Ora 01:30
Salut!
Am înțeles ce vreți să spuneți, dar cum credeți că-i pot ține sub control? Nu sunt niște merionete, ci oameni. Știti, ființe vi, care au conștiință, rațiune și-și pot lua propriile alegeri și decizii în viață. Nu văd cum aș putea remedia această situație, poate îmi puteți da câteva idei? De preferat ceva ce să nu conțină sânge, răpiri, gloanțe, cuțite sau altceva ce vă definește.
Niciodată supusul vostru, Iulian.
Mi-am bătut puțin joc de ei, dar știu că nu mă vor omorî. Am stat destul de mult petru a-mi găsi cuvintele potrivite încât să nu-i atrag spre mine mai mult decât sunt deja. E ușor să-i provoc să vină după mine, dar sper să nu se întâmple asta.
Caut și un plic prin sertar, găsindu-l destul de rapid. Împăturesc bucata de hârtie pe mărimea plicului și-l introduc pe interior. Îmi trec limba peste lipiciul plicului, închizându-l frumos. Iau un marker negru și scriu pe o parte "Idei?". Sincer, mă simt ca la 13-14 ani acum, iar acest sentiment îmi creează un gol în stomac care nu este de la nostalgie, ci de la tristețe și frică.
Privesc pe geam și brusc nu mai sunt în camera mea cu Florin dormind în pat și eu scriind o scrisoare lor, ci am 13 ani. Tata nu mai trecuse pe acasă de câteva zile, dar știam unde se fla; la mormântul mamei. Mă aflu la marginea orașului, într-o clădire părăsită. Ce făceam aici? Păi...
-Iulian, vrei un fum? Întreabă Eduard si-mi întind pachetul său de țigări. Iau o țigară din pachet și-o aprind cu bricheta pe care o am mereu la mine.
Altul îmi aruncă o sticlă de alcool, din care încep să beau imediat. Asta mi-e viața. Tata încă suferă după mama, chiar dacă ar trebui să se asigure că sunt eu bine, n-o face. Acum sunt cu oamenii de care m-am anturat la puțin timp după moartea mamei. Mă afectează, dar alcoolul, țigările și drogurile mă salvează de la suferință.
Îmi scutur capul, trezindu-mă din amintiri. Mă uit pe geam și-l văd pe unul dintre ei, dar pleacă imediat. Închid geamul pentru a fi sigur că nu intră cineva în camera mea și încerc să-mi calmez respitația neregulată.
Îmi privesc prietenul și-l învelesc cu un cearceaf pentru a dormi mai bine. Eu n-am nevoie de somn, ci vreau să găsesc o metodă prin care să le trimit scrisoarea.
Găsesc pe unul dintre plicuri un timbru cu o fabrică de la marginea orașului, iar sub aceasta se află și un text mic pe care abia acum l-am observat "În caz de vrei să ne tontactezi ↑". Scriu locația unde trebuie să fie trimisă și-o pun în sertarul încuiat și mă pun în pat, pe partea opusă de Florin.
Ora 07:30
-Cum te simți, Florin? Întreabă Valentina atunci se așază pe scaunul de lângă mine. Acesta răspunde că e mai bine și începe să mănânce.
-Cum a început cearta cu Jonathan? Întreabă și tot, iar Florin se uită la mine cu coada ochiului.
-O prostie, nimic serios. Spune și continuă să mănânce.
-Trebuie să fi fost ceva serios la cum... Continuă tata și face semn spre fața lui. Inspiră adânc și cred că mă înjură de tot ce poate și știe.
-Chiar nu cred că contează, e o ceartă prostească. Zice în defensivă, dar fața tatei arată că vrea să știe despre ce e vorba. Începuse să mă enerveze apelurile lui legate de cum să se îmbrace sau alte chestii atunci când mergea cu iubitul lui undeva, așa că am început să-i reproșez că e gay... Spune și aproape că-l cred și eu. De fapt, chiar sună a ceva ce-ar face el, dar nu este acesta cazul. Acum trebuie să plec. Continuă și se ridică de la masă.
-Te duc acasă? Îl întreb, dar dă negativ din cap și iese din bucătărie. Tată, știi la cât se deschide la poștă? Schimb subiectul și-l fixez cu privirea.
-Pe la 8 și jumătate, de ce? Răspunde Valentina în locul lui, dar nu mă supăr că mai intervine și ea în conversații.
-Trebuie să trimit cuiva ceva. Răspund și mă ridic de la masă.
-Are legătură cu scrisorile pe care le primești? Dacă e ceva grav, ar trebui să...
-Nu, tată. Nu te băga în chestii pe care nu le ști. Nimeni să nu se bage. Zic nervos și-mi termi sucul de mere din pahar. Oricum nu cred că mai stau mult timp pe aici. Recunosc și ies din bucătărie.
Ăsta e adevărul; nu voi mai sta prea mult timp pe aici. Vreau doar să știu că ei nu vor pății nimic și după voi pleca înapoi la cămin.
Ora 11:30
-Îmi pare rău c-am plecat ieri atât de brusc, doar că a fost o urgență. Îmi cer iertare din nou de la Mikey, dar tot nu mă simt mai bine.
-Înțeleg... Există chestii și mai importante decât...
-Nu. Îl întrerup și-l sărut pe obraz. Uite, ne cunoaștem de puțin timp, dar eu chiar vreau să fim împreună. Continui și-l sărut pe buze. Buzele acelea moi cu gust de caramel. Mă înnebunește!
-Și eu vreau, dar simt că-mi ascunzi ceva. L-am văzut pe Florin bătut, iar ieri ai plecat după el. Ce s-a întâmplat? Când aud asta, aproape că vreau să-l bat și eu pe Florin.
-S-a cerrtat cu un alt prieten, nimic mai special. Zic aceeași minciună pe care le-am zis-o și celorlalți. Hai să ne bucurăm de prânz,ce zici? Schimb subiectul, iar acesta probă cu o mișcare din cap.
Am impresia că n-a fost cea mai bună idee relația cu el. Nu e vina lui, dar cred că l-am pus în pericol rău. Nu mi-aș ierta-o dacă ar păți ceva din cauza mea. Îl iubesc, deși nu-i voi spune asta acum, dar este adevărat. Mi-a atras atenția din prima secundă, iar acum vreau să stau doar cu el. Am devenit dependent de el.
Ora 16:30
Intru pe geamul clădirii unde ne pierdem timpul și incremenesc când îl văd pe Henry și-o tipă alături de prietenii mei.
-Ămmm... Ce se petrece aici? Întreb confuz și mă apropii de ei.
-N-am stabilit nicio regulă care să le ne interzică să ne aducem partenerii aici. Spune Jonathan și ridică din umeri.
-Bine, bine, dar am ceva serios de vorbit și chiar...
-Nu vor spune nimic. Le-am spus deja tot ce am făcut. Mă întrerupe Florin și vreau să-i dau și eu un pumn.
Mă uit la Oliver, iar acesta ridică din umeri. Pare la fel de sceptic ca mine, dar nu zice nimic legat de asta, deci nici eu n-o voi face. Scot din ghiozdan cele două plicuri și le arunc pe masa în jurul căreia stăteau.
-Primul e avertizare, al doilea urmărire. Spun și scot conținutul din ele. M-am enervat, așa că le-am trimis și eu o scrisoare. Continui și-mi dau ochii peste cap.
-Ești sigur că asta trebuia să faci? Poate i-ai întărâtat. Spune Jonathan.
-Taci că te fac la fel cum e Florin! Crezi că mai gândesc?! ÎMI TRIMIT SCRISORI Cu AMENINȚĂRI! Zic... Strig nervos.
Primesc o privire urâtă de la Henry c-am țipat la iubitul lui, dar nu cred că are tupeul necesar să se certe cu mine acum. Mă arunc pe un scaun și iau o sticlă de alcool de pe acolo.
-Aceea are și droguri. Mă atenționează bruneta și-o privesc c-o sprânceană ridicată, dorindu-mi să aflu cum o cheamă. Sunt Emy, iubita lui Florin. Mă clarifică și dau afirmativ din cap. Deschid sticla și beau din ea.
-Nu contează dacă conține și droguri, ba chiar e mai bine în acest moment. Spun și mai beau din ea.
-Jonathan, dacă te întreabă oricine ce-am pățit, tu m-ai bătut. Îl anunță Florin și ne privește confuz pe amândoi. Cineva a mințit cu asta. Clarifică și se uită fix la mine.
-Ce? Întreabă confuz și se uită la mine, dar eu deja nu mai sunt atent la ce se întâmplă în jurul meu. Tot ce-am în cap este că-i pot face ceva lui Mikey.
-Ești gata, Iulian? Sau ești fricos și te vei duce la tatăl tău cel beat? Întreabă Markus, șeful de aici, și dau negativ din cap.
-Totul va fi bine, te asigur. Spune și Florin, iar Jonathan apare și el aici, însoțit de Oliver.
-Noi 4 vom fi mereu indiferent de ce se va întâmpla acum și aici! Exclamă Oliver, iar noi aprobăm.
-Iulian! Iulian! Îmi aud numele strigat și-mi trebuie câteva secunde pentru a realiza unde sunt și ce făceam. Ești bine? Întreabă Florin și mă privește atent.
-Da... Sunt bine. Spun cu un zâmbet fals pe buze, dar nu-l convinge. Ce ziceați? Întreb pentru a schimba subiectul.
-Știu pe cineva în poliție, ne poate ajuta să găsim o cale prin care să nu intrăm la pușcărie. Spune Jonathan și dau afirmativ din cap.
-Stai. Asta e o poză cu iubita lui Nathan? Întreabă Florin cu poza în față.
-Fosta iubită. Îl corectez și-mi dau ochii peste cap, mai luând încă o gură de alcool. Telefonul meu sună, iar pe ecran este numărul lui Mikey și-i răspund imediat.
-Hei, ce faci? S-a întâmplat ceva? Vrei să vin la tine? Încep cu întrebările pe un ton mult mai calm și vesel decât înainte și merg spre geamul pe care am intrat.
-Bună. Mă uitam la un film, dar nu mă pot contreta că mi-e dor de tine. Aș vrea să vi la mine, dar este mama acasă. Zice dezamăgit. Tu ce faci? Întreabă pe un ton curios, iar eu mă uit în spate, dar nici n-are sens să zic ce fac aici. A. Păi. Stai să vezi. Niște oamenii foarte periculoși s-au enervat pe mine și toți din jurul meu, așa că analizez scrisorile de la ei pentru a vedea dacă e posibil să fiu ucis sau altcineva. Nu-mi mai seama dacă m-ar crede sau m-ar face nebun, dar sigur nu-i voi spune asta.
-Cu prietenii la o bere. Decid să spun doar atât și mă uit ceilalți cum încă mai caută chestii prin acele scrisori.
-Am înțeles, distracție plăcută! Exclamă ceva mai fericit probabil că a vorbit cu mine, iar asta nu poate decât să-mi aduc un zâmbet pe față.
-Și la tine, iubitule. Spun și mă întorc spre cerul senin. Simt cum radiază de fericire și chiar mă bucur că l-am făcut să zâmbească.
După alte câteva minute, închide apelul, iar eu mă întorc la prietenii mei. Au început și bruneta cu Henry să se uite peste, dar nu înțeleg nici ei ce ar trebui să fac.
-Știți ceva? O să se enerveze din cauza unei chestii pe care n-o pot controla și vor veni după mine. De acolo vedem dacă mai trăiesc. Zic exasperat de situația și le strâng.
-Nu, nici să a nu te aud. Vrei să te duci la sinucidere? Întreabă nervos Florin și mă întorc spre el după ce pun plicurile în ghiozdan.
-Da. Vreau să mor. Te-ai gândit vreodată că-mi detest viața? Că vreau să mai exist și gata? De ce ne chinuim atât? Este inutil! Mai bine îi las să facă ce vor. Zic calm, deși erau cuvinte adevărate. Voiam să mor. Totul de la moartea mamei până acum a fost in căcat... Poate dosr Mikey e un motiv bun pentru a trăi.
Florin vine la mine și mă privește atent. Posibil că observă sinceritatea cu care vorbeam că pare îngrozit și mă ia în brațe, dar eu nu reacționez. Nu mă pot mișca. Acum chiar vreau să mor, mai ales când mă gândesc că ei știu orice mișcare a mea. Mi-e frică pentru Mikey, mi-e frică pentru el mai tare decât pentru propria viață.
-Ai... Începe să vorbească, dar nu cred că-și poate găsi cuvintele.
-Nu, nu. Îi răspund, știind deja ce voia să întrebe. Se îndepărtează de mine și dă afirmativ din cap. Trebuie să plec. Schimb subiectul și-mi iau ghiozdanul.
-Te duc eu acasă? Exclamă, dar știu că asta voia să se întâmple.
-Nu. Pa. Zic și ies din clădire.
Ora 18:30
-Chiar nu ne poți spune ce se petrece? Întreabă tata îngrijorat, iar eu dau negativ din cap.
-Filip, lasă băiatul în pace. Dacă va avea problema, îți va spune. Intervine Valentina și-i zâmbesc drept mulțumire.
Vreau să iau o furculiță din mâncare, dar simt un miros ciudat. Mă uit la Nathan, iar acesta încerca să nu râdă. Verific mai bine, iar bănuielile mi se confirmă.
-Nathan, chiar nu gândești? Îmi pui fructe de pădure în mâncare?! Zic nervos în timp ce merg spre frigider pentru a scoate un iaurt, la care jumătate ajunge în farfuria lui și cealaltă jumătate pe pantalonii săi.
-Mersi mult, frățioare! Exclamă, punând accent pe ultimul cuvânt. Pare să-l deranjeje că suntem frați... Nici eu nu-l suport cine știe ce, dar măcar n-o zic pe față.
-Gata, băieți! Intervine tata, dar nici nu mai contează că plecăm amândoi din bucătărie și după intră fiecare în camera sa.
Mă enervează schimbările sale de comportament. Este exact ca un copil mic care nu știe unde este locul său. De parcă încă și-ar căuta identitatea și-ar încerca tot ce poate. Dar aici nu este nimic legat de viitor, ci de orientarea sa. Cel mai probabil, dacă n-aș fi spus că sunt gay, el n-ar fi făcut nimic din toate astea. Nu și-ar pune acum întrebări, dar fapta e de mult consumată. Nu-mi dau seama, dar pare să-l fi afectat că l-am refuzat ieri. E ridicol! Se comportă ca ultima virgină ce și-a găsit alesul. Să-și găsească o fată și să mă lase în pace, așa ar fi nult mai ușor. Am putea uita că m-a sărutat, iar eu oricum voi pleca la Oxford anul viitor, asta dacă mai trăiesc, dar voi pleca. De ce mă chinui să-l înțeleg pe Nathan? El n-are sens! Și cu instrucțiuni ar fi greu să-l înțelegi!
***
Cuvinte: 2403