Îmi ia câteva minute bune ca să mă trezesc.
Parcă aș dormi o veșnicie, dar mi-e și foame...
Ceva foșnește în cameră, și când deschid ochii, soțul meu superb tocmai își îmbracă uniforma, supravegheat cu seriozitate de Cleopatra.
Tot sângele îmi năvălește în obraji când îmi amintesc de noaptea trecută.
Dumnezeule! Fără exagerare, a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața asta. A întrecut chiar și pasiunea eternă pentru mâncare... și asta e ceva, venind din partea mea.
Mă ridic în șezut, căscând, și James îmi zâmbește, făcându-mi inima să tresalte.
- Bună dimineața, frumoaso!
Se apleacă să mă sărute rapid, apoi se lasă cu totul pe pat, prinzându-mă în brațe.
- E groaznic să pleci la serviciu când lași așa ceva în urmă, murmură suspinând, în timp ce gura îi coboară pe scobitura gâtului meu.
- Da? întreb cu o bucurie copilărească, lipindu-mi fața de pieptul lui. Doamne, James, cât de bine poți să miroși!
Cleopatra miorlăie din cealaltă parte a camerei, probabil aprobând.
Mă retrag, confuză.
- Stai puțin! Cum a ajuns Cleo aici? O lăsasem dincolo.
James rânjește, năpădindu-mi umerii cu săruturi.
- Dacă n-ai fi adormit tun în două minute, ai fi știut că țipetele tale au trezit tot etajul.
- Nu-i adevărat! protestez roșie la față. Doar am.. doar am...
- Doar ai strigat atât de tare încât am vrut să iau o batistă și să ți-o pun căluș.
- Nu exagera, repet rușinată.
O, haide, nu am făcut atâta gălăgie! Mă rog, a fost momentul ăla în care am simțit că explodez și că zbor, dar...
- Așa că, după ce ai adormit tun, a trebuit să o las înăuntru pe domnișoara Cleopatra, care credea că te-am omorât, și să-l asigur pe Carlson că nu e nicio problemă. Omul era în patrulă și i s-a părut că aude o femeie atacată.
Simt că vreau să se despice podeaua și să mă înghită.
- Nu vorbești serios, nu?!
- N-ai auzit când a bătut la ușă?
- James, n-am mai auzit nimic după ce... s-a terminat. Am simțit pur și simplu că mor dacă nu dorm. Parcă eram drogată.
El mă privește îngrijorat.
- Ciudato, murmură zâmbind, în timp ce încheie coloana de săruturi, undeva sub buricul meu. Să înțeleg că ai avut o noapte bună, doamnă Cromwell?
Îmi dreg vocea, foarte stăpână pe mine.
- Să zicem că a fost... suportabil.
Râsul lui contagios umple dormitorul.
- Sa zicem că... minți foarte prost.
Se ridică, netezindu-și uniforma albastră.
- Trebuie să fug, înainte să fiu dat dispărut.
- Bine, strig după el, dar să nu uiți că diseară ai treabă. Știi cum se spune, nu poți lua o decizie după numai o încercare.
- Să trăiți, doamnă! îmi răspunde râzând. Voi fi la datorie!
*****
Euforia mă însoțește pe parcursul întregii zile, în ciuda faptului că e o vreme îngrozitoare.
A plouat toată ziua și Lizzy mi-a scris că nu poate veni să luăm masa împreună, fiidcă a vomitat de dimineață și simte că vrea să moară.
Săraca!
Nu-i nimic.
Mă descurc numai cu prezența Cleopatrei pentru ziua de azi.
- A fost o noapte de pomină, îi spun pisicii chicotind prostește, în timp ce scot noua uniformă a lui James, ca să fac cusăturile finale. Și la noapte... am planuri mari. Trebuie să-mi iau revanșa. Crezi că pot să-l fac eu pe James să țipe? Nu crezi? Invidioaso!
Să stai aici până merg la Anastasia, să-i duc florile astea.
Rochia pentru Încoronare e gata deja, dar vreau să-i arăt narcisele de mătase galbenă, pentru uniformele gardienilor. Mie mi se par reușite, dar cu fețele astea regale... nu știi niciodată. E mai bine să mă asigur că îi plac, câtă vreme încă am timp să le modific.
Deși știu că o găsesc iar alături de doamnele curioase de la Curte, sunt prea bine dispusă ca să-mi pese.
După noaptea asta am impresia că pot să dau față și cu un balaur care scuipă foc, fără să-mi strice buna dispoziție.
Ei bine, nu e chiar un balaur... dar nici departe nu e.
- Ia te uită! Tinerii însurăței s-au întors, spune lady Stathos încântată, când intru în salon.
Prințesa moștenitoare probează bijuteriile pentru Încoronare, așa că trebuie să aștept.
Îmi torn hotărâtă o ceașcă de ceai, intrând direct în gura lupului.
- Așa e, am venit ieri, o informez pe lady Stathos, luând loc pe canapea, între ea și lady Frair.
- I-ai cunoscut pe socri tăi, bănuiesc?
- Da! Niște oameni deosebiți, nu credeți?
Bătrâna doamnă se strâmbă, luând o brioșă cu cremă.
- Ei, n-aș spune chiar așa, mormăie confidențial. Janet Coulby e o femeie bună, nimic de zis... deși toată lumea știe că a fost o mică materialistă... dar Jacob? Omul ăla are cea mai acră față pe care am văzut-o vreodată. E o minune că domnul Căpitan a devenit un bărbat atât de plăcut, cu un asemenea tată.
Ei bine, dacă am învățat ceva despre femeia asta, e faptul că lady Stathos e pe jumătate amorezată de soțul meu. Scrie ea lucruri neplăcute, nu-i vorbă, dar cumva James reușește întotdeauna să fie personajul bun din toată povestea.
Bravo lui, ce să zic.
- Și mai e băiatul ăla mic, cuceritorul. Cum ziceai că-l cheamă, Alteță?
- Ralph, răspunde prințesa, de sub o tiară grea care îi atârnă pe cap. L-ai cunoscut pe Ralphy, Carmina? Băiatul ăla a scos sufletul din noi cu prostiile pe care le făcea.
- Da, spun bine dispusă, pare genul care să facă așa ceva. Deși a devenit un bărbat splendid, dacă pot adăuga.
- O, mie îmi spui! intervine lady Frair. Janet are numai copii frumoși, se vedea de când erau mici.
- Că vorbim de copii, intervine lady Stathos strălucitoare, l-am văzut pe doctorul Alteței Sale intrând în aripa militară. Ai vreo veste pentru noi, dragă? Sau e vorba de lady Bradon, prietena ta?
Uff, Doamne! Femeii ăsteia nu-i scapă nimic!
- De fapt e Richard, spun evaziv. Nu se simte bine de câteva zile, și Lizzy se teme că ar putea fi o intoxicație. A mâncat ciuperci recent, de la o tavernă... și el e foarte sensibil.
- Aha!
Prințesa moștenitoare zâmbește discret, ascultând explicația mea.
- Sunt gata cu bijuteriile, îmi spune apoi, luând loc pe fotoliu. Voiai să-mi arăți ceva?
- Am aici florile de mătase, îi răspund, căutând prin geanta elegantă. Am făcut câteva bucăți, ca să vă arăt modelul, Alteță... ce credeți?
Îi înmânez narcisele complicate din mătase galbenă, așteptând.
- Arată foarte bine! Crezi că se asortează cu uniformele?
- Eu aș opta pentru uniforme negre în ziua evenimentului. Sunt ceva mai sobre, și galbenul e pus în evidență mai bine.
- Bun! Uniforme negre să fie. Vorbește la garderobă să aibă schimburile pregătite!
- Ce gusturi interesante ai, draga mea! intervine lady Stathos. Am văzut că îți place să faci tot felul de combinații nebunești. Iar eu am rămas fără croitoreasă... ce spui, se găsește un loc în programul tău, pentru o bătrână doamnă? Nu sunt pretențioasă...
- Deocamdată nu, îi răspund cu răceală. Proiectele pentru Alteța Sa îmi ocupă mai tot timpul.
După privirea pe care am primit-o înapoi, trebuie neapărat să citesc gazeta ei mâine dimineață. Pot să pun pariu că cel mai scandalos articol îmi va fi dedicat mie.
- Uniformele căpitanilor sunt gata? reia prințesa, încercând să destindă atmosfera.
- În cea mai mare parte! Le-am cusut deja, în seara asta sunt probele finale.
- Splendid! Vreau să fie totul fără cusur pentru săptămâna viitoare, înțelegi?
- Așa o să fie, Alteță!
- Să treci pe la Trezorerie când pleci. Ți-am semnat salariul pentru toată viitoare, ținând cont că munca pentru Încoronare e dublă.
- Sigur... mulțumesc! spun surprinsă. Acum, dacă nu vă supărați, doamnelor...
Ies de la prințesă în toane și mai bune, pentru că lirele se adună repejor în contul meu personal, și mă gândesc serios să-mi deschid un atelier privat.
Înainte să mă întorc, trec pe la Lizzy, care e încă în pat, la ora prânzului, galbenă ca ceara.
- Numai ce spuneam că mă simt bine, și azi simt că mi-am vărsat tot ficatul! îmi spune jalnic, trecându- și degetele prin părul dezordonat.
- Ai mâncat ceva? o întreb cu compasiune. Ești foarte palidă..
- Nu pomeni de mâncare! îmi spune îngrozită. Mi-e rău și numai dacă mă gândesc... îmi dai te rog carafa de pe masă?
Îi întind surprinsă vasul plin cu felii de lămâie și apă, iar Lizzy bea cu nesaț, după care geme din nou, cu fața îngropată în pernă.
- Te las să dormi, îi spun oftând. Să mă anunți dacă ai nevoie de ceva, bine?
****
E târziu, și James nu s-a întors încă.
- Mergem dincolo, îi spun Cleopatrei, luându-mi uneltele pentru cusut și sacoul pretențios al soțului meu. O să mai fac niște retușuri până se întoarce, ca să nu pierdem vremea.
Ușa dintre apartamentele noastre nu e închisă niciodată, așa că trec în partea lui cu ușurință, așezându- mă la biroul lung, cu o lampă uriașă în față.
Nu știu ce face soțul meu de întârzie, dar măcar să termin de cusut, pentru că n-o să-mi mai stea capul la asta odată ce intră pe ușă.
Îmi tremură picioarele numai când mă gândesc la ce reacție o să aibă, văzând combinezonul scandalos pe care îl port pe sub halatul bine strâns.
- Iar tu o să mergi înapoi în camera mea, o avertizez pe Cleopatra. Și să nu mai miorlăi ca o toantă la ușă, pentru că tot nu-ți descui. Activitățile astea nu au nevoie de spectatori. Ce, ți-ar plăcea să stau cu ochii pe tine când îți găsești motanul? Nu, așa credeam și eu.
Mă încrunt confuză, pentru că la ușa apartamentului se aud voci aprinse.
Ce e? Să nu-mi spui că soțul meu vine enervat la culcare, pentru că n-am dispoziția necesară.
Oare la noi se aude? Ce se întâmplă?
Mă lămuresc imediat, pentru că ușa din coridor se deschide cu violență, și vocea soldatului de gardă ajunge până la mine.
- Lady Darren, cu tot respectul...
- Te-am auzit de prima dată, omule! Nu-mi pasă că e însurat. O fi avut motivele lui, dar îl știu eu mai bine pe Jimmy.
Poftim???
Las baltă cusutul, întorcându-mă spre ușă tocmai în momentul în care o femeie înaltă intră cu pași mari, aruncându-și neglijent haina de blană pe un fotoliu.
Mă holbez la ea uluită, încercând să-mi dau seama de unde cunosc chipul ăsta superb, încadrat de păr blond.
Nu reușesc să-mi dau seama.
- A, croitoreasa! spune ea, trecând cu privirea prin cameră, în timp ce-și scoate pantofii. Lucrează în altă parte, fetițo. Domnul Căpitan are treabă în seara asta.
Doamne Dumnezeule și toți sfinții!
O femeie superbă cu picioare lungi tocmai se dezbracă în dormitorul soțului meu.
Ori sunt victima unei glume extrem de proaste, ori... am băut ceva și am halucinații.
Mă ridic de la birou, prostită, privind-o cum își scoate rochia, rămânând efectiv într-o ținută ca cea pe care o am sub halat.
- E o greșeală, spun brusc, recăpătându- mi vocea. Ați greșit apartamentul, doamnă...?
- Sunt exact unde trebuie! îmi răspunde repezit. Ai de gând să ieși sau nu? Gardian, scoate-o pe fata asta odată! James o să se supere dacă nu mă asculți.
Simt că-mi zvâcnește capul. Am înnebunit? Nu mai aud bine? Ce-i cu mizeria asta? De ce vorbește femeia asta așa despre soțul meu?
Mă uit încruntată după gardianul tânăr care a încremenit în coridor, galben ca ceara, neștiind ce să facă.
Apoi mă uit la femeia din fața mea, machiată impecabil, foarte suplă, care s-a așezat pe marginea patului lui. Al nostru.
Simt că-mi pierd mințile.
- Doamnă! izbucnesc acid, nu știu cine te crezi, dar îți sugerez să-ți aduni hainele și să dispari din dormitorul soțului meu!!
Cred că m-am făcut bine înțeleasă, și cu toate astea singura ei reacție e un hohot de râs răutăcios.
- Vai de mine! Cu asta s-a însurat? îi strigă gardianului din coridor. Pe bune, Andrew, e o glumă proastă, sau ce?
Cred că sunt pe cale să devin criminală.
- Ai de gând să ieși odată? Cine e femeia asta? mă răstesc la gardianul încremenit un coridor.
- Lady Cromwell, eu... ăă...
Femeia blondă își îndreaptă umerii, punându-se pe pat cu un zâmbet.
- Eu sunt Marina Darrel, logodnica lui James.