Ora 00:00
Traversează strada pe roșu și fug după el.
-Fred, te oprești acum sau te omor în bătaie după! țip, dar nu se oprește.
-Trebuie să prinzi mai întâi! strigă la mine, iar Mikey răspunde la apel.
Pare extrem de confuz și întreabă ce se petrece. Întrebare la care Fred râde și răspunde:
-I-am furat telefonul iubitului tău pentru că nu mi-a spus de tine, spune încât să aud și eu.
-Dă-mi telefonul!
El râde și-o ia printre blocuri.
-A, da, eu sunt Fred, colegul de cameră a lui Iulian, se prezintă în timp se intră pe un fel de tunel.
Mă uit puțin în jur și-l văd pe Markus... E de rău! El îmi zâmbește și face un semn din mână.
-Nu! Fred, e un cartier periculos! strig după el, dar nu se oprește.
Alerg mai rapid în încercarea de al prinde din urmă. Îl văd cum merge printre blocuri și-o iau pe o scurtătură pentru a-i tăia calea. Îl prinde de braț și închit în sec când văd grupul lui Markus. Îmi iau telefonul șu-l trag pe Frd după mine.
-Mikey, te sun în câteva minute, spun și închid apelul.
O iau la fugă cât de repede mot, cu Fred pe urmele mele. Aud în spatele nostru pistoale încărcate și-o iau printre blocuri. Aud câteva focuri și după vocea lui Markus:
-Bă! Opriți-vă! E Iulian!
Aud pașii lui mai rapizi decât ai celorlalți și focurile de armă se opresc. Îi fac semn lui Fred că e în regulă și-mi trag sufletul. Markus vine la mine și batem pumnul.
-Nu mi-am dat seama că ești tu, se scuză și dau afirmativ din cap.
Trag aer adânc în piept și întreb:
-Aceeași viață?
-Da, spune ușor trist și se uită în spate apoi continuă: Iulian, mă bucur că te-am văzut pentru ultima dată.
Se întoarce și pleacă, dar alerg după el și spun:
-Despre ce tot vorbiți? spune-mi în față!
Stă drept în fața mea și văd cum respiră adânc.
-O să-ți explice tatăl tău, mâine.
După asta merge la ceilalți și eu mă întorc la Fred.
Ora 01:30
-Da, Mikey, sunt bine. Te iubesc, trebuie să închid!
-Dormi și tu noaptea! spune înainte să închidă apelul.
Îmi pun telefonul în buzunar și mă uit urât la Fred, dar el mă privește nevinovat.
-Deci trebuie să intrăm în mormântul mamei tale? întreabă nesigur Denis și înghite în sec.
-Da, singura problemă este că nu știu unde e.
Amândoi se uită ciudat la mine și explic:
-N-am mai fost acolo de la 10 ani.
Dau afirmativ din cap și începem să ne gândim la ce să facem. Ajungem la ideea că voi trece eu pe zi să caut unde e mai exact mormântul și la noapte vom acționa.
-Bun, eu trebuie să plec, spun și strâng ultimele plicuri apoi le bag în buzunar.
Mă îndrept spre ușă și strig peste umăr:
-Să nu stricați patul ăla.
Ies pe ușă înainte să aud ce-mi răspund, dar cred că voiau iar să încerce faza cu „Doar stăm și noi aici".
Ora 07:30
Îmi pun un pahar de lapte rece și-mi pun Nutella pe trei felii de mâine și mă așez la masă.
-Am concediu medical două sătămâni, vreți să mergem undeva? întreabă tata.
Mă uit la el și după la data de azi. Suntem pe 12.
-Poate după ziua de mâine, spun cu subînțeles și-mi mănânc micul-dejun.
Adevărul era altul. Dacă nu-l urăsc după ziua de mâine, poate mergem. Aș fi vrut să-i spu asta, dar n-am cum. Vedem mâine.
Beau o gură din laptele meu și-l aud pe Nathan:
-Îi duci lipsa iubitului tău sau de ce bei lapte? întreabă pe un ton răutăcios
Pun pahatul gol pe masă și iau sticla de lapte. Îmi torn lapte în pahar și i-l arunc pe față.
-Nathan, de ce ai lapte pe față? întreb pe un ton amuzat și-l bat pe spate.
-Suge-o tu, zice nervos și pleacă.
Nu-mi pare rău.
Mușc dintr-o felie de pâine și-mi mai torn lapte. Îmi ridic privirea spre cei doi și ridic o sprânceană vrând să aflu de ce mă privesc atât de insistent.
Tata își drege vocea și spue:
-Tu și Mikey ați făcut ceva? întreabă stânjenit și înghite în sec.
-Ieri am gătit, răspund de parcă n-aș știi despre ce vorbește.
Valentina râde ușor, dar tata mă privește foarte serios.
-Filip, lasă băiatul, amândoi sunt mari și știu ce fac, intervine Valentina.
Tata dă afirmativ din cap și mă lasă să mănânc liniștit.
Ora 10:30
Îl sărut și-l strângputernic în brațe.
-Uite... vreau să merg undeva și tu vei veni cu mine, spun și-i fac semn spre mașina mea.
Ne urcăm în mașină și pornesc spre cimitirul unde e îngropată mama. Sper că mai știu unde este.
-Unde mergem? întreabă curios.
-E ciudat, dar vreau să merg la mormântul mamei.
Mă uit la el cu colțul ochiului și-l văd că mă privește surprins.
-Nu mă așteptam la asta...
Îi pun mâna pe picior și tace. Îmi ia mâna intr-a sa și-mi strânge degetele. Îmi mușc buza de jos și încerc să nu mă uit la el. Arată bine, ca întotdeauna, dar acum chiar îmi e irezistibil.
Ajungem în câteva minute la cimitir și-mi trebuie câteva secunde înainte să cobor. Intrăm pe poartă, iar inima mea bate poate prea rapid, pentru că încep să-mi mișc încheietura mâinii drepte fără oprire și merg mult în fața lui Mikey.
-Ești bine? întreaga îngrijorat atunci când mă prinde din urmă.
Aș vrea să-l sărut, chiar aș vrea, dar sunt oameni în jur și sigur aici nimeni n-ar fi de acord cu asta. Nu cred că ar fi de acord nici dacă ar fi un sărut între un băiat și-o fată.
Dăm ocol la capelă și mergem în partea din spate a cimitirului. Cred că acolo era. De fapt, sunt sigur unde e, dar am vrut să vin eu mai întâi.
-N-am mai fost aici de la 10 ani, zic încet și-mi ascund lacrimile sub un mască serioasă.
Nu vreau să plâng, nu merită. E posibil să nici nu fie mama în acel mormânt, e posibil să fie Margaret, iar eu s-o plâng pe aia ca prostul. Dacă mama e vie, poate considera că eu sunt mort, n-o mai vreau în viața mea.
La un moment dat, o iau la stânga și merg mai încet. Îmi simt inima în gât și pulsul în călcâie. Simt cum mi se încălzește și răcește corpul în același timp, dar nu mă opresc din mers. Îmi strâng palmele în pumni și-mi înfig unghiile în carne.
Mikey îmi desface pumnul drept și mă ia de mână. Observ că aici nu mai sunt oameni, așa că-l sărut. Aveam nevoie de asta, mă liniștește teribil.
Ne oprim în dreptul crucii și analizez atent ce scrie și poza folosită. Se vede că tata mai vine pe aici, pentru că este un loc îngrijit, asta contrar celelalte morminte. Mă las ușor în jos și ating marmura de deasupra. Studiez puțin și realizez că e încuiat cu lacăt. N-am habar unde e cheia, deci va trebui să-l spargem, exact așa cum mă așteptam.
-Putem pleca, spun și mă ridic în picioare.
-Te simți bine? întreabă nesigur și cu privirea fix în ochii mei.
-Da, acum sunt bine.
Încep să merg înapoi, cu el pe urmele mele. Nu vreau să mă opresc pentru că sunt sigur că aș vrea să sparg acea cruce cu numele mamei pe el. Sigur m-aș întoarce și am începe să țip ca nebunul.
Ora 13:30
-Da, tată... Sigur... Vin acum, spunr Mikey pe un ton îngrijorat și închide apelul.
-Ce este?
-Tata vrea să vorbească ceva important cu mine și Jess, răspunde gânditor.
-Te duc la el sau...
-Nu vreau să știi cine e tata, merg pe jos, îmi taie rapid fraza și pleacă.
Îl urmez și închid ușa de la intrare în urma lui.
Eduard vrea să le spună ceva important... Mi-e frică că bănuielile mele se vor adeveri. Chiar m-aș supăra pe tata, dacă va face ceea ce am eu în minte. Poate să uite că exist!
Mă duc în bucătărie și, ignorându-i pe ceilalți de aici, îmi pun un pahar de suc de mere.
-Mi-ai luat vorbele de azi-dimineață în serios sau de ce ai fost plecat cu Mikey? întreabă pe un ton sarcastic Nathan și-mi toarnă lapte în cap.
-Într-adevăr, cimitirul este un loc perfect pentru sex, cred că acolo i-ai tras-o și tu blondei prima dată.
Deschide un dulat de unde scoate o pungă de făină și mi-o toarnă în cap.
-Nu vrei să-mi spargi și vreo două ouă? întreb ironic și chiar o face.
Îmi scutur capul și-mi șterg șterg fața de tot ce mi-a turnat el în cap.
-Păcat, voiam să fac niște clătite, zic asta știind că tata va reacționa urât.
-Filip, clătitele sunt la fel de bune ca ce a gătit ieri? întreabă în șoaptă Valentina.
-Extraordinare! exclamă tata.
-Nathan, ești pedepsit! Eu merg să iau niște făină, lapte și ouă. Iulian, fă niște clătite! zice rapid Valentina și pleacă din bucatarie.
Atât eu, cât și Nathan, ne uităm la tata. El chiar e pedepsit că mi-a dat cu ceva în cap? Eu nici nu voiam să fac clătite.
-Iulian, grăbește-te să te speli că la cină avem clătite, spune tata și se ridică în picioare.
Mă bate pe umăr și pleacă din bucătărie. Îi arunc o ultimă privire lui Nathan și merg în camera mea.
Ora 17:30
-Ieri mi-ai zis că nu vrei să știu cine e tatăl tău, iar acum vrei să vin mâine la el? întreb confuz în timp ce rulez ultima clătită cu gem de căpșuni
-Poți să nu mai joci acest joc? Știu că-l cunoști.
Înjur în gând când aud asta și trag aer adânc în piept.
-Eduard a zis ceva de mine?
Acum e rândul lui să tragă aer în piept înainte să vorbească.
-Da, se poate spune și așa, dar mi-a spus că vei afla mâine.
Până și el știe și nu-mi spune?! Mă supăr rău pe el că nu-mi spune. Mă uit la ecranul telefonului și rectific: Aș vrea să mă supăr rău pe el, dar nu pot.
-Deci ai aflat tot, constat și încep să strâng prin bucătărie.
-Da.
Termin de strâns și mă uit spre ușă atunci când aud că cineva intră. Nathan. Îmi iau telefonul și-l dau de pe difuzor.
-N-am nevoie de adresa lui, știu unde...
-Nu acolo, e la locul lor de întâlniri. Vor să mergi acolo.
-Am înțeles, știu unde e. Te sărut! spun și închid apelul.
Îmi bag telefonul în buzunar și-i strig la masă. Doar la tata am văzut clătite la cină, dar îmi place modul lui de-a gândi. De când stau la cămin, nu cred c-am gătit de mai mult de trei ori.
Nathan se așază la masă și ia o clătită. Mușcă din ea și geme din cauza gustului delicios. Își ia o farfuriei pe care își pune mai multe.
-Gătești mirific! exclamă cu gura plină.
În bucătărie intră și adulții și așază la masă. Cred că tata saliva de după ușă.
-Astea sunt cu fructe de pădure, zic și-i fac semn spre o farfurie cu 5 clătite.
El aprobă și-o trage în fața sa.
-De asta ești fiul meu preferat!
Mă uit la tata și acesta la mine. Știu că se gândește dacă l-am găsit pe Denis sau dacă mă înțeleg bine cu el. Știu asta pentru că el chiar a lăsat jos măștile.
-Da... fiul preferat, vorbesc cu jumătate de gură și încep să mănânc.
Și Denis ce vină a avut în ecuația aceasta? Exact, niciuna. Abia aștept să-i aud scuzele, să-mi ceară iertare și-n genunchi. De fapt, nu mie, ci lui Denis trebuie să-i ceară iertare.
Ora 22:30
Închid fermoarul de la ghiozdan și ies pe geam. Merg la mașina mea și pornesc spre hotelul unde este Fred. Urcă pe locul din spate și batem pumnul. Ajung și la casa lui Denis și urcă pe bancheta din spate.
-Noi chiar vom sparge un mormânt? întreabă Denis.
-Da, voi doar stați de pază, eu cobor acolo.
Când am rostit asta, aproape că-mi venea să întorc pentru a mă duce acasă, dar nu pot. Trebuie să fac asta, deși nu vreau, trebuie.
Ajungem la cimitir și parchez ceva mai departe. Îmi pun pe cap lanterna frontală, îmi iau în spate ghiozdanul și cobor din mașină. Mă uit în jur și oftez. Porțile principale sunt închise. Îmi închid ochii în încercarea de a-mi aminti o altă intrare.
-Avem nevoie de lopată?
-Dacă tu poți săpa marmura, atunci da, îi răspund.
Merg spre porți și încerc să le deschid. Sunt încuiată. Încep să mă uit dacă pute să ne urcăm pe zid, dar e înalt de vreo 4 metri. Am putea să ne urcăm, dar nu toți.
-Avem unelte cu care să spargem lacătul? întreb și eu și Denis în același timp.
-Voi lucuiți în orașul ăsta, nu eu.
Dau affirmativ din cap și o iau la pas pe lângă gard. Ajungem la o portă care nu se ține bine în balamale și, după câteva înceercări, o scot de tot din balamale. Pășesc încet pe pietrele de pe jos și aprind lanterna frontală. Le aud pașii în spatele meu și mă rog mai tare ca niciodată să nu fi venit și ei cu mine, dar eu i-am chemat.
Ajungem la mormânt și scot din ghiozdan o brichetă, un clește de cuie și un patent. Fred ia bricheta, se urcă pe blatforma de marmură și-o testează.
-Topim metalul în timp ce tragem de el, altă idee n-am, zic și apuc cleștele de cuie.
Amândoi aprobă și le dau câte un set de mănuși negre din cauciuc. Apuc cleștele de cuie și Denis patentul și ne urcăm după Fred. El începe să încălzească parteade sus a lacătului, timp în care eu și Denis tragem în părți opuse.
***
Cuvinte: 2399