Cântecul Valurilor

Capitolul 6

       Câțiva picuri roșiatici picau continuu din înaultul cerului, sau mai bine spus, din înaltul tavanului clădirii din lemn. Se prelingeau pe suprafața de culoare maro, lăsând dâre lungi în urma lor, sfârșind pe podea într-o băltoacă stacojie, aproape de mijlocul camerei. Culoarea maro a lemnului se îmbina armonios cu roșul închis al lichidului, trecând aproape neobservat de ochii preoților budiști care își țineau slujba de pomenire a morților.

        Incantații, clopoței și multe plecăciuni pentru a transmite rugăciunile oamenilor erau făcute și auzite, mai mult de oameni și mai puțin de zeul la care se închinau. Marea și impunătoarea statuie a lui Buddha trona în fața spațiilor speciale pentru închinare - mici perne pentru plecăciuni. Cu zâmbetul pe buzele aurii, cu ochii închiși și brațul său întins spre oamenii din sală, drept binecuvântare, împunea respect și protecție. Mici candele erau aprinse ici-colo, aproape de masa pe care erau așezate boluri cu fructe proaspete și mâncăruri tradiționale, care completau un tablou vechi. Doar băltoaca de sânge care continua să se mărească, având un diametru de 20 de centimetrii acum, nu se potrivea în peisajul pacifist, menit să împace sufletele. Încă nu fusese observată. 

         După ce bucatele au fost terminate și sufletele împăcate după vechile tradiții,  mama celor două fete găsite fără suflare cu mai bine de două săptămâni în urmă, se ridică cu greu din locul în care a stat până atunci. Cu ambele mâini, tremurânde, se împinge în modea cu toată forța pentru a-și pune corpul în mișcare. Se ridică încet, curpinsă de tristețe și cu inima încă plină de durere. Femeia suspină și își trage poalele rochii lungi pentru a o  aduce mai aproape de propriul corp . Vălul lung se șterge de lichidul roșiatec, împrăștiindu-l în jurul ei. Preotul îmărmurii la vederea acțiunilor femeii și la dăra de sânge care era în urma hainelor ei. Panicat și plin de groază se îndreaptă grăbit către ea, crezând că ceva se întâmplă cu corpul femeii îndurerate.

       Chipul îi era palid, iar buzele uscate, cearcănele de culoare mov închis îi conturau partea de sub ochi făcând-o să pară foarte bolnavă - nu arăta deloc bine, mai ales că mirosul de tămâie și ierburile aromatice pe care preoții le-au folosit pentru slujbă îi produceau greață, făcându-i starea de rău să se agraveze.

        — Te rog așteaptă, se aude vocea călugărului. Ce s-a întâmplat? continuă privind la trupul uscat al femeii care se întoarse spre el încet. Femeia se topea pe picioare de dor și durere din cauza pierderii ambelor fiice, iar faptul că făptașul nu este prins încă, îi răscolește durerea și mai mult.

         — Ce vreți să spuneți? se încruntă aceasta la vorbele bărbatului chel. Era nedumerită și încurcată de întrebările lui - doar și-a terminat ritualul pentru fiicele decedate, amintindu-și din nou de mometul în care a aflat că le-a pierdut pe amândouă, normal că se simte distrusă. Dar parcă nu la asta se referea călugărul.

         Călugărul arată spre băltoaca de sânge, acum împăștiată și întinsă până la picioarele femeii, fără să îi mai spună ceva anume. Ochii oboșiti ai mamei se măresc în spaimă și mai mult dezgust, apucându-se cu ambele mâini de obraji,  apoi acoprindu-și buzele și închizând ochii strâns atunci când privii spre sângele de pe podea. Mici picături cădeau din tavan, lovind podeaua și lichidul de jos, contopindu-se într-un întreg. Când bărbatul își ridică privirea spre locul de unde provine lichidul descoperă o pată roșiatică, imensă și umedă. Cu mișcări rapide, fuge spre clopotul din capătul camerei de rugăciune și sună din aceasta cu forță. 

      Foarte curând, locașul de cult se transformase într-un loc pentru anchete polițiste.

*