- A spus că o să vorbească diseară cu el.
Eliza zâmbește ușurată, turnându-și suc de portocale.
- Mă bucur că ai stat cu ea. Era cazul ca cineva să pună capăt întregii drame.
- Zise doamna Bradon, care a fugit de la Curte în toiul nopții, cu un cal furat.
Soția mea râde, ridicând din umeri.
- Orice femeie trebuie să fie puțin dramatică, Richard, altfel viața ar deveni plictisitoare.
Îmi scot bluza maro peste cap, privind în treacăt ceasul din perete, în timp ce-mi îmbrac uniforma.
- Aș fi vrut să fiu aici când se împacă cei doi porumbei, dar intru de gardă la șapte. Mă anunți tu cum au decurs lucrurile, bine? N-o să am răbdare până dimineață.
Ea ridică din sprânceană, tachinându- mă.
- Domnilor și doamnelor, iată-l pe Ducele Hoților înmuindu-se ca untul la gândul că soră-sa se împacă cu soțul.
N-am să mint, am avut o slăbiciune pentru acea ființă impulsivă și toantă încă de când am dat peste ea în biserica din Ataby, fără să știu că e sora mea.
Dacă James o să facă pe marele om în seara asta, jur că o să-l sugrum, cu toată dragostea pe care i-o port. Sora mea a îndurat destule în urma ideii foarte proaste din seara în care a ieșit cu baronul... ar fi cazul să le îngroape amândoi, și să treacă mai departe.
- O să te anunț, mă asigură Eliza veselă, ridicându- se de la masă. De fapt, nu înțeleg, unde zăbovește atâta? E aproape ora șapte.
- Cred că încearcă să mai amâne putin momentul, dar apare ea...
Mă aplec să o sărut pe ceafă. Nu de alta, dar până trece acest afurisit de prim trimestru, doamna Bradon pare să vomite de câte ori o iau în brațe. Chipurile, o deranjează săpunul meu.
- Am plecat, iubito!
*****
Am urcat de atâtea ori scările din Turnul Central, încât aș putea face drumul ăsta și în somn.
O idioțenie, categoric. Sunt de gardă la Porțile de Est, dar mai întâi trebuie să urc până sus de tot, în biroul lui Kiernan, ca să semnez condica.
Numai James putea face o regulă atât de absurdă, dar mă rog... cică menține o rutină în disciplina militară. Evident, omul meu se plictisește.
Când ajung sus, biroul lui Kiernan e închis. Îmi vine să urlu!
Ăsta e norocul meu. Urc și eu odată la timp, și superiorul lipsește. Pun pariu că dacă mă arunc pe geam, nimeresc într-o baltă de urină. Cam asta- i viața.
Sunt deja iritat când urc în biroul lui James, și răbufnesc la vederea individului care îi ocupă scaunul.
- Nici ăsta nu e aici?! Unde au dispărut toți? Halal de ea, Curte Regală!
- Bună seara și ție, amice, îmi răspunde Ralph bine dispus. Am avut aceeași reacție când am ajuns aici și am găsit biroul gol. Frate-meu trebuie să fie tare îndrăgostit dacă și-a uitat cheia în broască, pe exterior.
Mă holbez la el, confuz.
- N-ai auzit noutățile?
- Ce noutăți?
O, Doamne!
- James și Carmina au divorțat.
Ralph ridică din sprâncene, izbucnind în râs.
- Bună asta, Richie! Numai că i-am văzut deja în Eton, îți amintești? Erau atât de îndrăgostiți că mi s-a făcut greață.
- Ce, ți se pare că glumesc? Ne-am pomenit cu depravata aia la Curte, fosta logodnică. Și bine-nțeles că soră-mea a pus capac, ieșind la cină cu Frances de Gaulle.
- Marina s-a întors??? Omule, tu vorbești serios?
Dau din cap, oftând.
- Iar fratele tău pripit a cerut o aprobare specială de divorț.
- Doamne, ce idiot!
Ralp se ridică, scormonind printr-un sertar de jos al dulapului din colț.
- Trebuie să găsesc ceva de băut, îmi spune palid. Frate-meu e un prost!
- Mă văd nevoit să aprob.
În sfârșit, omul scoate o sticlă de vin din neant.
- Bei?
- Nu pot, îmi începe garda. Ceea ce mă face să revin la problemă... unde e James?
- Omule, n-am nicio idee! Am trecut și eu așa, în vizită. Nu mă gândeam că într-o săptămână se pot petrece atâtea dezastre.
Nici eu, dar ce să vezi.
- O să semnez condica, îi spun nerăbdător, căutând prin sertare după un stilou. N-am timp să...
Ultimele cuvinte îmi sunt acoperite de bufnitura puternică din ușă, iar Ralph scapă paharul înjurând.
Kirnan intră palid, cu răsuflarea tăiată, gata să spargă ușa.
- James! Unde e James?? se răstește la noi, cu un aer disperat.
- Ușurel, omule! intervine Ralph. Și noi voiam să te întrebăm...
Kiernan se prinde de marginea biroului, epuizat.
- Carmina, spune tremurând. E la Spitalul Regal, trebuie să...
- Ce? întreb șocat. Ce???
- A avut... a...
Omul pare gata să leșine de efort.
- Dar spune odată! se răstește Ralph, lăsând baltă sticla cu vin.
- Incendiu. S-a aprins coșul.
Mă uit la Kiernan și nu știu dacă e beat, sau doar bolnav.
- Ești bine, omule?
- Podul, repetă el stins. S-a aprins podul și ea era acolo... la femeia aia... și când am găsit-o, era sub niște grinzi...
Un fior rece de spaimă îmi paralizează spatele. Femeia aia...! Femeia l-a care s-a dus Carmina, să o ajute...
Încerc să-mi calmez respirația, deși simt că-mi bate inima atât de tare încât o să-mi explodeze prin urechi.
- Respiră! intervine Ralph calm, cu un ton de medic. Ce s-a întâmplat? În ce stare e Carmina?
Kirnan apucă sticla cu vin și bea pe nerăsuflate, tremurând.
- Am dus-o la spital! Nu știu, nu-mi dai seama... era murdară, și sângele... cred că și-a rupt piciorul sau...
- Unde?
Simt că înnebunesc cu omul ăsta.
- Unde, la ce spital, Kiernan??? Hai, ce mai aștepți? Du-mă urgent acolo! Ralph, caută-l pe James și explică-i situația!
Kiernan mă oprește cu un gest.
- Intru de gardă și nu pot să...
- Ba poți! mârâi la el, prinzându-l de umăr. Nu mă face să-ți crăp capul, Kiernan! O să mă duci la soră-mea în clipa asta!!
- Calmează-te, Richard, intervine Ralph, ridicându- se de la birou. Haideți! Merg să-l caut pe James, iar voi doi puteți pleca deja.
****
Am crezut că sunt destul de calm, până când am intrat pe ușa spitalului.
Mirosul mi-a întors stomacul pe dos, odată cu toate amintirile acelea adânc îngropate. Mama, mirosul ințepător de medicamente, aerul închis, boala...
Paul, galben la față, tușind, vomitând sânge...
Efectiv îmi tremură picioarele când urc. Nu pot s-o pierd și pe ea. Nu și pe EA!
- Doamne... e tot ce pot să spun, când Kirnan deschide ușa salonului strâmt.
Sora mea e de nerecunoscut.
Un bandaj alb îi acoperă ochiul strâng și fruntea, peste părul murdar, plin de funingine, un altul îi trece peste șold și peste piciorul drept, are rochia ruptă, înnegrită... iar o soră medicală îi montează pe piept niște ventuze de metal, conectate prin furtunuri colorate.
Când ne zărește, ridică capul nemulțumită.
- Nu aveți voie să...
- Femeie! o întrerupe Kirnan, iritat. Închide-ți gura și fă acolo ce ai de făcut!
Sora mai dă să spună ceva, însă un medic în halat lung intră pe ușă, preluând problema.
- Lord Richard Bradon? întreabă calm. Fratele doamnei Bradon, din câte înțeleg.
- Da.
- Pacienta este momentan stabilă. Încercăm să ne dăm seama dacă intoxicația a ajuns la plămâni, dar e greu de spus deocamdată. În orice caz, inhalarea de monoxid de carbon este toxică, și poate avea efecte pe termen lung... în plus, doamna are șoldul zdrobit și va trebui să-i fixăm piciorul în atele, dar deocamdată ne preocupă organele interne.
Mă uit la el ca un prost, neînțelegând nimic.
- O să trăiască? întreb răgușit, așteptând parcă o sabie să cadă deasupra capului meu.
- Da. O să trăiască, și sperăm să fie conștientă cât de curând.
Mă așez pe scaunul de lângă pat fără vlagă, repetându- mi întruna cuvintele medicului. O să trăiască. O să trăiască.
Ușurarea îmi destinde puțin spatele.
Nu știu cât a trecut până la sosirea lui James, pentru că am rămas singur în salon, uitându-mă la ea, fără nicio noțiune a timpului.
Știu doar că la un moment dat l-am văzut pe James în prag, transpirat, palid, și luptându- se să respire.
N-a spus nimic, în timp ce privirea lui fixă rătăcea peste fața albă a Carminei, pe jumătate ascunsă de bandaje.
- Kiernan a găsit-o în timp util, spune Ralph încet, din spatele lui. Mergea să se asigure că totul e în regula cu Alice Cooper, și a văzut de la distanță coșul arzând, numai că... era prinsă sub grinzi. O să fie bine, James. Respiră, deci o să fie bine.
Fratele lui pare că nu aude nimic din ce se petrece în jur.
A îngenuncheat lângă pat, cu fața încremenită, și își trece degetele absent peste obrazul ei inert.
Mă ridic de pe scaun, dându-mă puțin la o parte.
- Cineva trebuie să se întoarcă la Curte, continuă Ralph calm. Din câte știu, și tu și Kiernan sunteți de gardă, Richie. Nu putem lăsa lucrurile așa, în haos.
- Eu nu plec de lângă sora mea! îl asigur tăios.
- Gândește-te la soția ta, continuă el raționamentul. O femeie însărcinată trebuie menajată când e vorba de vești proaste. Nu vrei să facă vreun șoc, nu-i așa?
- Fir-ai tu să fii, Ralph!
Urăsc să văd că altcineva are dreptate într-o chestiune de genul ăsta... dar într-adevăr, Eliza trebuie să afle de la mine ce s-a întâmplat.
- Sigur o să rămâneți voi cu ea? întreb cuprind de îndoială.
- Uită-te puțin la James. Ai impresia că l-ar putea convinge cineva să plece?
Nu. Categoric, omul n-o să se dezlipească de patul ei nici mort.
- Bine, admit oftând. Dar vreau să fiu anunțat dacă se trezește.
- După ce situația va fi stabilă, o mutăm la Curte, mă asigură Ralph. Am vorbit deja cu medicul, și...
Se oprește cu un icnet, pentru că pe fața imobilă a Carminei se mișcă brusc un mușchi.
Mă întorc, privind șocat la ochiul care se deschide încet și confuz.
Mă doare inima pentru sora mea, și simt că mi se pune un nod în gât fără voie.
- Hei, spun emoționat, aplecându-mă deasupra ei. Bun venit printre cei vii, surioară!
Ochiul verde se rotește confuz, clipind des. Ralph își face loc lângă mine, zâmbind liniștitor.
- Bună seara, frumoaso. Richard vrea să spună că ai avut un accident... nu încerca să te miști, da? Ai un șold zdrobit... înțelegi? Clipește rar, de trei ori, dacă înțelegi.
Aștept cu sufletul la gură, numărând fiecare clipit rar. Un colț al buzei i se ridică, de parcă ar vrea să zâmbească.
- A înțeles, confirmă Ralph satisfăcut. E foarte bine! Îți amintești ce s-a întâmplat, drăguță? Hornul casei lui Alice Cooper era înfundat, și a luat foc în timp ce erai în pod. Kiernan a văzut de la distanță ce s-a întâmplat și...
Se oprește îngrijorat, privind la fața colorată a sorei mele, care parcă începe să se sufoce dintr-o dată, scoțând niște sunete răgușite.
Mă trec sudorile din nou.
- Ce e?? Ce se întâmplă? Nu mai are aer! Ralph, cheamă pe cineva!!
El se încruntă îngrijorat, continuând să-mi privească sora cu atenție.
- Nu, nu, poate respira... dar nu înțeleg...
Carmina își mișcă capul frenetic, gemând înfundat, și lacrimile încep să i se adune în ochi, revarsându-se pe bandajul alb și pe față.
- O doare ceva! exclam disperat.
James vorbește în sfârșit, cu o voce sfârșită, care mă sperie.
- Nu poate.
Degetele lui îi mângâie gâtul, pe toată lungimea, cu un aer de înfrângere totală.
- Nu-i simt vibrația corzilor, îi spune lui Ralph. Nu poate vorbi. Nu mai are voce, Richard.
Îl ascult, și parcă nu înțeleg. Cum adică...
Privirea plină de teroare de pe fața ei e un semn suficient. Într-adevăr, sunetele pe care le scoate seamănă cu ceva ce ar încerca să spună un om strangulat.
- Vrei să spui că e mută? întreb șocat.
James se ridică de lângă pat, cuprins de disperare.
- E numai vina mea! Dumnezeule, e numai vina mea!
- Nu văd cum ar putea să vina ta ca un coș a luat foc, protestează fratele lui calm. James, încetează, bine? Avem aici o fată care tocmai și-a pierdut vocea. Excesele tale de disperare nu o ajută cu nimic în momentul ăsta.
Fratele lui îl dă într-o parte, parcă fără să-l audă.
- Îmi pare rău, murmură pierdut, aplecându-de mai aproape de Carmina. Îmi pare rău, iubito!