Jocul destinului - Vol. II

Cap. 9 - Seri de vara

Intr-un final ne hotarasem. Pe data de 1 August trebuia sa fim la mare, la ora 12:00 in fata hotelului Hawaii, alaturi de niste prieteni de familie ce aveau sa ajunga odata cu noi. Eram cat se poate de fericita in privinta acestei vacante, mai ales ca venea si tata. Meritam cu totii o pauza.

Mai erau cateva zile din luna iulie, iar eu simteam cum timpul trece, iar amintirile se formau. Vorbeam aproape zilnic cu Diana, despre o gramada de subiecte, cu orele, ieseam destul de des cu Alexandra sau cu Elena. Intr-un weekend stiu ca am stat cu Vlad, bunul meu amic, pana la ora 11 prin oras, mai excat prin centru. Insa, din pacate anumite coincidente si intamplari s-au tinut ca un scai de mine, facandu-mi trecerea in amintiri a lui Bogdan destul de grea.

- Mayla mergi la Auchan?

- Nu am chef mama. I-am raspuns, inchizand pagina mea de facebook de pe laptop.

Atunci ea intra in camera, privindu-ma.

- Si stai in casa? Mi-am dat ochii usor peste cap.

- Nu am chef, mama. Exact ca un copil rasfatat, m-am trantit in pat, luandu-mi telefonul de pe noptiera.

- Dulciuri? Pizaa?

- Tata merge?

- Nu, ca el pregateste gratarul. Vom avea musafiri.

- Bine, fie. Am zis intr-un final, luand decizia de a ma imbraca.

Dupa cateva minute bune, in care cred ca am schimbat trei tricouri si am insfacat primele accesorii eram gata, in fata usii, asteptand-o pe mama sa isi gaseasca telefonul.

- Mereu ti-l pierzi.

- Suna-ma! Tipa ea din bucatarie. Si luand receptorul telefonului fix, am format numarul. Dupa cateva priviri lungi dupa ce apelul se efectuase iar soneria se auzea de undeva de la etaj, a trebuit sa rasuflu greu si sa il aduc de sus. Mereu face asta! Uhh!

Temperatura din masina incepea sa devina acceptabila, dupa ce am lasat cateva momente bune aerul conditionat sa isi faca treaba. Am trecut pe langa liceu si vazand aleea elevilor fugitiv, o licarire, undeva inauntrul meu parca se aprinsese. O fericire trsita, melancolica ma cuprinsese. Am rasuflat.

Mama ma privi, usor si rostise.

- Bucura-te de anii de liceu. Sunt cei mai frumosi.

- Inca mai tresar cand imi amintesc.

- Iti va trece cu timpu.

Stiam acest lucru si trebuia sa recunosc ca ma indreptam cu pasi repezi spre implinirea a o luna de cand nu imi mai pasase de viata lor online si imi interizisesem sa mai caut ceva despre ei. Zis si facut.

Dupa o intersectie, mama nu vira la stanga cum trebuia.

- De ce mergem pe aici? Am intrebat curioasa.

- Scurtez din drum.

- Aah! Si iesim pe langa primarie, nu?

Mama incuviinta si in cateva secunde revazusem strada principala, aflandu-ne pe o alee laturalnica primariei. Acum asteptam ca cineva sa ne cedeze trecerea sau cel putin sa nu mai vina atat de multe masini si sa trecem.

Prin fata noastra, mergand cu o viteza destul de mica trecuse un jeep negru. Am tresarit.

- Mam'! Am spus, vazandu-i chipul Patrisei la geamul copilotului, cu ochelarii ei imensi de soare ce ii acopereau o bucata mare din fata, cu un zambet sfidator pentru orice trecator. Era masina cu numar BOG al lui Bogdan. Ce era drept imi era oarecum dor de acel negru, clasic, usor sideator, comod, insa nu ma ajutase prea mult.

- Da? Ma intreba mama, trecand fix dupa ce Bughi, pe care abia daca il  zarisem inaintase, fara sa mai aiba pe cineva in spate.

- Era Bogdan cu Niky.

- Nu avea o masina rosie?

- Are si neagra...Ma rog cu p[arintii.

Restul zilei sau cel putin cateva ore bune m-am simtit nervoasa, agitata ca si cum nu trebuia sa se fi intamplat ceea ce tocmai se intamplase. Orasul era mic, zilele de vara lungi, iar coincidentele m-au urmarit, una cate una, rare, dar prezente. Erau doar simple teste.

Luam cina in familie. tata pregatise o salta minunata, de vara, cu multe proteine si consistenta. Dupa ce am aranjat frumos masa, alaturi de el, mama incerca sa taie prajitura facuta de ea, in timp ce televizorul isi facea efcetul de fundal. Bunica-mea lasase televizorul pornit pe un canal local.

- Mayla iti tai?

- Da. Mai intrebi?

Tata rase usor, asezandu-se la masa, iar cand furculita mea se infipse intr-o bucata de branza acea voce ciudata s cunoscuta de la televizor ma facuse sa tresar. Era reclama Casei Adalbert, care apartinea si era detinuta de familia lui Bogdan. Aiurea. Un mic cutit, imi sageta imaginile care mi se derulasera prin fata ochilor. Mama pufnise usor in ras.

- Mayla stii bine ca nu e pentru tine!

- Stiu.

- Ce sa fie?

- Ehh, treburi de fete.

- Sa nu imi zici, mai tata ca te-ai indragostit. Cine e ghinionistul?

 Imi adusese un zamebet larg pe buze. Dupa cateva minute in care doar am privit farfuria, gustand foarte putin, m-am retras pe terasa. Rex, ca doebicei statea la picioarele scaunului meu, moale si usor prafuit. In surdina imi setasem melodia mea preferata pentru serile tarzii, scaldate in savoarea veriii. Adoram serile in care visele mele prindeau contur in aburii noptii. Caldura se cufunda in adancul pamantului, racoarea te lasa sa visezi, sa scrijelisti dorinte printre praful de stele si sa te gandesti la viitor.

Nu stiam ce imi doream, insa un lucru era cert. Serile de vara ma ajutau sa calatoresc si sa visez. Nelimitat. Oricand. Oricum. Oriunde. Sub influenta catorva schite din mintea mea, puteam sa imi creez lumi, filme nedescoperite, iar eu mereu sa ies din peisaj, cu un zambet pe chip. Suferisem. Suferisem din dragoste destul de mult. Dragoste neimpartasita sau nedescoperita. Ingropasem trecutul, iar faptul ca reuseam sa trec cu aproape putin peste nota de trecere micile teste ale jocului destinului, cand Bogdan aparea cumva iarasi in viata mea era un inceput bun.

Nu puteam sa las trecutul sa ma caute, cel putin nu acum cand trebuia sa incep sa imi fac bagajul, caci in mai putin de acteva zile trebuia sa fiu in masina catre mare. Vara inca nu se terminase. Eram de abia la mijlocul vacantei, iar visele mele trebuiau modelate in continuare. Asa ca mi-am zis.

Viseaza Mayla.

Si asa am si facut. Speram ca destinul sa nu ma urmareasca. Speram ca trecutul sa nu ma caute. Dra cine credea ca dorinta mea pusa de ziua mea, avea chiar sa se indeplineasca, aceea de a simti viata si dragostea ca la 17 ani. Tumultoasa, neexpectata si in cruda suferinta.

Insa indiferent ce s-a intamplat in acea vara, intotdeauna voi ramane cu serile de vara.