante” sau „sincere scuze”; ceva de genul?
Karin vru, din nou sa plece, dar el o tinu pentru ultima oara zicandu-i:
-Persoana care mi-a spus, mi-a trimis de fapt o poza a certificatului prin mail. Ar trebui sa fii atenta ca s-ar putea sa mai spuna. Si nu e Dany. Poate il manca undeva, dar nu a scos un cuvant. Larisa a trimis mail-ul.
Karin spuse un multumesc incet de tot, incat avu impresia ca zise doar in gand si pleca nervoasa acasa. Il suna pe Dany si il ruga sa vina pana la ea, ca afara ploua si nu avea de gand sa plece pe vremea asta mai departe de cativa metri de casa. Acesta accepta, oarecum bucuros. Stia ca nu il asteapta neaparat ceva pozitiv, dar stia ca ea avea un motiv sa vorbeasca cu el si parea a fi unul destul de important.
-Ok, am aflat ceva nou, trecu ea peste „buna”. Larisa i-a trimis mail lui Angel cu poza certificatului de casatorie.
-Destul de urat, dar macar acum ma crezi. El ti-a spus?
-Da. Si nu cred ca ar fi avut vreun motiv sa te acopere tocmai pe tine, deci il cred.
-Aha... spuse Dany cam dezamagit. Deci de ce m-ai chemat mai exact?
-Vreau sa vorbesti cu Larisa, sa ii spui ca stii ca i-a trimis mail lui Angel si sa o convingi sa stearga poza.
-Inteligent plan. De ce nu face Angel asta?
-Chiar e inteligent, pentru ca Larisa te place pe tine.
-Sa ma placa? Am sarutat-o de doua ori. O data inainte s-o imbat si o data la majoratul tau. Gata, am dat-o pe spate?
-Dany, sunt serioasa. Ei ii place de tine. Ai scos-o din lumea ei plictisitoare si din cauza asta. Te rog, fa asta pentru mine sau pentru ea sau pentru cine vrei tu.
-Cred ca am s-o fac pentru mine, pentru ca daca afla parintii mei de asta o sa iasa urat de tot. Si nu vreau sa spun adio Las Vegas cand inca nici nu l-am cunoscut. Bine, o sa vorbesc cu ea.
-Merci, il privi ea in ochi.
-Mda, cu placere, banuiesc...
Daniel o suna pe Larisa de fata cu Karin si o invita la un suc. Isi ceru scuze ca o scoate intr-o zi asa urata, ca ploua, dar el nu sta mult in tara si i-ar placea sa mai petreaca niste timp impreuna plus ca are ceva important sa ii spuna. Karin ramase in casa, uitandu-se spre usa ca si cum mai asteapta pe cineva. Isi aminti in mica excursie in Las Vegas ca in seara cand s-au imbatat cu totii, ea si Daniel nu erau intocmai nevinovati.
Se intorsesera acasa dupa toate petrecerile si casatoria, ducand-o pe Larisa, cat se puteau tine si ei pe picioare.
-Crezi ca ne-am casatorit pe bune?intreba Karin razand.
-Neah, cum sa ne casatorim? Ce naiba? Cati ani crezi ca am?
-Am o idee. Hai sa o lasam pe Larisa aici si hai sa mergem sa ascultam muzica.
-Muzica? Acum? Imi bubuie urechile.
-Dar eu vreau sa ascult o melodie trista!!
-Karin, melodiile triste la oamenii beti nu merg bine.
-Ba da! Merg perfect!
Karin si Daniel mersera in camera lui si reusira sa deschida laptopul dupa ce apasara la intamplare pe toate butoanele pentru ca nu nimereau, si nici nu vedeau nimic ca era intuneric.
-Cat e ceasul?intreba fata.
-Cred ca e patru dimineata, rase Dany.
-De ce razi?
-Am trecut de ora trei, ora demonilor!
-Da, foarte amuzant. Auzi, de ce scrisul e asa de mic?
-Nu stiu. Dar se misca.
-Dany! Chiar nu vezi nimic!?
-Nu... Si sunt sigur ca daca tu vedeai ai fi pus o melodie pana acum.
-Mda... Eh, asta e.
-Ce ai zice daca te sarut?
-Nimic. Hoo, stai! Imi place cum saruta Angel mai mult.
-Atunci prefa-te ca sunt el.
Daniel se apropie de ea, o intinse pe pat si ii atinse usor buzele. Apoi, Karin, il trase mai spre ea. Dupa cateva minute:
-Hai ca nu a fost asa rau!zise el.
-Trebuie sa recunosc ca daca ignor faptul ca imi place de el, saruti chiar bine.
-Asta a fost cel mai groaznic compliment pe care l-am primit vreodata.
-Nu-mi pasa, il privi Karin. Take it or leave it. (Il accepti sau nu)
-Bine atunci...
Dany se apropie din nou de ea, o saruta si incepu sa-i dea jos bluza eleganta facuta praf de la dans si bautura. Karin nu-l opri, ba chiar ii desfacu cureaua de la pantalonii patati de whisky de calitate. El se opri pentru o clipa si zambi. Vru sa o intrebe daca e sigura, dar ea dadu din cap ca da, pentru ca in primul rand era beata, apoi, Dany nu arata deloc rau si in acest moment il ura pe Angel.
-Sa stii ca eu chiar tin la tine.
-Da, sigur, Dany, spui asta fix acum. Nu am nevoie de minciuni frumoase.
-Dar de ce ai nevoie?
-De adevar, crudul adevar.
-Bine. Adevarul e ca ai fost doar un pariu si mi-a placut de tine acum, de cand ne-am revazut anul asta.
-Si inca iti mai place?
-Bineinteles. Doar ca nu sunt iubirea vietii tale. Orice ai face cu mine, stiu ca nu sunt, pentru ca tie de Angel iti place demult.
-Shhh...ii spuse ea si-i puse mana la gura tragandu-l sa o sarute.
Nu stia ce simte. Daniel era o provocare sau poate mai mult de atat. Oricum acceptase cu el ce cu nimeni nu mai facuse asta pana acum. Statura apoi in pat pana pe la 6 jumatate dimineata fara sa spuna nimic si fara sa se uite unul la altul.
-Stiu ca esti foarte beata. Si stiu ca o sa regreti ce ai facut, asta in caz ca iti mai amintesti. Dar o sa iti spun ceva. Nu conteaza ca nu vei tine minte. O sa stiu eu, si e de ajuns.
-O sa tin minte.
-Ba nu, dar lasa-ma sa zic. O sa iti acord un timp, poate un an, poate mai mult sau mai putin, desi nu cred ca vei reactiona in mai putin. Si cand vei fi pregatita o sa imi dai un semn. Pana atunci nu te voi mai deranja cu ideile mele. Daca o sa iti placa atunci, eu o sa te astept.
-Si daca nu?
-Eu stiu ca da.
-De unde?
-Poate crezi ca Angel te cunoaste cel mai bine, dar el nu stie ca tu ai nevoie de libertate. Foarte multa libertate, pe care el nu ti-o poate da. De aia si ti-a zis ca nu te iubeste. A vrut doar sa se bage in seama si sa se razbune ca nu te poate tine langa el. Nimeni nu te poate tine.
-Si ce te face sa crezi ca o sa poti tu?
-Chiar nu vezi? In sfarsit nu ne certam, esti calma, nu ai izbucnit ca o sa fii vulnerabila, nu m-ai injurat.
-Si de aia crezi ca o sa ma ai dupa nu stiu cat timp cand o sa si uit de existenta ta?
-Karin, nu conteaza. Hai sa mergem in sufragerie unde am lasat-o pe Larisa si sa dormim. Nu vreau sa ma dau de gol cu nimic.
-Asta ar fi treubit sa spun eu!
-Si ce te face sa crezi ca vreau sa stie toata lumea ca am fost impreuna noi doi?
-De ce nu?
-Pentru ca tu nu ai vrea si pentru ca eu abia imi incep viata aici si pentru ca Angel inca e in viata ta. Cand o sa il scoti, atunci o sa putem spune...
-Bine, mergem la somn, pentru ca si asa nu inteleg nimic din ce spui.
Dar Karin isi amintea fiecare cuvant, fiecare soapta, fiecare sarut, chiar tot ce se intamplase in acea noapte. Nu se simtea nici fericita, dar nici trista. Intr-adevar, Angel inca era in viata ei, dar nu parea ca ea se va intoarce la Daniel curand. Incepea sa ii spuna Daniel mai des in gand. De fapt, chiar se gandea la el. Nu la el dezbracat, sau ceva de genul. Pur si simplu la statura lui hotarata, la gandurile lui incuiate si pazite de replici reci care nu te lasau sa intri. Nu putea sa-si dea seama daca lui ii placea de ea, sau daca ei ii placea de el, de ce facuse ce facuse tocmai cu el, de ce nu cu Angel. De ce nu cu Angel? El era imatur si nu intelegea nimic. Dany intelegea totul. Asa era: vroia sa fie libera. Uneori o durea asta, dar ii placea sa nu apartina nimanui. Iar Daniel stia ca ea nu e a lui si acceptase asta.
Se trezi ca vine mama ei sus sa ii spuna ca are un musafir.
-Din nou? Cine mai e acum?
-Eu... raspunse cel pe care credea ca il uraste (inca nu era foarte sigura).
-Ce vrei, Angel?
Baiatul zambi si astepta ca mama ei sa plece din camera si sa inchida usa dupa ea.
-Am senzatia ca ceva s-a schimbat intre noi.
-In primul rand, nu exista noi. In al doilea rand, ce sa se schimbe? De cand?
-De cand ai fost la Dany.
-Dar s-a schimbat! Inca nu ai aflat!? M-am casatorit cu el. Asa mult te deranjeaza ca vii sa-mi reprosezi asta? Nu mai imi oferi condoleante sau alte cacaturi?
-Inca mai esti casatorita cu el?
-Ce-ti pasa? Am doar 17 ani! Fac ce vreau!
-Chiar nu poti sa-mi confirmi?
-Am divortat. Acum o sa poti dormi noaptea.
-Ce faci cu viata ta? Chiar imi fac griji.
-Nu ar trebui, Angel. O fi numele tau „special”, dar nu iti da dreptul sa imi dictezi viata. Fac ce vreau. A fost o greseala, poate nu a fost. Asta stiu doar eu!
-Bine. Vrei sa plec?
-Vreau sa nu te mai intorci niciodata!
Si atunci Angel a plecat. A plecat de acasa sa doarma la bunici pana se termina toate pregatirile cu Bac-ul, la liceu a incercat sa o ignore si nici ea nu s-a opus asa ca totul era destul de usor. Karin o ura pe Maria, acum si pe Larisa, cu Dany nu mai vorbise, Fernando o respinsese, iar Angel se retrase. Nu avea nevoie de ei. Se simtea bne, vorbea cu toata lumea, mai facea glume proaste, se baga in seama, se distra, isi vedea de treaba ei. Si asa au trecut cateva luni pana in vara, dupa care a plecat intr-o vacanta in Insulele Canare cu parintii ei si a profitat si acolo de viata, a cunoscut oameni noi ca apoi sa se intoarca in rutina, cu scoala, cu orele aiurea, doar ca de aceasta data fara Angel.
Se impaca in anul acela cu Maria si-si vazu de studii. Totul era ciudat. Nu mai auzise nimic de nimeni. Nu stia unde s-au dus, pe la ce facultati, prin ce orase sau tari. Nici nu intrebase, pentru ca cel mai bine era sa nu stie. Asa, nu se gandea nici la ce a pierdut, nici la ce ar fi putut schimba vreodata. In final, nu vroia sa schimbe nimic. Totul era perfect asa cum era: fara nimeni. Era libera in sfarsit, nimanui nu-i pasa ce facea, nimeni n-o intreba de ce.