Probabil că majoritatea nu înțeleg de ce e "ziua 82", iar cartea se numește " 60 de zile". Vreau să explic.
Sunt întâmplări zi după zi. În cap 60 Nathan cu Iulian ajung împreună. La asta se referă titlul, însă continui să zic "ziua" pentru că astea sunt zi după zi.
Sper să aibă sens.
Ora 04:30
Stau în cameră, așteptând să primesc un mesaj de la Iulian. Aud ușa de la intrare, apoi văd mesajul în bară. Măcar n-a uitat. Cobor la parter, Iulian vine la mine și mă sărută, apoi intrăm în living.
- Deci, îmi spui că Oliver lucrează pentru Forțele Speciale? întreabă Florin, dar n-apucă niciunul dintre noi să răspundă, că în cameră intră chiar Oliver.
- Știu că vorbeați despre mine, mă suprinde că abia acum au aflat, zice pe un ton calm și se așază pe canapea.
- Ne poți spune...
- Iulian, nu te mai crede în Scooby-Doo. Ăsta face parte dintr-o organizație periculoasă, nu investigăm moartea lui Eric, îl întrerupe.
Cumva, mă bucur că nu-i dă detalii. La cum îl știu pe Iulian, se va duce și va intra în belele. Ori va fi împușcat, ori ținut sechestrat, ori rănit grav, ori luat de poliție, ori ceva. Ceva sigur se va întâmpla dacă intervenim.
- Dar doar vreau...
- Iulian, cred că are dreptate, intervine Florin.
- Dar...
- Au dreptate, îl întrerup și eu.
Știu că ar trebui să-i țin spatele, dat fiind că e iubitul meu, dar nici mort nu-l încurajez în asta. E fratele meu la mijloc, siguranța lui și altele, dar ceva îmi spune că pentru el e deja prea târziu.
- Am putea să...
- Maol a murit într-un accident de mașină, vinovatul n-a fost găsit pentru că cineva a șters înregistrările, zic repede.
- Maol?
- Nu vă mai băgați! zice Oliver, nervos.
- Nu, tu nu înțelegi. Barrow e urât, cineva ar plăti sute pentru o asasinare, continui să vorbesc.
Brusc, Oliver se oprește din fumat și mă privește fix. Rupe în două jointul și pune mâna pe telefon. Dă câteva informații probabil că-n spaniolă și oftează.
- Amelia poate fi următoarea atunci, de tine nu cred că cineva ar încerca ceva.
- Nu înțeleg...
- Cum ai putut tu să-l despici pe Cristi, așa a fost și el antrenat de Griff să acționeze, îl întrerupe pe Iulian și mă crispez.
Iulian îmi aruncă o privire plină de curiozitate și regret, dar nu durează mult până să-și întoarcă iar atenția pe Oliver. Îi las să se certe între ei - pentru a-l convinge pe Iulian că nu e o idee bună să se bage - și plec din casă.
Ora 07:00
Mă uit în continuare la o poză cu Alex când aud pași în spatele meu. Gândul că doar o persoană îmi mai poate zice de ce se întâmplă toate astea mă face să-mi simt stomacul să se strângă dureros.
- Vrei să vorbim? îi aud vocea și oftez.
- Suntem un cuplu de criminali, nu? verbalizez ce am pe creier de câteva ore.
- Nu, mă contrazice liniștit.
- Iulian...
- Ai omorât pe cineva?
- Nu...
- Atunci eu sunt criminalul de aici.
Îmi încordez maxilarul când îl aud, iar niciunul nu mai zice nimic. Se așază lângă mine, pe podea, și mă ia în brațe.
- Știi că te iubesc și aș face orice pentru tine, nu?
Îmi ridic privirea spre el și-l aprob. Primesc un sărut pe frunte, urmat de o mușcătură pe gât.
- Mă duc să vorbesc cu mama.
- Ești sigur? Vrei să vin cu tine?
- Nu, e în regulă. Mai bine îl asculți pe Oliver și nu te băgi.
Mă aprobă și mă întinde pe podea. Începe să mă sărute cu poftă și să-mi mângâie interiorul coapsei. Știu că face asta de fiecare dată când mă simte trist, încercând să-și de-a seama dacă vreau o partidă sau nu.
- Știi că nu-l voi asculta, nu?
Oftez și-i duc mâna în blugii mei, apoi îl sărut cu poftă.
- Atunci măcar să colaborăm.
Îmi face blugii să dispară de pe mine, se sprijină în coatr deasupra mea, așteptând să-i dau permisiunea de a continua.
Ora 09:00
- Ce vrei? se aude vocea lui Oliver de pe hol.
- N-ai ușă la casă? Sau ciudații ca tine nu știu ce e aia?
- Vezi că viața lui frac-tu stă în mâinile mele, i-o întoarce pe un ton ironic.
- N-ai îndrăzni, zice Amelia și încep să se privească intensiv în ochi.
Parcă ar fi niște copii mici. Mereu se ceartă ca și cum ar trebui să împartă jucăria lor preferată și cu alții. Ăștia cred că s-ar omorî dacă n-ar fi nimeni prin preajmă. Asta sau ar afla câte chestii au în comun.
- Am găsit niște chestii, cred că vrei să le vezi, îi întrerupe Iulian.
Oliver ia dosarul de la el și începe să-l citească. Își mișcă nervos maxilarul cu fiecare pagină pe care o dă și pare că mai are puțin și-l ia pe Iulian la o alergare prin tot orașul.
- Iar ați spart vreun sistem de securitate?
- Ce contează? i-o întoarce Iulian.
Pune dosarul în ghiozdan și se duce la frigider, de unde ia ceva de mâncare.
- Tu mereu te crezi ca la tine acasă?
Încep clasica lor ceartă, dar nimeni nu-i mai bagă în seamă. Ne-am obișnuit deja ca ei să nu se înțeleagă sub nicio formă.
Până la urmă, Oliver nu-i mai răspunde la atacuri, dar nu pare mai calm. Mai degrabă pare că se controlează din a izbucni într-o criză de nervi.
- Amelia, încetează, zice Iulian.
- De ce? Ce secrete poate ascunde? De ce e mereu atât de misterios? E enervant!
Oliver iese din casă.
- Pe Oliver nu vrei să-l cunoști, crede-mă.
Iulian iese din cameră, iar eu continui să mănânc. Amelia își freacă tâmplele, apoi mă fixează cu privirea. Gândim amândoi același lucru: secretele Barrow. Sunt multe chestii pe care oamenii nu le știu despre Robert și Bonne. Sunt mai multe chestii neștiute decât știute despre ei.
- Ce a vrut să spună?
- Oliver e... cel mai... fără nimic de pierdut dintre ei, nu e o idee bună să-l enervezi sau să cauți chestii despre el, zic, încercând să-mi dau seama dacă Iulian ascultă la ușă.
Amelia nu pare prea convinsă de spusele mele, dar nu mai insistă pe acest subiect. Nu durează mai mult de câteva minute până ca Iulian să se întoarcă și să ne continuăm micul-dejun exact ca înainte.
Ora 11:00
Parchez mașina în fața porții, iar norocul face ca în curte să fie doar mama. Mă îndrept încet spre ea.
Nu mi-a plăcut niciodată acest loc, am văzut de multe ori și de mult timp că bunica îi bagă chestii în cap mamei. Sper doar să mă lase să spun ce vreau, mai mult nu cer.
- Nathan...? zice, uimită.
Se uită în jur, semn că nu vrea să fim văzuți de bunica, și mă îmbrățișează. Așa e mama. Știu că mă iubește, dar știu și că e ușor de manipulat.
O văd cu coada ochiului cum bunica ne privește de după colț, așa că încep să gândesc un plan. Îi șoptesc la ureche unde mă poate găsi și plec. Știu că vor vorbi între ele, dar am pretenția că va veni după mine.
Între timp, pornesc cu mașina spre capătul satului. O iau pas până la copac, rămânând ușor uimit când văd că niște prieteni sunt aici. Cred că mai confuzi sunt ei decât mine, mai ales că nu prea trec pe aici.
- Ce faci, vere? zice unul dintre ei.
- Ți-ai pus pirostriile? întreabă altul.
Îmi aruncă o doză de bere fără alcool, apoi mă urc în copac după ei. Mai fac câteva glume pe baza logodnei mele, dar nimic exagerat încât să mă enerveze.
- Și unde e Iulian? întreabă Cleo.
Cleo este una dintre singurele persoane care știe cine sunt. Nu mulți cunosc legătura dintre noi, dar nici nu trebuie. Familiile noastre se știu de mult timp și multe chestii au fost le-au făcut împreună.
- Nu contează.
Îmi înțelege privirea și mă aprobă mut. Tatuajul de pe gât îmi provoacă fiori în întreg corpul, iar mii de amintiri își fac apariția pe retina mea. Înghit în sec și-mi îndrept privirea spre șosea. Niciunul nu mai scoate niciun cuvânt când o văd pe mama. N-a trebuit să le spun ceva pentru a realiza cu dinamica s-a schimbat: în mama nu mai putem avea încredere.
- Revin, zic pe un ton glaciar.
Mă aproprii serios de ea, vrând să-mi dea socoteală cu ce aflasem până acum, însă fără să-i dau prea multe detalii.
- Alex are un geamăn? întreb direct.
Mă privește cu o expresie tristă, dar nu-i acord atenție. Felul în care evită să mă privească direct în ochi, modul în care se joacă cu degetele, totul îmi arată că am dreptate.
- Are tatuajul familiei?
- Nu...
Dacă nu l-a falsificat, îi putem deosebi așa.
- Nathan...
- Unde l-ai dat? Dă-mi adresa! îi ordon.
Se uită speriată la mine și-mi scrie un mesaj cu mâinile tremurânde.
Nu mai sunt un adolescent care accepta să fie bătut de propria mamă? Asta o speria așa de tare? Că nu mă mai supun ei? E ridicol!
- Nathan... Te iubesc...
- Nu mai spune.
Văd un fel de frică în ochii ei, ca și cum n-ar vrea s-o bat. E penibilă situația în care am ajuns. Știu că are nevoie de ajutor, dar eu am încercat să mai multe ori să i-l ofer, însă ea l-a refuzat. A ales ce vrea, eu nu mă mai bag.
- Nathan...
- Ai grijă la cei din jur.
Nu mai stau la discuții cu ea și mă întorc la prietenii mei.
Vin rar pe aici, asta pentru că locul îmi stârnește multe amintiri, dar și când vin... e prăpăd. Păcat că nu pot sta prea mult ținând cont că sunt niște chestii pe care trebuie să le investighez. La naiba, dacă-l pierd pe Iulian din cauza unui tâmpit care vrea să se răzbune, îi sap groapa cu propriile mâini.
- Nu stau mult, ați văzut ceva ciudat pe aici? întreb și mă urc din nou în copac cu o mișcare ușoară.
- Doar că e un trafic rutier mai mare, nimic altceva, răspunde un prieten.
Îl aprob, urmăresc puțin zona, analizând și reținând fiecare detaliu ce mi se pare relativ, apoi plec.
Nathan, n-are cum cineva să vrea să te omoare. E ca și cum fratele tău ar fi viu.
Trebuie să vorbesc cu Oliver, dar fără spectatori. Chit că-l cunosc de la cincisprezece ani, abia dacă știu ceva concret despre el. Nici Iulian nu mi-a dat prea multe informații. Dintre toți prietenii lui, Oliver e cel care mă agreează cel mai puțin. Sau care mă agreea cel mai puțin. Acum pare indiferent de prezența mea.
Iulian mi-a spus chestiile clasice, pe care le poți afla dacă cauți cum trebuie pe Google. Spre exemplu: tatăl lui e spaniol și nu l-a cunoscut niciodată, mama lui a murit la nașterea lui. Frați sau surori n-are. Singura rudă pe care o avea era mătușa lui. Se droghează. Preferă să fie singur. E bisexual și aromantic.
Nimic nou. Mare parte din ele le știam și eu. Dar de fiefare dată când îl aud pe Iulian vorbind despre Oiver, simt că ascunde ceva. Sau că el simt că Oliver ascunde ceva.
Ora 20:30
Restul zilei l-am petrecut la birou, alături de Iulian, și încercând să par cât mai normal și calm cu putință. Nu-mi fac griji pentru Alex. E un luptător. I-am urmărit niște mișcări din umbră. A făcut lupte corp la corp. Sigur, dacă nu a scăpat, ori e mort, ori ținut undeva, captiv și bine ascuns.
Acum mă aflu în fața casei lui Oliver. Niciun bec nu e aprins, însă e prea devreme pentru a crede că doarme. Fac un tur din exterior al casei, observând cu ușurință bacul aprins din subsol.
Te pui cu fiul unui criminal legal, dragă Oliver.
Scot o șurubelniță și o pilă din ghiozdan și încet să demontez un geam din exterior. E mult spus demontat, mai degrabă i-l scot din balamale. Reușesc din câteva mișcări și scot cadrul cu tot cu sticlă și să pătrund în casă. Pășesc cu grijă și în cea mai mare liniște din lume. Aud sgomot la subsol, dar care se oprește din senin. Știe că e cineva în casă. Merg spre partea din spate a casei, acolo unde sunt scările. Urcă încet pe drepte, nu aud scârțâitul lemnului sau respirația lui. E chiar bun. Deschide ușa și încremenește când mă vede.
- Ce cauți aici și pe unde ai intrat?
Nu-l bag în seamă și cobor pe lângă el. Încearcă să mă oprească, dar fără succes. Rămân blocat când văd ce are în subsol. Seamănă cu ceva sediu de investigații, însă aici intervine problema. Nu sunt chestii specifice forțelor speciale, ci ale unui tânăr care vrea să-și găsească și omoare tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată și pe care-l urăște.
- Nu spune nimănui, zice pe un ton rece.
Îmi strâng buzele într-o linie dreaptă și mă întorc spre el. Nu seamănă cu bărbatul drogat și pus pe glume pe care l-am văzut mereu. Nu e omul geniu care se pricepe la calculatoare și care îți poate da cele mai bune sfaturi, gândind mereu la rece. Nu e cel în fața căruia poate muri o mare de oameni fără să clipească. Pare distrus. La naiba. Oliver chiar ascunde multe.
Are cearcăne, e îmbrăcat în trening, părul său roșcat răvășit, niciun miros de droguri sau alcool. Ochii aproape i-au revenit la nuanța de gri după doza de azi-dimineață. Pentru prima dată, pare normal.
Îmi întorc atenția pe restul încăperii încă o dată înainte să zic ceva. E o masă în centru, plină cu hârtii și dosare pline cu informații. Pe pereți se află panouri cu indicii și cu traseul pe care tatăl lui a mers până acum aproximativ cinci ani. Observ și un seif în care voi presupune că sunt arme.
Pare că de azi-dimineață doar asta a făcut până acum, iar privirea lui nu poate decât să-mi confirme gândurile.
- Te ascult.
Scot din ghiozdan o tabletă și mă gândesc de două ori înainte să o pornesc.
- Mi-ai investigat familia? întreb înainte de a intra pe singura aplicație de pe tabletă.
- Am încercat, însă n-am găsit nimic.
Atunci e bine.
La naiba. Ăsta poate fi un tutorial pe YouTube: cum să-ți distrugi logodna în cinci pași simpli. Primul pas: începe să fac chestii pe la spatele lui.
Sunt multe chestii pe care nu le știe nimeni despre familia mea, pe unele nu le știu nici eu, însă acum e momentul în care să le aflu. Nu mi-a plăcut niciodată să caut în trecutul familiei mele - sunt multe chestii pe care tatăl și bunicul meu au încercat să le ascundă cu prețul vieții -, dar acum sunt nevoit să fac asta.
- Iulian nu va afla, zic serios și intru pe un fișier scriptat.
Mă privește confuz și curios. N-am secrete față de Iulian, însă unele chestii mai bine ar rămâne îngropate în adâncurile istoriei.
- Ce poate ascunde marele Nathan față de iubitul său?
Câteva crime la activ și multe capete de acuzare ce m-ar putea băga lejer la închisoare pe viață.
- Singurele informații care au existat vreodată au fost șterse, însă am niște chestii interesante.
Își ridică o sprânceană, iar eu îmi regret toatee deciziile pe care le-am luat din punctul în care tata a fost ucis. Toate înafară de cea în care l-am cerut pe Iulian în căsătorie. La naiba, totul e un dezastru, doar el e lumina din haosul meu.
- Îți arăt ceva, dar îți rup picioarele, dacă mai află cineva. Și când zic cineva, mă refer la absolut oricine.
Se dezlipește de perete și pornește spre masa din mijlocul camerei. Pune totul într-un dulap de lângă și mă învită să mă așez pe un scaun. Oliver... pot număra pe degete câte chestii știu despre el, iar acum trebuie să am - oarecum - încredere în el.
- Ce informații ai și crezi că sunt importante? întreabă curios.
Scanez puțin scrisul alb de pe fundalul negru al documentului, apoi copiez o parte, pe care o mut în alt folder, securizez la loc cel pricipal și-i pun în față tableta. Mă privește neîncrezător, apoi începe să citească. Pot vedea pe retină scrisul întipărit de ani de zile. Fiecare cuvânt, fiecare literă în parte.
Observ cum încearcă să deschidă fișierul original și râd mai tare decât aș fi vrut. Înjură și-mi dă înapoi tableta. Dă un pumn în masă și mă privește de parcă ar vrea să mă omoare.
- Nu-ți pot arăta mai mult, dar acum trebuie să ajungi mai rapid decât mine la fratele meu, zic și mă ridic de pe scaun.
- Ce e acolo e o mină de aur ce ar putea băga la fund înteaga industrie, spune și mă urmează până urc scările.
Ce am în mână mă poate duce la moarte, dar mă poate face și regele lumii.
- Iulian chiar n-are nicio idee despre....
- Nu și nu va afla.
Oliver a aflat doar pentru că trebuie să-l prindă pe ăla. După câte mi-am dat seama, el vrea să-l găsească pe tac-su. Din astea rezultă că, pentru a-l găsi și a se răzbuna, trebuie să rămână în Forțele Speciale, iar pentru asta trebuie să-și facă treaba bine. Pe scurt, amândoi avem ceva de câștigat.
- Va fi dezamăgit...
- Acum ești prietenul model? El va afla la momentul potrivit, dar momentan, ce nu știe, nu-l omoară. Ne-am înțeles?
- Ai statul la degetul mic! De ce n-ar trebui să știe asta?! țipă la mine.
- Nu e treaba ta.
Încearcă să mai poarte o conversație cu mine, însă plec fără să-l mai bag în seamă. Dacă e deștept, va face ce știe fără să atragă atenția asupra sa.
SCUZE, SCUZE, SCUZE.
Da, știu, am promis acest capitol în februarie, acum e martie... n-am absolut nicio scuză pentru întârzierea aceasta, însă sper să vă placă pe ce idee am pornit.
După câte chestii s-au întâmplat în primele două volume, am realizat că viața lui Nathan e încă scufundată în mister, acest ultim volum va clarifica poveștile tuturor personajelor și va stabili cine cu cine rămâne și așa mai departe.
De asemenea, în acest al treilea volum vor fi redactate întâmplări din perspectiva mai multor persoane. De la Nathan, la Oliver, Eric, Florin, Valentina și Anastacia. Rămâneți pe zonă dacă vreți să citiți întoarceri de situație radicale.