Am reușit.
După două zile de culori irosite și foi scumpe cu care în final am alimentat focul... am reușit!
Sunt atât de mândră de opera mea încât i-am dat voie Cleopatrei să-mi mănânce din propria farfurie la prânz, pentru că eram prea entuziasmată ca să-mi fie foame.
Apropo, viața de croitoreasă regală e chiar mai bună decât viața de soție de comandant. Nu trebuie să iau nicio masă în sala mare, cu restul lumii, pentru că munca mea de geniu îmi ocupă timpul și prefer să comand în apartament.
Apoi, dacă merg undeva, am întotdeauna o geantă din piele cu foi și mine colorate. Așa că, dacă nu-mi place prezența vreunei lady băgăcioase, mă lovește brusc inspirația de a creea ceva și scot foile, lăsând baltă conversația.
Cam asta e, în mare, viața mea actuală. În dimineața asta am primit de la James, prin curier, al patrulea volum din memoriile doamnei Chatterley.
Mă provoacă.
Ieri mi-a trimis bibeloul cu cei doi porumbei îndrăgostiți pe care l-a câștigat la Roata Norocului de Crăciun.
N-am avut deloc timp să mă gândesc la șicanele lui, pentru că am umblat toată ziua prin bazaruri căutând materiale noi, și chiar am făcut-o intenționat ca să-mi mut gândul de la mica noastră înfruntare de forțe din Pavilion.
Însă azi mi-a ajuns.
I-am trimis la schimb pentru carte, o pereche nouă de chiloți roșii, din propria mea garderobă, cu un bilet încântător.
Sper că a despachetat de față cu toți recruții, ca să-i mai scadă din prestanță.
- Merg la Alteța Sa, o anunț pe Cleopatra încântată, luând pe braț patru suluri în diferite nuanțe de galben, și caietul cu schițe. Să nu dărâmi ceva până mă întorc!
Un alt avantaj care vine odată cu meseria: am acces în toate apartamentele Prințesei, atâta vreme cât nu e ocupată cu treburi oficiale.
- Vreau să urc la Alteța Sa, le spun gardienilor din Aripa Centrală. E liberă, nu-i așa?
- Tocmai s-a întors din Consiliu. Domnul comandant o însoțește.
- Minunat! mormăi în timp ce urc scările. Abia așteptam să-l văd!
O găsesc pe prințesa moștenitoare pe o canapea, decojind castane coapte, cu o față jalnică și cu un braț de hârtii alături.
James le studiază încruntat, luând ocazional câte o castană din bolul ei.
- N-are rost, o aud spunând, înainte să intru. Un Consiliu complet al bărbaților, și o femeie la conducere? Ce glumă bună!
- Zău, Ana, vor să te intimideze! Planurile astea sunt foarte bune. Orașele chiar au nevoie de alimentare cu apă. Ar reduce o mulțime de boli, printre altele! Nu te lăsa dusă de nas. Dacă trezoreria are bani pentru parade și serbări, ar trebui să aibă și pentru conducte!
Ca să vezi! A ieșit iar altruismul din Marele Ticălos la iveală.
Intru dregându-mi vocea, ca să le atrag atenția.
- A, Carmina! exclamă James bine dispus. Ce mai faci, dragă? Ai fost foarte ocupată zilele astea, așa am auzit... de ce nu mai vii la antrenamente?
- Lucrez! îi retez vorba, indispusă. Alteță, se poate să vă uitați peste nuanțele pe care le-am adus? Am și modelul rochiei aici, în formă finală. Mai trebuie să alegem culorile și sunt gata să mă apuc de lucru.
Prințesa studiază sulurile, confuză.
- Nu știu ce să zic, Carmina. Tu ești cea cu ideile și tiparele... bănuiesc că ai putea să alegi mai bine o nuanță, nu-i așa?
Îi indic galbenul ușor piersiciu, dând din cap.
- Nuanța lămâi vă face mai palidă. Iar galbenul- pal nu e o culoare suficient de vibrantă pentru un asemenea eveniment. Asta pare cea mai potrivită.
- Perfect! consimte ea încântată, întorcându- se spre James. Ridică-te, leneșule! Trebuie să-ți ia măsurile. Vreau pentru toți comandanții de pluton uniforme asortate! Și pentru restul soldaților, câte o narcisă de mătase prinsă la piept.
James se ridică pompos, făcând o reverență în fața mea.
- Te rog, doamnă! Nu știam că ai nevoie de măsurile mele. Puteai veni la pavilion să mi le iei, mai ales că...
- Scoate-ți haina! îl întrerup roșie la față. Și taci, pentru Dumnezeu!
- S-a întâmplat ceva? întreabă prințesa bănuitoare. Te-a supărat nătărăul ăsta de James?
- Eu? întreabă el jignit. Întotdeauna i-am oferit numai momente plăcute... nu-i așa, iubito?
Oftez, scoțând metrul de croitorie.
- Doar taci, îi spun iritată. Nu suport să te aud!
- Ce păcat, șoptește aplecându- se puțin. Mie îmi place foarte mult să te aud.
Îmi notez măsurile lui cu mâna nesigură. Uff! Chiar azi trebuia să-l măsor? Și nici n-am ajuns încă la pantaloni.
- Va trebui să-ți desfaci pantalonii în talie, îi spun fără să mă întorc.
- Plăcerea e de partea mea, doamnă! mă asigură rânjind, iar prințesa se ridică râzând.
- O să vă las singuri, îmi spune amuzată. Nu e nimic nou de văzut, bănuiesc.
- Ana!! se scandalizează James. Abia am reușit să-i explic că nu suntem amanți, și tu începi cu astea!!
Simt că mă înec, și știu că m-am inverzit la față. Dumnezeule mare!!!
Prințesa însă râde, fluturând din mână.
- Nu e genul meu, mă asigură ieșind. M-a băgat în belele de prea multe ori ca să pot simți altceva decât greață când îl văd.
Dumnezeule mare!
Îmi arde toată fața. Cum poate să mă facă de tot halul în fața prințesei moștenitoare?!
- Nemernicule! murmur printre dinți, în timp ce iau centimentrul. Nătărăule!
- Haide, iubito, nu mă menaja! Știu că poți mai mult...
Oftez, trecându-mi centimentrul în jurul taliei lui, având grijă să îmbin capetele într-o parte, evitând locul acela. Ne-am mai fript odată, tot în locul cu pricina. Se pare că manifestă o fascinație bolnavă asupra persoanei mele.
Nu trebuia să citesc cărțile doamnei Chatterley! Am mintea prea plină de... idei.
Când trebuie să-i măsor lungimea interioară a piciorului, simt că mă apucă gâfâitul, dar ... nu pot să mă dau de gol.
Îngenunchez foarte demnă, ignorând râsul lui răutăcios, în timp ce-i trasez lungimea piciorului.
- Am primit cadoul tău de dimineață, continuă el bine dispus, cu tot cu bilet.
- Și ți-a plăcut? întreb enervată, plesnindu-l cu centimentrul peste pulpa musculoasă.
- Bine-nțeles! Ador chiloțeii roșii. Iar rugămintea pe care mi-ai adresat-o atât de frumos ... spune-mi locul și ora. Plăcerea va fi de partea mea.
- Dumnezeule mare! exclam exasperată. Și mai ai tupeul să spui că ești abstinent!
- Până la căsătorie, îmi amintește rânjind. Asta era înțelegerea. Acum că m-am căsătorit...
- Acum că te-ai căsătorit, poți să-ți pui pofta în cui! îl asigur cu năduf, adunându-mi materialele și schițele. Spune Alteței Sale că am plecat să mă apuc de treabă!
- De ce ești atât de furioasă? strigă după mine, încântat. Nu e o crimă să-ți placă, doamnă Cromwell!
- Nu mi-a plăcut! mă răstesc la el, cu fața în flăcări, iar apoi trântesc bine ușa în urma mea, acoperindu-i hohotul de râs.
*****
Am muncit până seara fără oprire, uluindu-o chiar și pe Cleopatra.
Am împrăștiate peste tot pe covor bucăți de material, bolduri, foarfece, nasturi și dantelă.
Norocul lui James că m-am mutat în apartamentul meu! Ar muri dacă ar avea un asemenea dezastru pe covoarele lui scumpe și curate ca lacrima.
Mă uit cu asprime la Cleopatra, care miaună lângă ușa dintre apartamentele noastre, cerșind atenție.
- Nu mieuna acolo ca o toantă! James încă lucrează, nu cred că se întoarce la noapte. Și oricum, în caz că nu ți-ai dat seama, avem patru zile de când lipsim din patul conjugal. Obișnuiește-te, Cleo! Ăsta e dormitorul nostru acum. Nu mai dormim cu James.
Pisica mea încăpățânată continuă să stea lipită de ușă, sperând probabil într-un miracol.
Și miracolul se întâmplă, dar nu așa cum era de așteptat.
Una dintre uși sare brusc în perete, speriindu-ne. Nu e James, ci Kiernan.
Și pare că abia își mai trage sufletul când intră, trântindu- se pe un scaun.
- Ce e? îl întreb speriată. S-a întâmplat ceva?? James e bine? Vorbește, omule!!
- Fratele tău! îmi răspunde dintr-o suflare. O să dărâme biroul în capul meu, Carmina! Nu știu ce fac acolo, se ceartă, se omoară?!
Îmi sare inima din piept, și dintr-o dată bucățile mele de material nu mai au nicio importanță.
- S-a întors Richard??? Mai avea o săptămână de permisie!
- E, se pare că va fi în permisie permanentă, pentru că o să-l concediez personal! Să strige așa la un superior!
Îmi smulg haina din cui, și sar în prima pereche de cizme pe care-mi cad ochii.
- Încuie tu ușa! strig la Kiernan, luând-o înainte pe coridor, agitată.
Prezența lui Richard nu poate însemna decât un singur lucru. Cumva, căsătoria noastră dubioasă a ajuns la urechile lui, mai devreme decât trebuia.
Și într-adevăr, când ajung sus, aproape moartă, trebuie să iau o pauză ca să-mi fac curaj.
Dumnezeu știe dacă nu s-au omorât cumva înăuntru, pentru că în mod sigur o vază sau ceva de sticlă tocmai s-a spart în ușă.
Bat de câteva ori, cu pumnii, ca să mă asigur că sunt auzită. Nu vreau să-mi zboare un cuțit în ochi când intru.
O secundă de liniște.
Mă strecor brusc, înainte să înceapă din nou.
- Dumnezeule!! exclam speriată, privind biroul rasturnat, toate foile împrăștiate și scaunele rupte. Sunteți nebuni?? Ce se întâmplă, Richard?
Fratele meu tocmai se ridică gâfâind, cu haina ruptă, iar James pare că și-a pierdut toți nasturii cămășii.
- Ce se întâmplă? strigă Richard la mine, cu ochii ieșiți din orbite. Tu să-mi spui ce se întâmplă, Carmina!! A, iartă-mă! Am uitat că marele tău confesor e domnul James Coulby- Cromwell! Lui poți să-i spui toate rahaturile, dar mie NU!
Nici nu știu de unde să încep. Sunt aproape sigură că nu există cuvântul confesor, pus în contextul ăsta, dar mă rog...
- Ascultă, Richard, pot să-ți explic...
- Poți să-mi explici! Poți să-mi explici de ce EU nu am știut de datoria aia nenorocită, iar idiotul ăsta știa??!
- Richard, mormăie James, pe un ton de avertizare. Calmează-te, înainte să te calmez eu.
- Ascultă...
- Nunta asta nu există! Căsătoria asta, idioțenia asta, sau ce ați făcut, nu există! O anulați în clipa asta!
- Stai puțin! intervin iritată. Am vârsta legală pentru a decide, Richard, și cred că pot hotărî și singură.
- Da, ne-ai arătat ce hotărâtă ești! Mai întâi te-ai logodit cu un tâmpit, și apoi te-ai măritat cu un nerușinat (care mai are tupeul să se numească prieten) pentru niște amărâte de lire! Ți le dau eu!
- Nu am nevoie să-mi dai nimic, îi răspund enervată. Sunt foarte bine, și nu am nevoie de aprobarea ta.
- Sunt fratele tău! strigă la mine jignit. Nu poți să le faci pe toate de capul tău, răzgâiato! Tata trebuia să-ți dea o bătaie bună și să te învețe mai bine!
Ok. Oficial, s-a declarat război deschis.
- Tu vorbești? strig la el, și mai furioasă. Ce frumos te-a educat pe tine, să ajungi un hoț prăpădit, un mincinos și un egoist! Nu-ți pasă decât de titlul ăla și de Lizzy! Ce știi tu despre familie?
- Carmina... intervine James preventiv. Vă rog, încetați, suntem adulți...
- Taci din gură, James! sare Richard strângând din dinți. Las-o pe domnișoara- pardon, pe doamna- să vorbească! Tu ce știi despre familie? Ce știi despre maică-ta, scumpo?!
- Richard!! exclamă James, pălind. Termină! Să nu îndrăznești...
Dar deja e prea târziu.
Simt că mi se face rău. Mama? Ce vrea să spună?
- Să nu vorbești despre mama! îl avertizez furioasă. Mama a fost o femeie bună, miloasă...
- Foarte miloasă! aprobă el rânjind sarcastic. Alina bărbații necăjiți...
- Richard, te avertizez...
- Ce naiba vrei să spui? urlu la el, sătulă de tonul acela mușcător.
- Vreau să spun că mama ta milostivă m-a făcut un hoț prăpădit, dacă tot vorbim...
James îl prinde brusc de umăr, deschizând ușa.
- Ieși! strigă la el, făcându-i vânt în coridor. Oricât ai fi de furios, nu vorbești așa cu soția mea!
Ușa trântită după el parcă mă sleiește de puteri. Fiori reci îmi asudează tâmplele.
- Ce vrea să spună? îl întreb șocată. Ce voia să spună cu asta, James??
- E doar furios, mă asigură el cu un aer obosit. O să-i treacă.
- Ce vrea să spună? repet isteric. Ce știe el de mama mea?
- Carmina...
- Nu mă minți, James! Tu știi totul despre Richard. Ce ți-a spus de mama? Ce rahat poate să spună omul ăla despre mama mea??!!
- O să-ți spun, dacă încetezi să mai țipi. Doamne! suspină, lovind clopoțelul. Și aveam atâta treabă în seara asta...
Kiernan apare atât de repede încât bănuiesc că asculta deja la ușa biroului toate țipetele noastre.
- E totul în regulă, domnule comandant?
James zâmbește strâmb.
- Minunat, după cum vezi. Ți-am spus de atâta vreme să înlocuiești scaunele astea vechi, și nu ai vrut. Până la urmă domnul Prince, ca un prieten loial, a reușit să le facă de petrecanie. Nu mai pot de bucurie!
Kiernan strânge din dinți.
- O să-l pun sub arest!
- Lasă-l! Adu pe cineva să adune dezastrul ăsta și vizează dosarele recruților, pentru că a intervenit o urgență. Îmi iau o zi liberă. Haide, iubito. Să mergem la mine.