Cântecul Valurilor

PROLOG

Prolog

    Lumina soarelui se reflecta în geamurile fumurii ale vasului, făcând mica încăpere să fie înăbușită de căldură. Apa sărată și soarele nu erau cea mai bună combinație – nu și când mercurul din termomentru este ridicat, apoape să dea pe lângă. Câte o scurtă pală de vânt mângâia gentil vela imensă, nu o mișca, doar o atingea, parcă puterea suflului de vânt se pierdea în preajma ei. Îl trimisese cu gândul la Isobel și la momentele în care își pierdea puterea în fața ei, ajungând în momentele de furie să o iubească mai mult, topind-o prin căldura dragostei lui – la fel precum vântul își pierdea puterea, iar căldura emanată de soare îl topea pe el acum, și probabil pe oricine altcineva care se afla în situația lui.

   — Este a doua zi de când suntem aici. Oceanul Pacific chiar este minunat, spune Alberto mieros în timp ce se întindea pe un șezlong.

   — Da, se putea și mai bine, îi replică la rându-i bărbatul din stânga lui, ajustându-și mai bine ochelarii de soare pe ochi.

   — Cel puțin te-ai mai calmat, continuă Alberto pe același ton, privind în direcția prietenului său. Nu înțeleg încă cum de s-a ajuns la dezastrul ăsta, Casian. Totul era bine, și ne mergea bine, spune acesta cu zel încercând să își găsească cuvintele potrivite în engleză, chiar nu pot înțelege.

   — S-ar putea să fie din nou nervos dacă nu termini cu tonul ăsta, sau vrei să faci cunoștință cu peștii? De când ai învățat să vorbești engleză numai pe tonul ăsta o faci. Italiana ta nu se potrivește aici, încearcă să conchidă fără să intre din nou în detalii despre eveniment. Trebuie să ne – face o pauză pentru a se corecta pentru că nu ei erau cei afectați, ci el – mă obșnuiesc cu ideea.

   — Cred că peștii sunt mult mai prietenoși decât ești tu, spune scotându-și limba spre el pentru a-l tachina mai mult. În momentul acela se gândi că prietenul său avea dreptate. Toate vasele s-au spart în capul lui, distrugându-i liniște și pacea în care a trăit pentru un timp foarte îndelungat. Ceea ce trebuiau să facă ei acum era să îl ajute să treacă peste. El și Marcus aveau să îl susțină pe Casian până la sfărșit, orice s-ar întâmpla.

   Ușa din spre cală se deschise brusc, lăsând trupul acoperit doar de o pereche de bermude negre să iasă în lumina arzătoare a soarelui. Pielea albă era atinsă cu brutalitatea de razele soarelui, făcându-l să se înfioare din cauza căldurii. Își acoperă ochii de soare cu palma, plasând-o deasupra sprâncenelor, pentru a privi mai bine în zare. Ochii verzi îi sclipeau din cauza luminii, ceea ce îl deranja teribil pentru că trebuia să își mijească ochii pentru a vedea în față. Apă. Apă cât vedeai cu ochii. Albastrul senin al cerului se combina perfect cu albastrul mării în linia orizontului, formând un tablou complet. Soarele stătea mândru pe mijlocul cerului, galben ca o mămăligă – ardea. Privi spre cei doi bărbați care se bucurau de soare, în toată splendoarea lui, fiind întinși pe șezlongurile de pe punte, și fără să le dea de știre acesta se puse în mișcare spre cârmă.

   Au stat în acel loc, la două ore distanță de țărm, pentru două zile. Se plictisise și își dorea tare mult o aventură. „Ce se poate întâmpla rău dacă ne îndepărtăm încă vreo două sau trei ore de țărm?" își spuse pentru sine în timp ce pornise motorul adormit al ambarcațiunii. Huruitul inimii metalice trezite la viață îi făcuse pe cei doi de pe punte să sară ca arși – nu de soare, întorcându-se rapid spre cel de la cârmă. Alberto începu să înșire o listă lungă de cuvinte urâte în italiană, pe când Casian privea alene spre Marcus, plictisit la rându-i.

   Fusese ideea lui Casian de a pleca pe ocean cu barca. Ideea a venit în urma unor zile încărcate de stres, certuri și probleme la firmă, alegând să se retragă pentru câteva zile din tumultul de pagube și să se elibereze, relaxându-se. Alberto și Marcus, prietenii săi ,dar și parteneri de afaceri, au fost primii în rând pentru a veni cu el. Nici nu au stat pe gânduri când acesta le-a propus.