Un strop de iubire intr-un ocean de sarcasm

Capitolul 12 - Balul de primavara -

Trecu si februarie repede, ca o ploaie racoroasa de vara. Zapada se topise si desi afara parea a fi o baltoaca uriasa, dramatismul isi continua cursul, caci altfel vietile n-ar mai fi fost o tragi-comedie. Lasand metaforelele la o parte, se apropia balul de primavara. Angel si Karin erau reci, nu-si vorbeau si nimeni n-o mai intrebase pe Karin nimic de el. Probabil intelesesera si ei ca dintr-o gluma proasta (sau o serie de dume mai bine zis) ajunsese o liniste apasatoare, o ura adanca, un ocean de sarcasm care ii despartea si nici macar fizicul lor placut nu-i putea apropia, caci sufletele le erau reci.

„Nu te iubesc... Nu te las aici singura” – Karin isi amintea franturi din vorbele idiotului de care ii placuse candva. Nu stia nici ea exact cand, nu stia nici de ce inca ii mai pasa sau... nu vroia sa stie. Nu erau multe clipele de pur adevar si nici cele de exprimare a sentimentelor din sufletul ei. Angel nu se lasa nici el mai prejos. „Orgoliul tau intrece orice masura” – ii spusese Karin odata, cand el si cu Dany vroiau s-o cucereasa. Dintre cei doi, Dany mintise mai bine atunci. Si uneori se gandeau toti 3 ca poate niciunul nu mintise de fapt si se pacaleau singuri. Dar cui ii mai pasa acum? Era tarziu, poate prea tarziu si cuvintele care au fost aruncate nu mai pot fi luate inapoi ca si cum n-au fost. Poate niste scuze ar ajuta, dar nu ar sterge nimic din ce-a fost scris in piatra. Clipele trec, dar urmele raman.

-De ce naibii nu ma lasi daca nu-ti pasa!?tipa deodata Karin enervandu-se ca nu-i iesea coafura.

Era acasa cu doua prietene: Maria si Larisa. Ea era in baie si incerca sa-si faca parul, iar fetele se machiau pe rand.

-Karin, esti bine?o intreba Larisa.

-Da... Am o suvita care nu vrea sa stea, sau mai bine zis mai multe si un paianjen care se holbeaza la mine.

Cele doua fete incepura sa rada.

-Calmeaza-te, ii spuse Maria. Sunt sigura ca iti va iesi bine parul. Esti sigura ca nu vrei sa te ajutam?

-Da...

„Firar. Acum vorbesc singura. In fine... singurul motiv pentru ca Angel se gandea sa nu ma lase singura e pentru ca aratam jalnic in ziua aia. Chiar el a zis-o: nu te iubesc! Nu te iubesc, Karin!” – se gandi ea.

-Aaa... cum adica nu te iubesti?intreba Maria.

-Nu te iubesti?repeta Larisa uimita.

„Si pe asta am zis-o cu voce tare. Incredibil.”

-Nu am vrut sa spun asta. Adica ma refeream la parul meu. Cred ca sunt putin stresata, raspunse ea intr-un final.

-Daca tu zici.

-Pe asta a gandit-o, zise Maria mai incet.

-Crezi?

-Cu siguranta.

-Atunci oare la ce se refera?se intreba Larisa.

-Nu exista mod de a afla decat cand o sa explodeze in public situatia. Asa e Karin, nu are incredere in persoane.

-Ma intreb de ce...

-Nu-ti bate capul cu asta, o sfatui Maria.

Dupa o jumatate de ora Karin iesi din baie. Avea niste bucle superbe, iar unele dintre ele prinse la spate. Era imbracata intr-o rochie negra scurta fara bretele, cu cativa trandafiri unii mai mici, altii mai mari pe un umar de culoare bleumarin si cu o bratara tot neagra, stralucitoare cu 3 trandafiri care se asortau cu rochia. Purta o pereche de cercei care incepeau cu o bobita neagra si se terminau in doua fasii argintii subtiri care atarnau pana aproape de trandafirii de pe umarul ei si avea niste sandale cu toc inalt negre cu pietricele argintii. Maria si Larisa doar o privira si se gandira cat de frumoasa era.