Ora 00:15
Parchez mașina în fața clădirii și-o privesc atent înainte să cobor din mașină.
Mama avea cele mai ciudate locuri unde să ne petrecem timpul liber, unul dintre ele este fostă clădire de corporații de vreo 20 de etaje. Obișnuiam să stăm aici atunci când ea nu lucra, iar tata era prea ocupat pentru a avea grijă de mine la spital. Era locul nostru, dar acum nu-mi mai place că tata știe de asta. De fiecare dată când eram aici, mama îl mințea că suntem la bunica sau oriunde altundeva. Tata știa că minte, dar îl bucura că avem un loc al nostru.
Intru în clădire și încep să urc pe scări. Liftul nu mai e de mult funcțional, deci cred că voi leșina până sus. Nu-mi dau seama cum urcam la nici 10 ani pe aici, nici cum urca mama, poate există o altă cale de-a urca, dar nu-mi amintesc și nici nu voi căuta.
Ora 00:35
20 de minute mai târziu, două țigări și 15 mesaje cu Mikey, am ajuns pe acoperiș. Trag aer adânc în piept și mă uit la cer.
Mereu mi-a plăcut locul acesta, mă liniștea, dar n-am mai fost pe aici de mult timp. N-am mai avut curaj să merg în niciun loc de avea legătură cu mama. Mi-e frică. Dacă tata a decis să-mi spună toate astea, fiind că e bolnav și va muri? Varianta asta mă serie mai tare decât cea în care mama să nu fie moartă. Orcât de tare m-aș enerva pe tata și l-aș urî în această perioadă, nu vreau să-l pierd. Oricât de tare ma-r fi ignorat după moartea mamei, tot tata rămâne.
Îmi scutur capul și încep să caut penultimul plic. Îl găsesc după o gaură de ventilație. Mă așez pe marginea clădirii și mă las pe spate. Fac o poză la cerul înstelat și-i trimit lui Mikey.
Mikey: Unde ești? Iulian: Îmi pare rău, este locul meu și-al mamei, nu-ți voi spune unde sunt. Mikey: Să înțeleg că nu mă vrei lângă tine, acum?
Îmi mușc buza de jos și inspir adânc. Deschid plicul, dar nu mai e nicio poză aici.
Doisprezece
Indiciul: Fostul telefon
Nu obșnuim să-ți cerem ajutorul legat de astfel de chestii, dar ești singurul care poate opri ceea ce tatăl tău vrea să facă. După ce ajungi la final, vorbește cu Filip și convinge-l să nu facă asta.
Markus
Citesc de mai multe ori scrisoarea, dar nu înțeleg ce vrea să zică. Indiciul e clar, fostul telefon al mamei, asta e cel mai probabil, dar cu ce-i pot ajuta?
Mikey: Mai ești aici?
Aproape că uitasem de el, ce idiot sunt! Strâng conținutul plicului și-l bag în buzunar.
Iulian: Te aștept, iubitule!
Îi trimit adresa și-mi spune că va veni în cel mai scurt timp posibil.
Iulian: Vezi că liftul nu funcționează și sunt vreo 20 de etaje. Mikey: CE?! Mikey: Vrei să mor? Ce urât din partea ta!
Zâmbesc involuntar la mesajul lui, dar nu pentru că e adevărat, ci pentru că știu că și el zâmbește.
Iulian: Vreau să mori după mine. Mikey: Atunci... Deja sunt pe drum. Mikey: Te iubesc!
Îi răspund la fel și-mi pun telefonul în buzunar.
Ora 01:15
Aud pași în spatele meu, dar nu mă ridic de la cimentul rece al acoperișului. Se așază lângă mine, cu capul pe pietul meu și-mi așez mâna pe spatele lui.
-Aici veneai cu mama ta? întreabă și mă sărută.
-Da. Este un loc destul de ciudat să duci un copil de nici 10 ani, dar aici nimeni nu ne căuta niciodată. Nici măcar tata nu știa de locul acesta, îi răspund pe un ton neutru.
Niciunul nu mai zice nimic, doar privim cerul și luminile orașului. Nu apucăm să ne relaxăm prea mult că-mi aud tonul de apel de la telefon. Îl scot din buzunar și mă uit la ecranul telefonului. Nathan. Mikey se uită și el, așteptând să vadă dacă răspund sau nu, dar n-o fac. Închid apelul, dar sună din nou.
-Răspunde-i.
Îl ascult și apăs pe butonul verde de pe ecran.
-Ai 5...
-Filip e la spital, îmi taie el fraza.
Mi-a înghețat sângele în vene când am auzit ce-a zis. Înghit în sec și-mi închid ochii.
-Ce-a pățit? întreb aproape în șoaptă.
-Nimic grav, a vârsat niște lapte pe podea, a alunecat pe el și s-a lovit la cap. Leșinase, mă lămurește.
Trag aer adânc în piept și strâng telefonul în mână.
-Acum cum e?
-Doar și-a pierdut cunoștința, nimic grav.
-Bine, vin imediat.
Închid apelul și mai trag aer o dată în piept înainte să-l sau de pe mine pe Mikey. Încep să merg spre scări și-o iau la fugă în jos. Mă opresc și mă uit în sus. El doar mă privește. Îi fac semn să vină și ajunge lână mine.
-Nu merg la Nathan, tata e la spital, zic și-l strâng în brațe.
-Am crezut... Sunt prost! spune și mă strânge mai tare decât o face eu.
Îi dau drumul și continui să merg pe scări.
Ora 02:00
Cred că e a șaptea cafea din ultimele 30 de minute, dar am nevoie de cofeină pentru a rămâne lucid. Alternativa ar fi să mă îmbăt, dar vreau să fiu treaz când voi primi vești.
Nu e nimic grav, asta au zis doctorii, dar are nevoie de vreo două zile de spitalizare. S-a lovit cu partea occipitală de marginea mese și și-a spart capul, dar e viu și e treaz. Acum doarme din cauza medicamentelor și i s-au făcut mai mult analize la care trebuie să vină rezultatul curând.
-Nu mai bea cafea, îi aud vocea lui Nathan și strâng paharul din carton mai tare în mână.
-Alcool sau cofeină, astea îmi sunt variantele acum, zic și mă îndepărtez de el.
Mikey mi-a trimis mesaje să vadă dacă sunt bine și i-am spus să doarmă că vorbim mâine. Nu părea dornic, dar n-a mai comentat. Îi scriu un noapte bună și-mi pun telefonul în buzunar.
Mă uit la lichidul maroniu și oftez. Nu mă simt deloc energic, asta în ciuda băuturii din mâna mea. O arunc la un coș de gunoi și-mi iau una mai dulce la un aparat de cafea. Aia era mult prea amară și nici măcar nu avea vreun efect asupra mea, prefer măcar să-mi placă gustul.
-Tatăl tău va fi bine, spune Nathan atunci când ajunge lângă mine.
Beau din cafeaua nouă și mă uit la Nathan.
-Știu. EL va fi bine, dar EU mă simt ca la 10 ani.
El dă aprobator din cap și rămânem în liniște. Își ia și el o cafea, dar nu pleacă de lângă mine. Brusc, un gând îmi străbate mintea și-l zic cu vocea tare înainte să-mi dau seama:
-Ce s-a întâmplat cu tatăl tău?
Se uită la mine c-o sprânceană ridicată și răspunde:
-E viu, cred, dar nici nu-mi pasă. A înșelat-o pe mama și a plecat cu femeia aia atunci când a aflat de mine, răspunde pe un ton neutru și ridică din umeri.
Rămânem din nou în liniște, dar e o liniște plăcută. Nu mă simt ciudat că nu vorbim, ba chiar mă liniștește această tăcere dintre noi.
Îmi plimb privirea prin jur, dar nu găsesc nimic interesant de spus. Acum suntem în fața spitalului. Spitalul unde a murit mama. Nu se putea o chestie mai oribilă!
Mă îndepărtez de el pentru că încep să simt că nu mai am destul aer. Merg la mașina mea și mă așez pe scaunul șoferului. Las portiera deschisă și mă uit în toate părțile pentru a nu fi Valentina prin jur. Mă întind spre torpedou de unde scot pachetul de țigări și bricheta. Mă așez mai confortabil în scaunul șoferului și-mi aprind o țigară.
-Te deranjez? îi aud vocea lui Nathan din dreapta mea și mă întorc spre locul pasagerului. Când a intrat în mașină?
Închid portiera și dau geamurile jos. Las scaunul șoferului mai pe spate și-mi închid ochii. Trag câte-un fum în încercarea de a nu mă gând la ce e mai rău. Aud tonul de apel al telefonului meu și răspund imediat.
-Filip e bine? întreabă Florin, deci el m-a sunat.
-Da, răspund sec.
-Sper că nu te droghezi.
-Sunt în mașină și fumez. E trecut de 2 dimineața, culcă-te.
Oftează și spune:
-Vrei să....
-Nu vreau nimic! țip și sting țigara apoi continui: Vorbim mâine, Florin.
Închid apelul și trag aer adânc în piept.
Ora 04:30
Cred că sunt în mașină cu Nathan de vreo două ore, dar niciunul n-a zis nimic până acum. Nathan își drege vocea și întreabă:
-Tu l-ai omorât?
-Pe Noah? Nu, nici pomeneală. N-aș irosi un glonț pe idiotul ăla! zic nervos și mă ridic în capul oaselor.
-Atunci...
-Nu, îi tai fraza și cotinui după câteva secude de tăcere: Poți coborâ? Vreau să merg undeva.
-Nu pot veni și eu?
-Nu.
-Vreau doar să mă asigur că fratele meu e bine, se justifică.
Mă simt ciudat când a zis că suntem frați, dar nu mai zic nimic și pornesc motorul. Îl privesc cu coada ochiului pe Nathan, îmi pun centura de siguranță și pornesc spre oriunde m-ar duce gândul.
Ora 06:30
Reușesc să iau calul din curtea vecinii și-i las un bilat că am fost aici. Mă asigur că este bine și-i pun șaua și căpăstrul.
-Eu n-am mai călărit, spune Nathan.
-Atunci, va fi o premieră.
Încalec și-i întind mâna pentru a încăleca și el. Ajunge pe cal, în spatele meu, și-i pun mâinile în jurul meu, dar le ia rapid.
-Te ți sau cazi.
Acum ăși duce el mâinile în jurul meu și-i dau frâu liber calului. Nu cred că i-am dat un nume sau, dacă are unul, nu mi-l amintesc. O s-o întreb pe prietena mamei.
-Unde mergem?
-Vei vedea.
Cu replica asta, am devenit brusc conștient de prezența lui. Îi simt căldura brațelor în jurul meu și-mi apare un gol în stomac la gândul că ar trebui să ne comportăm ca frații, dar numai asta n-am făcut până acum. Ba ne-am bătut cu mâncare sau ne-am făcut farse, ba ne-am sărutat.
Ora 07:45
Leg calul de un copac și merg puțin mai departe. Mă așez pe iarbă, pe spate, iar Nathan îmi urmează exemplul.
-Nu... Nu, mamă... Nu știu... Da, ți-l dau, îl aud pe Nathan și după vîd că-mi întinde telefonul.
Îl iau și spun:
-Valentina?
-Unde sunteți? întreabă îngrijorată.
-Suntem la ferma bunicii. Tata cum este? întreab poate mai îngrijorat decât ea.
-S-a trezit și-a întrebat de tine, îi voi spune că veniți în câteva ore.
-Spune-i și că-l iubesc.
Ea aprobă și-i dau telefonul înapoi lui Nathan. Mai vorbește puțin la telefon și închide apelul.
Niciunul nu mai zice nimic, iar eu încep să-i scriu un mesaj de bună dimineața lui Mikey.
Ora 13:00
Intrăm în casă, iar valentina ne strigă să mergem la masă, în bucătărie. Mă așez pe scaunul meu, dar Nathan nu face asta.
-S-a întâmplat ceva, Nathan? întreabă Valentina.
-Iulian nu m-a avertizat cât de tare te doare fundul de la călărit, spune jenat și face un efort să se așeze pe scaunul lui.
-Nu-i vina mea. Tu ai insistat să vi cu mine, mă apăr și încep să mănânc.
-Ai reușit să-l scoți din ecranul telefonului? întreabă surprinsă Valentina.
Nathan se blochează și începe să se bâlbâie în încercarea de a-i răspunde. Ea se uită de la unul la altul cu o privirea suspicioasă și zâmbește într-un mod care-mi lasă un gol în stomac.
-Deci ați fost la călărit? întreabă punând accentul pe ultimul cuvânt.
Nathan se îneacă cu apă, iar eu încep să râd.
-Da, cum să nu. Cu domnul „Sper să nu mă molipsesc de homosexualitate", continui gluma Valentinei și râdem amândoi.
Nathan mă lovește peste cap și mă privește urât.
-Vrei să-ți pun fructe de pădure în mâncare? întreabă nervos.
-La cum reacționezi, chiar voi începe să cred că ați fost la călărit, Nathan, spune mai serioasă de data aceasta.
Ne uităm unul la altul și închid în sec când îi văd privirea ciudată. Nu înțeleg ce vrea să-mi transmită, dar pare că vrea să știu. Îmi mut privirea de pe el și mă întorc la Valentina. Încă ne privește suspicioasă și-mi dau ochii peste cap pentru a mai calma puțin lucrurile.
-Eu n-aș putea fi vreodată gay, îl aud pe Nathan și acum chiar îmi dau ochii peste cap.
-Păcat, sunt siiiiigur că toți ar fi în limbă după tine, zic sarcastic și încep să mănânc.
Nathan îmi dă cu sucul meu în față și pleacă din bucătărie. Îmi șterg fața și-o privesc confuz pe Valentina.
-Iulian... vreau să-mi spui dacă, nu știu, poate s-a întâmplat ceva între voi.
Acum e rândul meu să mă înec cu salivă. Îmi scutur capul și mă duc la frgider după sticla de suc de mere. Îmi torn într-o cană și-l pun la loc.
-Am impresia că Nathan mă cam urăște, nu că ar fi vreo șansă să fie, ca prin minune, bisexual sau ceva pe acolo, zic pe un ton amuzat, dar golul din stomac este și mai mare.
Ea mă privește atent și dă negativ din cap.
-Nu-l cred când zice că te urăști și, chiar dacă nu prea te cunosc, nici pe tine nu te cred, spune sigură pe sine și mai ia o furculiță din mâncare.
Rămân șocat că și-a dat seama, dar maschez asta rapid.. Îmi dreg vocea și spun:
-Și dacă nu ne-am urî, posibilitatea ca între noi să fie ceva este minimă. Un motiv ar fi că el nu e atras de băieți, celălalt ar fi că am relație. Oricum, vreau să trec pe la tata, deci pa, zic și plec din bucatarie înainte să mai spună ceva.
Am nevoie de Mikey, dar azi nu cred că apuc să-l văd.
Ora 15:30
Am așteptat să se trezească din nou, timp în care l-am chemat pe Mikey să stea cu mine, iar acum e pe hol și eu sunt în salonul tatei.
-Te înțelegi bine cu Mikey? întreabă dintr-odată tata.
-Da.
-Poți să mi-l prezinți?
Mă ia prin surprindere cu întrebările astea și mă bagă în sperieți.
-Tată, ești bine? Au zis ceva doctorii? intreb îngrijorat.
Dă negativ din cap și se uită la ușa de la salon.
-Mâine voi fi acasă, îmi repetă din nou și continuă după câteva momente de liniște: E aici? Vreau să-l întâlnesc.
Oftez și dau afirmativ din cap. Îi dau mesaj lui Mikey să intre, iar în câteva secunde deja se afla lângă mine.
-Bună ziua, eu sunt Mikey, se prezintă iubitul meu și întinde mâna spre tata.
Încep să vorbească sau, mai bine zis, începe tata să-l ia la interogatoriu, dar Mikey nu pare prea deranjat de asta.
În doar câteva minute, ei doi deja încep să râdă și mă simt complet exclus de tata și iubitul meu.
Mă uit la Mikey și parcă îl văd pe Eduard ceva mai tânăr. Înghit în sec la gândul că poate nu știe ce face tatăl lui, dar sper să nu fie adevărat.
Ora 22:30
N-am fost la cină, n-am vrut să știu ce-o să mai zică Valentina. Îi înțeleg suspiciunile, dar chiar mă simt ciudat să zică că eu cu Nathan am avea ceva... E, pur și simplu, ciudat.
Acum stau în pat, cu fostul telefon al mamei în mână. Apăs pe butonul de pornire și aștept să văd dacă are baterie, dar nu i se aprinde ecranul. Mă dau jos din pat și-mi caut încărcătorul, pun telefonul la încărcat, iar acum trebuie doar să aștept măcar vreo 30 de minute.
Ora 23:00
Apăs pe butonul din partea dreaptă a telefonului și răsuflu ușurat când văd logo-ul telefonului. Aștept să termine să se deschidă și glisez în sus. Are parolă. Încerc câteva variante și-l deblocgez. Ziua mamei, pe bune?! Îmi dau ochii peste cap la gândul ăsta și încep să caut prin telefon.
Intru în galerie și dau de la cea mai veche poză. Sunt câteva cu prietena mamei, cea la care este calul meu. Mă încălzește când văd ce prietenie... Erau iubite. E imposibil! Glisez în sus pentru a vedea pe ce dată a fost făcută poza și îngheț când văd că nici 15 ani n-are. Mai dau mai departe și ajung la o filmare de 10 minute în care fac sex... De ce ai filma așa ceva?! Îmi scutur capul și ies din agendă.
Intru în mailuri, iar ultimul este indiciul de altfel, dar vreau să văd ce mai are și pe aici. Văd un mail de la o fată, îl deschid și realizez că e ceva de dragoste. E de acum nici 13 ani. Nu i-a răspuns, dar... E incredibil ce citesc!
Deschid indiciul și citesc:
Treisprezece
Indiciul: Somn veșnic!
Ne pare rău pentru ce afli aici, dar Filip îți va explica. Sperăm că ne-ai ascultat și poate-l vei convinge să nu facă asta!
Adio, presupunem.
Ce? Adio? Despre ce vorbesc ăștia?
Stai... Vrea să merg la mormântul mamei și... s-o dezgrop? Profanare de morminte? Pe bune? Asta e complet ilegal... De ce nu mă miră?
Închid indiciul și mă mai uit puțin pe aici. În ochi îmi sare un mesaj de pe Facebook de acum câteva luni.
"Hei! Cum o mai duci? "
A întrebat o femeie și mi se face rău când mă gândesc că... E oribil!
"Nu aici, îți trimit prin mail noul cont"
A răspuns cineva de pe contul mamei... Intru rapid în mailuri și-l găsesc imediat. A fost trimis acum 10 luni... Îi zice un cont de Facebook pe care o poate contacta mai bine. Nu!
Simt că nu mai am aer și merg pe balcon. Gândul îmi fuge la posibilitatea să fie vie, dar n-are cum! Am văzut-o când era moartă... Aia era sora ei? Nu mai înțeleg nimic!
Fac câteva poze cu telefonul meu la al lei și-l închid de tot. Îl arunc într-un sertar din birou și-mi aprind o țigară.
Mă pot sinucide? Nu, nu pot. Ăsta nu e un motiv serios. Doar m-au mințit părinții legat de orice, doar e o posibilitate ca mama să fie vie și aceea s-a fie sora ei sau poate că era o clonă malefică. Nici că-mi mai pasă. Eu nu mai vreau s-o mai văd niciodată pe mama, iar tata ar trebui să aibă un motiv bun pentru care mi-a ascuns toate astea!
***
Cuvinte: 3182