Trebuia să se numească " Christmas", dar am renunțat la idee.
Nathan
Ora 02:30
Îl mângâi în timp ce-l privesc cum doarme. E atât de liniștit în timpul nopții. Aa trecut mai bine de un an de când mi-a aflat trecutul și mă face să-l iubesc mai tare că nu m-a dat la o parte pentru asta. Ar fi trebuit să-i spun din prima, dar n-am avut puterea asta.
Mă dau jos din pat după ce-i mai ofer un ultim sărut pe frunte. Mă schimb de haine, apoi ies din casă. Urc în mașină, pornesc spre apartamentul meu, ajungând în câteva minute. Intru pe geam — ca de obicei —, scot primul sertar de la birou, apoi iau laptopul din cel de sub. Mai scot și un dosar și pun totul la loc. Așez cele două obiecte pe birou, îmi trag un scaun și încep să refac traseul.
De când Amelia a intrat în viața mea, încercăm să-l găsim și pe Alex, dar fără folos. Am încercat să refac traseul pe unde s-ar fi putut duce. Știu doar orfelinatul la care s-a dus, am încercat să vorbesc cu personalul de acolo, dar fără folos, așa că m-am întors de unde am plecat.
— Poate nu mai e în țară, o aud pe Amelia.
— Nu știu, A., dar am impresis că nu-l vom găsi decât când va face 18 ani.
— N., nu ziceai că Iulian are metodele lui de-a da de oricine? De ce nu-l...
— Nu vreau să-l bag în problemele mele, plus că e ilegal să-l găsim până nu-i major.
— Ilegal? Omul e prieten cu interlopi și tu crezi că nu te-ar ajuta cu asta?
Oftez și mă întorc spre ea. Stă turcește în vârful patului, cu laptopul ei în brațe. Îmi mai arată un posibil loc unde poate fi, dar deja știm amândoi că nu e acolo.
— Tipul ăla, Oliver, e ciudat, o aud bombănind.
— Nu e ciudat, doar și-a apărat prietenul, o contrazic.
Își dă ochii peste cap, apoi își aduce un scaun lângă mine.
— Ce cadou îi iei lui Iulian? întreabă curioasă.
— Secret.
— Nu-mi zi că o partidă de sex.
Dau negativ din cap și după-i arăt cele două bilete de avion către Norvegia. Îi mai arăt câteva destinații și pare destul de impresionată.
— Nu știu dacă i se va părea un moft sau ceva romantic, mormăi neîncrezător.
— Sunt sigură c-o să-i placă.
O aprob, apoi închid tot și-i zic sa mergem acasă. O duc cu mașina până în fața casei și după merg la mine. Mă schimb de haine, urc în pat și-mi pun capul înapoi pe pieptul lui.
Ora 07:00
Îmi plimb palma pe patul rece și mă forțez să mă trezesc. Iulian e destul de matinal, așa că nu mă surprinde să nu-l găsesc dimineața în pat, mai ales că e Crăciunul.
Cobor din pat, îmi iau telefonul și cobor în bucătărie. Îl văd cu o cană de cafea în mână și privind în gol. Mă apropii de el și dau să-l sărut, însă mă îndepărtează.
— Unde ai fost azi-noapte? întreabă direct.
Fuck!
— Amelia și cu mine încercăm să-l găsim pe Alex. Sincer, eu am cam renunțat înainte de-a începe, zic cu privirea pe un punct mort.
Îi simt palma pe brațul meu, apoi buzele moi peste ale mele. Îmi zâmbește înțelegător și mă îmbrățișează.
— Îți dorești să-l găsești? întreabă curios.
Mie încă nu-mi vine să cred că mai e împreună cu mine și cu atât mai puțin că a acceptat să se căsătorească cu mine după tot ce s-a întâmplat.
— Te iubesc, șoptesc și-l sărut.
În câteva secunde, mă urcă pe masa din bucătărie, căutând să mă dezbrace cât mai rapid. Îi dau jos tricoul, apoi boxerii îi ajung pe podea. Du durează mult până să intre în mine.
Ora 07:30
— Ăsta a fost cadoul tău de Crăciun, spune când își ia blugii pe el.
— Zău? întreb pe un ton care arată că nu-l cred.
— De fapt, cadoul tău îl vei primi diseară, zice pe un ton ciudat.
Îl privesc cum se îmbracă, apoi coborâm amândoi la parter. Își tot verifică telefonul, dând mesaje din când în când. N-am apucat să văd cui îi trimite sau cine îi trimite, însă sunt destul de sigur că nu vrea să aflu.
Acum trebuie să mergem la Filip să luăm micul-dejun și după să rezolvăm ultimele detalii pentru petrecerea de diseară.
Ajungem în câteva minute la Filip acasă, intrăm în bucătărie. Nu mă surprinde nici pe departe că prezenți sunt și Eric cu Marko. Mai surprins aș fi fost dacă nu erau.
Ne așezăm la masă și începem să mâncăm.
— Ați făcut vreun progres în al găsi pe Alex? întreabă Karina.
—Nu, parcă a intrat în pământ, mormăie Amelia.
— Iulian, de ce nu-i ajuți? intervine Eric.
Iulian se oprește din mâncat, se uită mai întâi la unchiul său, apoi la mine și la Amelia. Bate de două ori cu lingura în farfurie și spune:
— N-au reușit ei, cum aș putea reuși eu?
Găsesc o notă falsă în tonalitatea folosită.
— Ai acces la multe chestii...
— N-am acces, sparg toate sistemele de securitate, îl corectează.
Observ că și Eric e confuz de împotrivirea totală în a ne ajuta. Nu înțeleg ce se petrece cu Iulian, dar ceva sigur nu e în regulă.
Fix atunci îi sună telefonul, iar Iulian răspunde instant, ca și cum ar fi așteptat acest apel ca apa după o pungă de chipsuri iuți.
— Ajung imediat... Da, zice și se ridică. La 10 ne vedem la local. Te iubesc, îmi spune și pleacă, lăsându-ne pe toți confuzi.
Toate privirile sunt pe mine, iar eu le răspund cu o ridicare din umeri la întrebările pe care încă nu mi le-au pus. Amelia le spune pistele pe care am mers și care, totodată, nu ne-au dus nicăieri, apoi începem să mâncăm.
Ora 09:50
Intru în local și-l surprind pe Iulian vorbind la telefon. Imediat cum mă observă, lasă telefonul jos și vine la mine. Mă cuprinde imediat cu brațele și mă sărută. Palmele-i coboară spre fundul meu și-și lasă fruntea pe umărul meu.
— Unde ai fost? întreb, curios.
Se îndepărtează de mine suficient cât să mă privească în ochi și mă sărută lent.
— După cadoul tău, îmi răspunde cu zâmbetul pe buze.
Îl privesc curios, vrând să știu ce culier livrează în ziua de Crăciun, dar, după privirea lui, sigur nu-mi va răspunde la nicio întrebare referitor la acel cadou. Pare că plănuiește de mult să mi-l dea.
— Îl primești diseară, mai ai răbdare câteva ore.
Dau afirmativ din cap și-mi trec brațele după gâtul lui.
— Ce mai trebuie să facem?
Își bagă degetele în blugii mei, dar și le scoate când dau negativ din cap. Îmi zice ce a făcut până acum și ce trebuie să mai facă și trecem la treabă. Terminăm de organizat cu meniul, apoi ora la care va începe petrecerea, de decorat pe aici, apoi mergem într-o baie să ne rezolvăm și problemele.
— Tu ce mi-ai luat de Crăciun? întreabă curios.
Gem puternic când intră în mine fără să mă evertizeze și-l trag într-un sărut umed. Se mișcă încet, dar intrând adânc în mine. Dacă n-aș fi lipit de zid, sigur aș cădea. Genunchii îmi sund de gelatină din cauza fiorilor ce-mi trec prin corp.
Dau să-i răspund la întrebare atunci când încetinește ritmul, dar nu pot scoate niciun sunet înafară de un geamăt puternic atunci când intră și mai adânc în mine.
— E bine? îmi șoptește pe piele.
Nu pot vorbi, așa că doar dau afirmativ din cap. Se mai împinge de câteva ori în mine, apoi ne dăm amândoi drumul. Își lasă fruntea pe umărul meu și-l înconjor cu brațele.
— Cadoul îl primești după plânz, îi răspund la întrebarea anterioară și surâde.
— Runda 3? întreabă pe un ton pervers.
— Posibil și asta, acum trebuie să ne îmbrăcăm.
El mă strânge cu palmele de fund — gem — , după se desprinde de mine și începe să se îmbrace, la fe făcând și eu.
Ora 12:00
Prânzul tot la Filip îl luăm. Cumva, cred că ne-a apropiat mult perioada cât a fost căsătorit cu mama. Logic că mă mai amenință uneori că, dacă-l fac să sufere, îmi face drum spre Sfântul Petru, dar în rest ne înțelegem bine.
— Nathan, încă nu mi-ai spus nimic de mama, o aud pe Amelia și înghit în sec.
Îi arunc o privire lui Filip, iar acesta îmi confirmă din privire că pot să-i spun ce vreau. Mă gândesc la o variantă cât mai drăguță a tot ce s-a întâmplat în ultimii 9 ani, mai ales că e mai mică decât mine.
— Mama a cam... nu înnebunit... început să fie dezechilibrată emoțional și pshihic după moartea tatei, încep și-o privesc.
Mă îndoiesc că Filip știa de chestia asta, așa că încerc să împachetez și mai bine tot ce urmează să spun.
— Nu știu, A., am încheiat orice legătură cu ea acum vreo doi ani. Dacă vrei să vorbiți, caut-o, nu conta pe mine.
Poate că am fost prea dur, dar orice amintire despre mama din adolescența mea îmi face pielea de găină și sângele să curgă mai repede prin vene — nu în sensul bun. pe cât de tare eram atașați de mama, pe atât de mult ajunsesem s-o urăsc după foarte multe episoade în care mi-a arătat cât de puțin îi pasă de mine.
— Dacă nu-mi zici nimic, mă poți duce la ea?
Dau afirmativ din cap și ne continuăm prânzul pe o notă mai veselă.
Ora 13:00
Am încercat să conduc cât de încet am putut, dar a insistat mult prea tare că ajungem mai atent (aproape că-mi apăsa ea pe accelerație), așa că n-am avut de ales. Tocmai am parcat în fața curții bunicilor noștri, iar tot la insistențele ei am coborât din mașină.
— Nathan... Amelia?!
Bunicul e primul care ne intră în întâmpinare. O îmbrățișează strâns pe sora mea, apoi vine și la mine. Cred că doar de dragul lui am puterea de-a-o vedea pe mama și bunica.
— Ți-am zis să nu mai treci pe aici! se aude vocea ascuțită a bunicii.
— Ți-a venit nepoata, și tu tot la mine ți-e gândul.
Nu văd pic de bucurie când o vede pe Amelia, absolut deloc. Doar ura pentru mine e cea care o conturează. Ceva îmi spune că ea n-a vrut deloc nepoți, pe niciunul.
Bunica începe să mă ia la rost din nou, că sunt „poponar" și că mi-o iau în „cur". Cuvintele ei, nu ale mele. În câteva secunde, Amelia nu mai e entuziasmată s-o vadă, ci e gata de scandal. Acum cred că înțelege de ce n-am vrut să vorbesc despre ei. Bunicul încearcă s-o calmeze, dar în zadar.
— Amelia? Nathan? se aude vocea mamei.
O privesc fără sentiment și aproape că aș lua-o pe Amelia de aici dacă s-ar duce instant s-o îmbrățișeze. Văd o ușoară ezitare pe fețele amândurora. Îmi pun palma pe umărul surorii mele, iar aceasta merge încet la mama. O îmbrățișează de dor.
— Fata mea, asta sigur e ca frate-su! E după fete!
Bunica a stricat iar totul.
Mama se uită la mine, apoi la Amelia și la bunica. Văd ușor cum încearcă să i se opună manipulării din partea ei, dar văd și cum, încet, încet, pierde teren și acceptă ce zice.
— Nu m-am gândit la asta, mamă... Vă rog să plecați, spune și-o împinge pe Amelia.
Simt ca pe un glonț ce zice, iar Amelia încremenește. Se dă câți-va pași în spate, dar o prind înainte să leșine. Mă îmbrățișează strâns, vrând s-o conving că nu ne reneagă, însă chiar asta se întâmplă.
— Nu-i așa că-ți place? încep să vorbesc, iar toți se uită confuzi la mine. Îți place s-o poți controla cum ai tu chef, nu? Să-i împui credințele tale și s-o întorci împotriva propriilor copii.
În câteva secunde, ura din ochii bunicii se accentuează.
— Băi băiete, îmi dai tu lecții?! Dar vrei să-ți arăt o corecție?!
Bunica se duce până în casă și se întoarce cu o tigaie, pe care o aruncă spre mine, dar o prind fără să clipesc.
— Ești la fel de fătălău ca taică-tău! țipă la mine.
Aici am văzut negru în fața ochilor.
— Ca tata?! Scuză-mă, ca tata?! încep să vorbesc și-mi înfig degetele în palme pentru a mă controla. Îmi pare rău, dar tata e cel care a ținut-o pe fii-ta în puf, e cel care a lăsat-o să facă ce vrea, când vrea, cel care a renunțat la familie pentru a ne ține în siguranță.
Amelia mă strânge de braț, vrând să mă calmeze, dar nu reușește decât să-mi lase imagineația să meargă și mai departe.
— Ai prins și gură. Tac-tu e cel care a adus-o în pragul disperării când a lăsat-o!
Îmi închid ochii și mintea îmi fuge la pistolul pe care-l am în torpedo, cum îl iau și-o împușc, dar încerc să nu faci ca ideile mele să devină realitate. Eu sunt singurul dintre frații mei care ar putea ucide cu sânge rece pe oricine, sunt singurul care a moștenit temperamentele de criminal ale tatei.
— Dacă tot zici că sunt ca tata, nu crezi că ar trebuit să-ți fie frică? vorbesc pe un ton jos și calm.
Amelia își ia iute palma de pe brațul meu și se dă doi pași mai în spate. Îi înțeleg teama. Acum două secunde țipam și eram nervos, iar acum vorbesc calm.
— Cum? se aude vocea mamei.
— În loc să-ți îmbrățișezi nepoata și să-i spui că ți-a fost dor de ea, tu încep să judeci. Nu e pe fete, iar relația mea cu Iulian nu e treaba ta.
Simt cum îmi fierbe sângele în vene de nervi, dar încerc să joc cartea cu calmul. Iulian mereu mi-a zis că e mai bine să pari calm într-o situație ce mă enervează, și chiar așa e. E mult mai satisfăcător să-i vezi pe ceilalți cum se sperie de calmul tău, decât să țipăm unii la alții.
— Nahtna, hai să plecăm, m-am lămurit ce... familie avem.
Vocea ei joasă îmi transmite un semnal de alarmă. Bunica dă să mă mai ia la rost, doar că mă întorc și plec. Nu știu ce așteptam să văd aici, logic că mama nu s-a schimbat, iar bunica cu atât mai puțin.
Urc la volan, Amelia pe locul din dreapta, și apăs acceleranția la maxim. Opresc câteva sute de metri mai în față și apăs tare claxonul.
— N., n-o lua în considerare, îi aud vocea Ameliei și-mi întorc privirea spre ea.
Îi văd un fel de teamă în ochi, iar lacrimile nu lipsesc. Îmi desfac centura și-o îmbrățișez strâns. O simt cum plânge încet, iar imediat cum se simte mai bine pornesc din nou motorul.
Ora 14:00
Intrăm în casă, Amelia fuge imediat în camera ei pentru a plânge în liniște, iar eu intru în living, la ceilalți. Karina și Filip se uită confuzi la mine, iar Iulian vine imediat și mă sărută.
— E bine? întreabă Karina, îngrijorată.
— Lăsați-o să se liniștească. Au lovit-o puternic anumite insulte.
Filip mă privește atent, înțelegând instant la ce mă refer. A mers de mai multe ori la bunicii mei, probabil deja s-a obișnuit cu comportamentul lor. Sincer, eu n-am fost foarte apropiat de bunica, singurul pentru care aș mai trece vreodată pe acolo este bunicul.
— Cadoul meu? întreabă pe un ton de copil mic în timp.
— Când ajungem acasă, zic și mă așez pe canapea.
Nu durează prea mult timp până să se audă o ușă trântită și o sticlă spartă. Văd pe podeaua din hol o ramă spartă, iar imediat văd plușul preferat al Ameliei de când era mică. Tăiat.
— Nu. Mai. Vreau. S-o. Văd. NICIODATĂ! țipă nervoasă.
— Nu-i pasă, Amelia, n-o să-i pese nici dacă te dai de ceasul morții, nu ne mai vrea în viața ei.
Intră în living și merge țintă la Karina. O îmbrățișează strâns, iar apoi începe să-și ceară scuze că n-a apreciat-o mai mult. Mă liniștește atunci când o aud că-i spune „mamă" Karinei, îmi dă impresia că nu se simte abandonată. Avea doar nouă sau zece ani când a rămas fără mamă, iar un an mai târziu a aflat că tatăl ei a fost ucis.
Viața mea a fost un calvar după apelul în care mama a fost anunțată că tata e mort. Mama a început să mă învunuiască din diferite metode, nici nu știu de ce credea că e vina mea pentru moartea tatei. Știu că l-a iubit mult, dar nu trebuia să-și verse resentimentele pentru situație pe mine.
— Hai să mergem, îi zic lui Iulian. Sună-mă dacă vrei să vorbim, spun către Amelia și dă afirmativ din cap, încă în brațele Karinei.
Urcăm în mașina mea și conduc calm până acasă. Pe drum, Iulian m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am povestit tot, apoi mi-a luat mâna dreapta într-a lui, vrând să mă calmeze. Această atingere chiar mă liniștește suficient cât să nu mă mai gândesc la conversația cu bunică-mea. Parchez mașina în fața casei noastre și mă urc în poala lui. Îl sărut pe gât, stăm puțin de vorbă, apoi intrăm în casă.
— Cadoul meu? întreabă curios.
Îi dau un sărut pe frunte, apoi merg în living. Scot o cutie de sub canapea, apoi mă întorc la el. I-o înmân și aștept s-o deschidă. Observ cum îi sclipesc ochii când vede lama ascuțită și-mi sare în brațe.
— Te-am auzit de multe ori că-ți plac armele de colecție, zic și-l strâng tare în brațe.
— Nu credeam că mă asculți, șoptește, fericit.
Lasă lama ușor pe o masuță și se întoarce la mine. Mă sărută pasional și surând când îi simt palmele în blugii mei. Se pare că vom avea parte și de runda trei azi, posibil să nu fie nici ultima.
Îi dau jos bluza, apoi îi desfac cureaua. Mă lipește de un perete, o mână îi este pe abdomenul meu, iar cealaltă între fesele mele. Rupem sărutul doar să-mi dea jos tricoul, apoi îmi dă jos și blugii și mă ridică de fund. Nu se duce în dormitor, ci în living. Extinde canapeaua, îi iau una dintre mâini și sug două degete, apoi i le duc la gaura mea. Gem în gura lui când le bagă deodată în mine și-mi înfig degetele în umerii lui.
— Câte mai poate fundul tău? întreabă pe un ton pervers.
— Nu vrei să aflii chiar tu?
El mă mușcă de gât și mă penetrează mai tare cu degetele. Simt fiorii orgasmului, așa că-l forțez să-și scoată degetele din mine. Când vede lichidul preejaculator, își mușcă buza de jos și mă lasă pe canapea. Mă întoarce pe burtă, îmi depărtează fesele și intră puternic în mine.
— Abia dacă te-am atins, șoptește pe pielea mea.
— Mișcă-te, zic și-l aud cum surâde.
Simt cum iese din mine pentru a se da cu lubrifiant, apoi intră la loc. Se mișcă iute în mine, respiră pe pielea mea și-mi strânge încet fesele. Nu durează prea mult până să-mi dau drumul, la scurt timp eliberându-se și el.
— Cum se face că abia dacă te ating și-ți dai drumul? întreabă cu respirația întretăiată.
— Viitorul meu soț își face bine treaba, răspund pe un ton inocent și mă întorc spre el.
— Mă înnebunești, șoptește.
Nu stăm mult așa, că-i sună telefonul și sare ca ars de pe canapea. Își ia blugii, răspunde la apel și iese din sufragerie. Mă îmbrac în timpul cât vorbește la telefon, așteptând să-l iau puțin la întrebări.
— Cu cine tot vorbești?
Se blochează în pragul ușii, o undă de vinovăție îi trece pe chip, apoi vine la mine și mă sărută.
— Nathan, ai răbdare până diseară, îmi șoptește pe buze și dau afirmativ din cap.
Mă strânge cu putere în brațe, vrând să mă liniștească și chiar reușește. Mă sărută pe gât, mă mușcă de lobul urechii și începe să se îmbrace. Îl privesc cum se apleacă după bluza lui și-mi mușc buza de jos când îi întâlnesc privirea.
— Îți place ce vezi?
— Îmi place să-mi admir viitorul soț.
— Iar mie îmi place să fiu admirat de viitorul soț.
Zâmbesc și merg la el. Îl sărut, aștept să se îmbrace, apoi îl urmăresc cum pune maceta într-o vitrină până ne întoarcem și mergem din nou la mașină.
Ora 17:00
Mă ridică de fund, intrăm pe geam în apartamentul meu, dar nu apucăm nici să ne dezbrăcăm că auzim pe cineva cum își drege vocea.
— Te urăsc, A., zic când Iulian mă lasă pe parchet.
— Nu-i vina mea să voi vă futeți oriunde.
— Atenție la limbaj! o atenționez și-și dă ochii peste cap.
Stă la birou, cu laptopul deschis. O compătimesc imediat când observ că încearcă din nou să-l găsească pe Alex. Tata și Maol sunt morți, mama ne-a alungat din viața ei, singurele rude de sânge pe care le mai are sunt eu și Alex.
— Mai așteptăm un an și putem să-l găsim mai ușor, Amelia. Nu cred că avem vreo șansă acum.
— Te aștept în mașină.
— Iulian? zice încet Amelia.
— Da?
— Ne poți ajuta să-l găsim?
Pe fața lui găsesc empatie, probabil și pentru că se simt disperarea în vocea Ameliei. Se lasă puțin linișea între noi, apoi Iulian răspunde negativ și pleacă.
Ora 19:00
Acum suntem la petrecerea organizată de Iulian. Până acum am băut doar un pahar, asta pentru că am stat toată seara să văd de ce se comportă atât de ciudat Iulian. Abia dacă a pus gura pe alcool, iar acum vreo 10 minute a plecat și încă n-a venit înapoi. Am încercat să-l sun, dar în zadar.
După mai multe minute în care n-am dat deloc de Iulian, îi aud vocea în spatele meu. Mă întorc spre el, dau să-l întreb unde a fost, însă mă blochez când văd că mai e cineva lângă el. Îl scanez rapid, iar sângele îmi îngheață în vene.
— El e...
— Alex! exclam și-l îmbrățișez strâns.
— Salut, N., spune, fericit.
Îl privesc pe Iulian și-i mulțumesc din priviri pentru că l-a găsit. Știam că l-ar fi putut găsi imediat, iar acum înțeleg de ce a refuzat mereu să ne ajute, deja îl căuta.
— Ăsta e cadoul tău de Crăciun, zice după ce-i dau drumul lui Alex.
— Cum l-ai... nici nu vreau să știu.
— Alex...? se aude vocea Ameliei și-o îmbrățișează strâns. Te urăsc, Iulian! exclamă.
O las pe Amelia cu Alex și-l iau pe Iulian deoparte. Nu știu cum să-i mulțumesc pentru că l-a găsit pe fratele meu, chiar nu cred că există cuvinte cum i-aș putea mulțumi. Ajungem în baie și-l sărut. El îmi desface cureaua cu o mână, iar cu cealaltă îmi cercetează din nou abdomenul. Îi scot organul din blugi, îmi las blugii la glezne. Mă întoarce cu fața la zid, se dă cu lubrifiant, apoi intră în mine.
— Mereu ai librifiant cu tine? întreb înainte să se miște.
— Doar când vreau să i-o trag iubitului meu, îmi șoptește la ureche și gem când se împinge tare în mine.
Mă sărută pe gât, iar respirația sa îmi atinge urechea. O palmă o are pe pieptul meu tare, iar cu cealaltă îmi freacă organul, în timp ce mă penetrează din ce în ce mai brutal. Ajungem amândoi la orgasm și aproape că l-aș ruga să facem și runda cinci pe ziua de azi, dar nu zic nimic și ne îmbrăcăm.
Ora 23:00
Mă asigur că nu se vede nicio mușcătură sau semn din timpul ultimei partide de sex și cobor în living. Am tot vorbit cu Alex și Amelia la petrecere, dar doar până când Iulian m-a luat din nou la o altă partidă și a trebuit să plec. I-am dat mesaj Ameliei să vină la mine când se termină petrecerea.
Intru în living. Iulian se uită pe geam și fumează încet un joint, iar Alex cu Amelia vorbesc pe canapea. Mă așez pe fotoliu, iar toată atenția este pe mine. Iulian mai trage un fum, apoi stinge jointul și se așază în dreapta mea.
— Hai să începem cu începutul. Tu știi cine e Iulian? întreb curios.
Alex se uită la mine, apoi la Iulian și din nou la mine. Pare să nu înțeleagă neapărat ce-l întreb. Nu știu dacă asta e de la alcool, dacă nu i-a spus Iulian sau dacă doar își bate joc de mine.
— Sunteți împreună, ce-i cu asta? răspunde într-un final.
— N-ai nimic împotrivă?
— Nu, ar trebui? Cine ar avea ceva împo-...
— Mama, îl întrerup și-l fac să-și înghită cuvintele.
Dă să vorbească, dar Amelia intervine:
— Nu înțelegeam de ce nu vorbește deloc despre mama, așa că am mers împreună la ea. Bunica m-a făcut lesbiană, pe Nathan fătălău, poponar, și n-a durat prea mult până s-o întoarcă și pe mama împotriva mea. Nathan aproape că voia s-o ia la bă-...
— De fapt, mă gândeam cum să iau pistolul din mașină, o corectez și-mi aruncă o privire îngrozită. Ce vrei? Chiar îi semăn tatei.
Amândoi își dau ochii peste cap și mă aprobă. Faptul că Iulian n-a comentat deloc, îl face pe Alex să mă privească curios.
— Auzi, te superi dacă vine Markus pe aici? Avem de rezolvat ceva.
Bingo.
— Când? întreb.
Fix acum sună la sunerie și-l privesc ironic. El mă sărută pe tâmplă și pleacă. Atât Amelia, cât și Alex mă privesc curioși, vrând să afle despre cine e vorba.
Buuun!
Nu știu dacă v-am surprins cu acest capitol, dacă am dat-o-n bară cu el sau dacă a fost un cadou frumos de Crăciun. Mi-a venit ideea acestui capitol cu două săptămâni mai devreme de Crăciun și am tras de mine să-l termin la timp.
Probabil v-ați prins deja că eu nu pot scrie doar un capitol drept final, așa că mâine va mai apărea un capitol tot de Crăciun. (Gen a doua zi de Crăciun).
Crăciun fericit tuturor! 💙