Doamna Soldaților - Vol.2 Saga "Belgravian Hearts"

Incendiul

- A spus că o să vorbească diseară cu el.

Eliza zâmbește ușurată, turnându-și suc de portocale.

- Mă bucur că ai stat cu ea. Era cazul ca cineva să pună capăt întregii drame.

- Zise doamna Bradon, care a fugit de la Curte în toiul nopții, cu un cal furat.

Soția mea râde, ridicând din umeri.

- Orice femeie trebuie să fie puțin dramatică, Richard, altfel viața ar deveni plictisitoare.

Îmi scot bluza maro peste cap, privind în treacăt ceasul din perete, în timp ce-mi îmbrac uniforma.

- Aș fi vrut să fiu aici când se împacă cei doi porumbei, dar intru de gardă la șapte. Mă anunți tu cum au decurs lucrurile, bine? N-o să am răbdare până dimineață.

Ea ridică din sprânceană, tachinându- mă.

- Domnilor și doamnelor, iată-l pe Ducele Hoților înmuindu-se ca untul la gândul că soră-sa se împacă cu soțul.

N-am să mint, am avut o slăbiciune pentru acea ființă impulsivă și toantă încă de când am dat peste ea în biserica din Ataby, fără să știu că e sora mea.

Dacă James o să facă pe marele om în seara asta, jur că o să-l sugrum, cu toată dragostea pe care i-o port. Sora mea a îndurat destule în urma ideii foarte proaste din seara în care a ieșit cu baronul... ar fi cazul să le îngroape amândoi, și să treacă mai departe.

- O să te anunț, mă asigură Eliza veselă, ridicându- se de la masă. De fapt, nu înțeleg, unde zăbovește atâta? E aproape ora șapte.

- Cred că încearcă să mai amâne putin momentul, dar apare ea...

Mă aplec să o sărut pe ceafă. Nu de alta, dar până trece acest afurisit de prim trimestru, doamna Bradon pare să vomite de câte ori o iau în brațe. Chipurile, o deranjează săpunul meu.

- Am plecat, iubito!

*****

Am urcat de atâtea ori scările din Turnul Central, încât aș putea face drumul ăsta și în somn.

O idioțenie, categoric. Sunt de gardă la Porțile de Est, dar mai întâi trebuie să urc până sus de tot, în biroul lui Kiernan, ca să semnez condica.

Numai James putea face o regulă atât de absurdă, dar mă rog... cică menține o rutină în disciplina militară. Evident, omul meu se plictisește.

Când ajung sus, biroul lui Kiernan e închis. Îmi vine să urlu!

Ăsta e norocul meu. Urc și eu odată la timp, și superiorul lipsește. Pun pariu că dacă mă arunc pe geam, nimeresc într-o baltă de urină. Cam asta- i viața.

Sunt deja iritat când urc în biroul lui James, și răbufnesc la vederea individului care îi ocupă scaunul.

- Nici ăsta nu e aici?! Unde au dispărut toți? Halal de ea, Curte Regală!

- Bună seara și ție, amice, îmi răspunde Ralph bine dispus. Am avut aceeași reacție când am ajuns aici și am găsit biroul gol. Frate-meu trebuie să fie tare îndrăgostit dacă și-a uitat cheia în broască, pe exterior.

Mă holbez la el, confuz.

- N-ai auzit noutățile?

- Ce noutăți?

O, Doamne!

- James și Carmina au divorțat.

Ralph ridică din sprâncene, izbucnind în râs.