Capitolul 10

16 3 1
                                    


   Casian aștepta în mașină venirea femeii. Își frământa degetele asupra volanului din piele neagră, încercând să își astâmpere gândurile și nervii care îl predominau. Marcus nu i-a oferit nicio noutate despre planul lor, și cu cât se gândea mai mult cu atât conștientiza cât de copilăresc și plin de consecințe este planul lor. Își fixează privirea în gol, imaginându-și posibilele șcenarii la care urma să participe. Zgomotul produs de ușa mașinii l-a făcut să își întoarcă privirea spre sursă, trăgându-l de tot din transă. 

— Îmi cer iertare dacă te-am făcut să aștepți, spune Isobel în timp ce se așează pe scaunul din dreapta. Își ajustează scaunul și potrivește centura de siguranță în liniște, simțindu-i privirea lui Casian asupra ei. O analiza pe ea și îmbrăcămintea ei care nu era prea diferită în calitate de a lui.

   Casian s-a mulțumit prin a da din cap într-un mod înțelegător înainte a porni mașina. 

   Era un fel de tinsiune între ei doi, care era generată în mare parte de modul în care Isobel se raporta la Casian. Încă de la încept l-a perceput ca pe un criminal, apoi l-a respectat puțin atunci când a aflat despre statul său și fosta sa poziție în poliție - doar era urmașul lui, și în final în percepea ca pe un aliat care putea ușor să o trădeze. Aliat pe ultima sută de metrii, adică de câteva ore. Era încordată din cauza asta, pentru că îl percepea în atât de mult feluri și nu se putea decide asupra uneia singure. 

    Casian, pe altă parte, nu îi dădea chiar atât de multă împortanță, nu neapărat ei în sine ca femeie, ci a părerilor ei despre persoana lui. A renunțat de mult timp fie afectat de părerile celor din jurul său, mai ales când este acuzat pe nedrept de cine știe ce fapte - cum a fost în situația ei. Ce-i drept o considera atrăgătoare, cu un farmec aparte care îl făcea să fie curios în legătură cu ea, dar nu se putea limita la atât. Mai ales în situația în care se afla. 

    Drumul, de aproape douăzeci de minute, a fost liniștit, nici măcar muzica nu a umplut spațiul dintre cei doi. Fiecare se gândea la problema lui - Casian se stresa din cauza lui Marcus și a mutării lor ciudate, iar Isobel se stresa din cauza situației în sine în care s-a băgat singură. 

    Când au ajuns în fața porților care apărau conacul familiei Lightwood Casian s-a decis să vorbească. 

— Uite, spune Casian făcând o scurtă pauza înainte să îi rostească numele, Isobel. Petrecerea din seara asta probabil o să fie cu mult diferită de cele la care tu ai participat până acum, dacă ai participat. Primul ghimpe al trandafirului care a înțepat-o pe femeie. Pe lângă asta, nu știu cât de mult de potrivești în peisajul pe care îl vei vedea în seara asta. Al doilea ghimpe care a străpuns-o, făcându-i sângele să apară la suprafață în inima ei. 

— Nu înțeleg ce vrei să spui, Casian, îi răspunde aceasta vizibil incomodată de cuvintele lui. 

    Porțile s-au deschis larg, dezvăluind o parte din curtea interioară ca conacului. Parte pe care Casian a stăbătut-o în lung și în lat, studiindu-i fiecare colțișor, ajungând să o cunoască ca în palmă. A înaintat cu mașina pe aleea principală în timp ce încerca să își găsească cuvintele să explice complexitatea lumii în care trăia. 

— Lumea asta este complexă și tare complicată. Lumea afacerilor în sine este despre fală și etalare, bogăție și opulență, supremație și conducere, lipsa înverșunată a legii și dreptății într-o luptă continuă spre un vârf imaginar, într-o cursă nebună în care calci peste cadavre doar pentru ați atinge scopul. Ce o să vezi acum, nu are nimic de a face cu lumea în care trăiești tu. Nu vreau să te jignesc în niciun fel, spune Casian parcând mașina în rând cu celelalte vehicule foarte scumpe în comparație cu care mașina lui părea sărăcăcioasă, îmi cer iertare dacă am făcut-o până acum. Vreau doar să îți spun că o să fie periculos de tentantă toată fațada asta, iar intrigile pe care le vei vedea în seara asta te vor prinde și pe tine, continuă  făcând aluzie la ceea ce urma el să facă. 

Cântecul ValurilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum