Apartamentul meu e foarte drăguț, și are toate cele necesare. M-am mutat de dimineață, cu Cleopatra cu tot, în noile camere superbe, spațioase, cu o baie modernă și un atelier de cusut foarte bine pus la punct.
Aveam o zi grozavă, plănuind tipare pentru prințesă, studiind diferite tipuri de materiale și bând cafea, până când a sosit ziarul de dimineață, pe care Kiernan mi l-a trimis făcut sul și legat cu o fundă roșie.
Și uite- așa, puf! S-a duc pe copcă și ziua de azi.
Continui să desenez nervoasă, în timp ce articolul din ziar îmi joacă înaintea ochilor.
Gripa dragostei
Fără îndoială că audiența noastră îl cunoaște deja pe lord James Coulby- Cromwell, o figură impresionantă la Curte nu numai prin inteligență și avere, ci și prin înfățișarea fără cusur care a frânt multe inimi.
Tânărul comandant al Gărzii Regale a dezvăluit autoarei uluitoarea poveste care a făcut vâlvă peste tot la Curte în săptămâna trecută: ruperea bruscă a logodnei domnișoarei Bradon, încăierarea cu un tânăr baron și oficierea unei misterioase slujbe de căsătorie aprobată prin licență specială de către Alteța Sa.
Se pare că atracția de netăgăduit dintre tinerii căsătoriți a fost rezultatul unei banale gripe. Rugat de către fratele domnișoarei să ofere un sfat medical, James Coulby- Cromwell a vizitat frumoasa bolnavă undeva înainte de Crăciun.
Spre norocul său, pacienta suferindă de febră se găsea într-un minuscul combinezon de noapte, care lăsa loc de puțină imaginație. Tânărul nostru domn a mărturisit câtorva prietene apropiate, la un ceai intim, că picioarele de gazelă ale domnișoarei i-au sucit mințile încă de atunci.
Și iată, trei luni mai târziu, o splendidă pereche de tineri frumoși, îndrăgostiți fără speranță, care nu și-au putut desprinde ochii unul de la celălalt pe tot parcursul vizitei la ceai.
Așadar, doamnelor, data viitoare când răciți, nu vă pierdeți speranța!
Gripa dragostei poate fi contagioasă.
Sunt atât de prost dispusă încât îmi ies toate pe dos.
Stau aici, cu o narcisă galbenă în față, încercând în zadar să compun un model de rochie care să imite petalalele acesteia. Narcisa fiind simbolul Casei Regale a Belgraviei, mă gândesc să fac o rochie cu totul unică pentru prințesa moștenitoare.
Și nu-mi stă capul deloc la niciun model!
În plus, mă indispune grozav și faptul că James a lipsit în ultimele trei nopți. Nu că am fi putut face vreo chestie noaptea (a se consemna că smintitul de bărbatu- meu e abstinent) dar îmi plăcea mai mult să nu fiu singură în patul acela imens.
Omul s-a ținut de cuvânt- trei gărzi de noapte, fără excepție- iar acum sunt deja în propriul meu apartament. Și oricât ar fi de frumos (e foarte frumos) parcă tot am așa un soi de gust amar la gândul că ne-am separat.
Iar articolul scandalos din dimineața asta mi-a pus capac la toate stările proaste.
Bine! Așa va să zică... ne facem în ciudă unul altuia, s-o facem până la capăt.
Din fericire, mi-au mutat astăzi toate cuferele cu haine, așa că am la dispoziție o gamă largă de pantaloni strâmți, care o să-l scoată din minți pe soțul meu scump.
Și aleg perechea cea mai strâmtă, din piele de căprioară, pentru că are o culoare deschisă și pare că sunt ca și dezbrăcată.
Apoi îmi pun pe deasupra o bluză din flanel, foarte simplă, cu o mică excepție: partea din spate e despicată complet și se leagă numai în trei locuri, cu lanțuri subțiri de argint.
Fără corset astăzi.
Și cizmele cele mai înalte, desigur...
Știu unde să-l găsesc pe James. La pavilion, antrenând un lot nou de recruți pentru parada de la Încoronare.
- Să înceapă confruntarea! îi spun Cleopatrei cu bucurie răutăcioasă, în timp ce-mi trag mănușile pe mâini. Ți-am spus că o să-i plătesc lui James pentru articolul ăla, da? Ei bine, a sosit chitanța.
****
Trebuie să-mi fac intrarea într-un stil mare, așa că îmi gândesc cu atenție mișcările în timp ce merg spre pavilion, atentă să nu-mi frâng gâtul pe tocurile mele înalte.
Când intru, mă lasă puțin genunchii la vederea lui James, pe jumătate dezbrăcat, dând ordine.
Din fericire e cu spatele la mine, și zgomotul comenzilor strigate în sală acoperă pașii mei mărunți, în timp ce mă îndrept spre băncile din spate, așezându-mă confortabil.
Acum trebuie doar să aștept haosul. Noii recruți nici măcar nu mă cunosc, așa că va fi distractiv.
- Mișcă brațul, Andrew! Dumnezeule mare, cum ați ajuns la Curte în halul ăsta!? Jacob, parează, pentru Dumnezeu! E a treia oară când cazi în dimineața asta!
Spatele gol al soțului meu se mișcă fascinant la fiecare strigăt. A, ce bine! L-am prins deja nervos ...
Simt că începe.
Soldatul din șirul stâng se uită la mine atât de lung încât partenerul său îi pune piedică și îl face să cadă pentru a patra oară. Andrew (cred că el e) a înțepenit cu bara în mână, gata să încaseze o țeavă în cap.
- Ce e cu voi? se răstește James, exasperat. N-ați dormit suficient? N-ați mâncat?
- Domnule comandat! îndrăznește cineva rânjind. Domnule, ne cerem scuze, dar picioarele domnișoarei ne distrag atenția.
- Și nu numai picioarele, adaugă altul zâmbind larg.
- Poftim?! Ce dom...
Când se întoarce, îi zâmbesc inocent, trimițându-i un pupic cu vârful degetelor.
Doamne! Satisfacția supremă...
Ochii lui minunați și furioși ar putea incendia tot pavilionul. Mă fac că nu observ privirea șocată, care alunecă pe pantalonii mei strânși, ca a unui animal de pradă. O, și nici măcar nu mi-a văzut spatele!
- Carmina!!! răcnește la mine, gata să mă trăznească dintr-o privire. Dumnezeule mare... Kiernan! Preia instructajul. Trebuie să am o vorbă în particular cu soția mea!
A, e furios! A spus soția mea cu tonul cuiva care sugerează că toți soldații or să rămână orbi dacă îndrăznesc să se mai holbeze la mine.
Nici nu clipesc când vine cu pași apăsați și mă înhață de pe bancă, aruncându- mă pe umăr.
O fi el foarte școlit, dar constat cu surprindere că domnul Cromwell are și o latură primitivă, după felul în care mă scoate din pavilion, ca o fecioară răpită.
- Unde mergem? întreb bine dispusă, făcându-le cu mâna soldaților din pavilion care se uită după noi uluiți.
Aflu o clipă mai târziu, când o ușă se deschide violent, și mă trezesc împinsă într-o cameră strâmtă, iar James mă trântește pe biroul de lemn, deasupra unor dosare desfăcute.
Spuneți ce vreți, dar cred că tocmai m-am umezit și mai tare. Până la urmă, sunt aici, cu fundul pe un birou și cu un bărbat la bustul gol în fața mea... mă poate învinui cineva?
- Ce crezi că faci? șuieră la mine, scuturându-mă de umeri. Ce distracție bolnavă e asta, femeie fără...
Degetele i se încurcă în lanțul de la spatele bluzei și zbang! A sărit încuietoarea, lăsându- mă cu sânii aproape dezveliți.
- Mai ușor, căpcăunule! strig la el, prinzându- mi materialul cu mâna, ca să-mi acopăr sânii. Vrei să rămân în pielea goală?!
- Dumnezeule mare! exclamă, dându- mi ocol. Ce e asta? Ce... ce hal de haină mai e și asta? Ți se vede spatele!!
- Zise domnul comandat pe jumătate dezbrăcat! Ție ți se vede și pieptul pe deasupra! Nu că m-ar deranja, desigur, dar ziceam...
- Carmina! mă întrerupe răstit. Nu poți să apari așa la antrenamente! Știi foarte bine că nu poți!
- Eu cred că tocmai am putut, îi răspund încântată, savurând agitația lui anormală. Liniștește-te, James! Sunt doar niște pantaloni, bine? Și oricum, îmi amintesc că de fapt așa ne-am și îndrăgostit. Ai fost fermecat de picioarele mele sublime...
- A, despre asta e vorba?! întreabă iritat. Despre articol?
- Ce, credeai că o să-mi faci ceva atât de urât și n-o să-ți vină rândul, domnule Cromwell?
El se îndreaptă spre dulapul îngust din colțul camerei, aruncându-mi o privire urâtă- și ceva mai calmă- în timp ce scotocește printre uniforme.
- Poftim! se răstește la mine, întinzându-mi un sacou lung, cu însemnele militare pe umeri. Pune asta pe tine!
- Dar de ce? întreb bine dispusă. Am bluza asta atât de interesantă ... vezi? Dacă mai rupi un lanț, o să cadă de pe mine cu totul. Așa ar fi corect, din moment ce tu ai doar o pereche de pantaloni.
- Carmina! repetă el mârâind.
- Bine, bine!
Îmi îndes mâinile în mânecile lungi.
Haina asta e clar a lui James, pentru că miroase îmbătător a portocale și a tot felul de lucruri delicioase.
- E bine așa? întreb supusă, aranjându- mi pe lângă talie mulțimea de material.
- Puțin mai bine, mormăie nemulțumit, venind mai aproape. Nasturii trebuie încheiați până sus.
Când degetele lui încep să-mi încheie nasturii hainei, mă sufoc dintr-o dată.
Îi simt atingerea ușoară prin bluză, pe sânii sensibili, și îmi scapă un suspin stins, care îl face să încremenească.
Nu îndrăznesc să mă uit în sus, pentru că îmi arde toată fața...
- Carmina, murmură el aprins, ridicându-mi bărbia cu un deget.
Mă uit în ochii lui albaștri și simt că mă înec în senzațiile delicioase pe care mi le stârnește în pântec.
Fața lui e atât de aproape, și gura...
Îmi dau cu limba peste buzele uscate, răsuflând greu.
Palmele lui îmi coboară pe fese, de o parte și de alta, în timp ce-mi desparte genunchii cu șoldul.
Picioarele mi se încolăcesc involuntar după talia lui, trăgându-l mai aproape.
Nu mă pot stăpâni, când își aplecă fața spre mine.
Buzele mi de deschid fără voie, așteptând. Îi simt limba fierbinte în colțul gurii, și-mi pierd toată fărâma de minte pe care o mai aveam.
N-am sărutat niciodată un bărbat până acum, dar se pare că nu era nevoie de exercițiu. Știu exact ce vreau să fac!
Îmi trec degetele peste spatele lui gol, mângâindu-l, frământându-i mușchii, în timp ce mă las atacată de gura lui lacomă care îmi soarbe toată răsuflarea.
Barba scurtă îmi alunecă pe bărbie în timp ce-l mușc ușor de buză, făcându- l să geamă la rândul lui.
Îl trag mai aproape, savurându-i buzele umede și colțul gurii.
Nu-mi dau seama ce se întâmplă, pentru că limba lui nu se oprește nicio clipă.
Mâinile aspre îmi cuprind șoldurile, strângând în pumn bluza mea subțire și moale.
- Ja... James! răsuflu înăbușit în gura lui, prinzându-l strâns de umeri.
Îi simt atingerea pe sub bluză, pe pielea fină din jurul coapselor.
- James! gâfâi speriată. Ce faci... Ce...
El îmi apasă pielea din nou, smulgând un țipăt adânc dinăuntrul meu.
Mă privește cu ochii aceia de un albastru intens, incandescent, și gura lui infamă schițează un zâmbet subtil.
- Dacă mă mai sfidezi vreodată, mârâie la urechea mea, o să ajungi în genunchi, doamnă Cromwell.
N-am nici cea mai vagă idee ce vrea să spună, pentru că tremur prea tare, și abia pot să respir.
Însă îmi dau și eu seama că a avut loc o confruntare. Tipul ăsta e incredibil, cu orgoliul lui afurisit!
A ținut neapărat să-mi arate cât de repede se poate transforma din pradă în prădător.
Și partea proastă e că mi-a plăcut să fiu eu prada.
Și cu asta, mai realizez ceva.
- Abstinent?! strig la el, încă roșie de plăcere, și de furie. Asta e replica ta originală, că ești abstinent??!
James mă ia de pe birou ca pe un copil, ducându-mă înapoi în pavilion.
- Da, îmi răspunde rânjind, când intrăm. Am spus că eu sunt abstinent, iubito, nu tu. E limpede că nu te poți abține deloc.
- Idiotule! mă răstesc la el, încercând să-i pocnesc una în față.
- Kiernan! strigă el, peste antrenamentul gălăgios. Condu-o pe soția mea înapoi la apartament, te rog! Nu cred că mai poate să meargă din cauza... cizmelor.
Îmi zâmbește ca un diavol, strângându- mă de fund pe sub tunica largă, înainte să plece.
Sunt atât de uluită că m-a sucit de cap fără nicio greutate, încât îmi vine să-i scot ochii.
- O să vezi tu! țip la el nervoasă, în timp ce se îndepărtează.
- Am văzut deja! îmi răspunde făcându-mi cu ochiul. Și am auzit, iubito.
- Ești bine? mă întreabă Kiernan îngrijorat, când pornesc spre ieșire aproape în fugă, cu fața congestionată de mânie.
- Foarte bine! îl asigur iritată.
- Pari puțin cam... aprinsă.
Oho! N-ai nici cea mai vagă idee, băiete!