Cântecul Valurilor

Capitololul 9

— Am nevoie de ajutorul tău, spune Marcus. 

    Casian a fost luat prin surprindere de cererea bărbatului, neștiind ce să îi răspundă pe loc, dar pentru a-i oferi un răspuns rapid doar aprobase din cap.

    Imediat după ce polițiștii au plecat, iar Matias a fost dus acasă de către secretar, cei doi au pășit în liniștea și siguranța biroului pentru a discuta urgenta nevoie de ajutor a lui Marcus. Era una dintre puținele dăți în care acesta se arăta vulnerabil în fața lui Casian, și nu neapărat pentru că așa își dorea, ci pentru că așa cerea situația în care se băga singur până la gât. Se zbătea singur asupra nisipurilor mișcătoare și nu își putea da seama că aproape tot corpul îi este înghițit de puterea adâncului - la fel ca un simplu cetățean, vizitator al unei noi zone, care se plimba liniștit pe plajă la miezul nopții. La un moment dat a început să alerge, bucurându-se de briza mării și de felul în care se simțea nisipul sub tălpi, dar alergatul a devenit greu - era ca și cum tălpile i se adânceau câțiva centimetrii la fiecare pas, apoi neputând să se mai miște. Disperat și speriat încearcă să se elibereze singur, dar se întâmplă contrariul, afundându-se mai tare. Era deja înghițit până la jumătate, când și-a adus aminte de maree. Urma refluxul. Apa se apropia cu viteză, iar el era incapabil din a se elibera din nisipuri. Țipa și căuta ajutor, dar ora și locul nu îi erau ajutoarele perfecte. Apa urca, acum atingându-i pieptul. Țipa și mai tare. Aștepta ajutor. Câuta cu privirea plină de teamă un semn de pe plajă, dar nimic. Apa îi atinge bărbia. Abia atunci a reușit să fie salvat.

     În genul ală de situație era și Marus acum. Își aștepta refluxul. 

— Ce s-a întâmplat, Marcus? îl întreabă Casian în timp ce se așeza pe scaunul din spatele biroului. Marcus îl imită, așezându-se pe fotoliul care fusese ocupat de Casian nu cu mult înainte. 

— Tatăl tău, Casian. Nu știu, este din ce în ce mai rău, se confesează bărbatul. Părea sincer și chiar tulburat de problemă. Cerințele sale sunt din ce în ce mai greu de realizat, aproape imposibile. 

— Așa se întâmplă când te agiți asupra nisipurilor mișcătoare, Marcus. Nu mai poți ieși. 

     Marcus îi aruncă o privire plină de dispreț spre Casian, dar apoi se înmoaie, regretându-și gestul. Nu părea în apele sale. Marcus nu era genul de persoană căruia să îi pară rău pentru un lucru atât de mic precum o privire urăcioasă. Nici măcar pentru unele cuvinte nu își cerea scuze. Cu toate că era cu spatele la Casian, acesta putea să vadă cum Marcus se juca cu propriile degete și își mișca piciorul într-o mișcare agitată - sus - jos. 

— Ce s-a întâmplat? Ce te-a pus să faci de data asta? încearcă Casian să schimbe atmosfera întrebându-l pe un ton amuzat. 

— Nici nu știu cu ce să încep, comentă Marcus intrigat. Îți atunci aminte când m-ai acuzat că am luat bani din firmă și nu ieșeau la calculele din contabilitate? spune întorcându-se spre Casian cu jumătate de corp pentru a se uita la el. Casian îl privea la rândul lui aparent curios de mărturisire, își pregătea deja vorbele pentru a-l mustra zdravăn, la fel cum el a fost în locul lui Marcus. Tatăl tău mi-a spus să o fac pentru că voia să vadă cum vrei reacționa. 

Casian nu se aștepta la asta. Clipi de câteva ori amețit de informație, o digera încet. Dar Marcus nu era la final, și continuă să  îi spună: 

— Apoi au fost acele contracte importante pentru extinderea afacerilor cu minereuri pe care le-ai pierdut, tot din cauza lui a fost. Adică, din cauza ordinelor lui, că eu le-am luat. 

Aici era vorba de mulți bani, foarte mulți bani și o oportunitate enormă pentru Casian de a extinde afacerea de la petrol spre minereuri de zinc și fier. Zile în sir lucrase la proiect, iar înainte de a semna contractul, acesta dispăruse într-un mod subit. La fel și proiectul la care lucrase. Data limită a trecut, iar afacerea a picat. Banii au fost pierduți și oportunitatea risipită. La fel și nopțile nedormite sau pasiunea depusă.