Doamna Soldaților - Vol.2 Saga "Belgravian Hearts"

Ruptura

- Ce frumoasă ești, scumpo! Îți stă minunat așa.

- Mulțumesc, Frances!

- Îți mai pun vin, iubire?

- Mda, doar... doar puțin...

Cred că m-am amețit rău de tot, dar mă simt bine. Am mâncat o mulțime de prăjituri franțuzești foarte bune, și acum suntem la a doua sticlă de vin, iar Frances se comportă foarte frumos.

- Știi, îl aud iar după un timp, pari mai trasă la față, divino. Te supără soțul tău? Am citit articolul acela...

- Cine, domnul Căpitan? întreb cu veselie. Cui îi pasă? Ne-am căsătorit dintr-o prostie. Oricum urmează să divorțăm.

Fostul meu logodnic mă privește surprins.

- Să divorțați?! Sunteți căsătoriți de o lună...

- Da, să divorțăm. I-am spus chiar azi să ceară licența specială de la Alteța Sa. Nu vreau să aștept 30 de zile până se aprobă prin administrația publică.

- Asta-i nemaipomenit, zeițo! Vezi? Știam eu că te-ai aruncat cu capul înainte. Ai început să regreți, nu-i așa? Bărbatul ăla nu e ceea ce pare.

- Nu, admit euforică. Nu e deloc ceea ce pare. Ascultă, Frances, mi-e foarte somn... ce-ai spune dacă... ne-am retrage mai repede?

- Unde vrei să mergem, iubito?

Ridic din umeri râzând.

- Păi, la tine, nu?

El zâmbește satisfăcut.

- Să mergem, divina mea!

Capetele întoarse după noi mă înveselesc și mai tare. Ce proști sunt! De parcă mi-ar păsa mie de bârfele lor!

Mâna lui Frances se odihnește pe talia mea, într-un loc destul de jos.

Îmi lipesc șoldul de al lui, coborând împleticită scările. Am picioarele ca de plumb, așa că nu protestez când mă ridică în brațe, ducându-mă pe sus până la trăsuri.

- În zece minute suntem acasă, îmi șoptește la ureche, mergând spre trăsuri. Am rezervat...

Nu înțeleg de ce se oprește, până când nu aud o voce foarte rece, și foarte cunoscută.

Dau capul pe spate, încercând să văd ce se întâmplă.

Lângă trăsura lui Frances, cu mâinile pe arme, sunt cei doi mincinoși din viața mea, Richard Bradon și James Cromwell.

Au niște fețe de parcă urmează să vină sfârșitul lumii.
Ar trebui să fiu speriată? mă întreb zâmbind.

- Frances de Gaulle, dacă vrei să mai pleci de aici în viață, ia-ți mâinile de pe soția mea în clipa asta!

Vocea lui James e atât de tăioasă încât am impresia că o să ne despice pe amândoi.

Richard face un pas înainte, ieșind în lumina restaurantului, și ochii îi scapără de furie.

- Scările restaurantului sunt pline de curteni, motiv pentru care o să plecăm în liniște de data asta, Frances de Gaulle! Dar, ține minte: dacă o mai atingi vreodată pe sora mea, îți smulg mâinile alea, baron împuțit!

Frances mă lasă jos, făcând o plecăciune foarte elegantă.

- La dispoziția voastră, domnilor! Să nu uitați, totuși, că scumpa mea logodnică m-a invitat la această întâlnire!

Și cu asta, pleacă zâmbind.

Mă răsucesc, numai ca să văd că jumătate din restaurant a ieșit în urma noastră pe scări, așteptând o bătaie pe cinste.