Jocul destinului - Vol. II

Cap. 11 - Un nou film

Mainile mele au insfacat telefonul ce scosese un sunet lung, semn ca primisem un mesaj. Ochii mei izbiti de lumina ce se strecura printre draperiile trase, ma facea sa descopar ca usa balconului era usor deschisa. O fiinta a carei umbra desena pe perdele m-a facut sa zambesc. Tata era matinal. Mama inca dormea, asa ca pe varfurile picioarelor m-am dus in baie, unde m-am regasit in oglinda: odihnita, dar zambitoare.

Imi fusese dor de Mayla cea zambitoare, de o parte a fiintei mele pline de speranta, de vise, de parfum de mare amestecat cu un gust sarat dulceag. Am clipit des dupa ce apa de la robinet a reusit sa ma trezeasca in totalitate. Dupa rutina mea umana, am reusit sa vad de la cine era mesajul. Elenei i se facuse dor de mine si ma pusese la curent cu niste barfe de la noi din liceu. Amuzant. Ii placeau barfele, dar nu sa le lanseze sau sa degenereze. Era ca o adolescenta tipica. Adora sa stea pe Tumblr, sa viseze la foarte multa mancare si adora filmele, insa dupa cum am mai precizat marele ei defect era faptul ca nu putea sa perceapa sau nu avea inca dezvoltarea necesara la capitolul baieti incat sa inteleaga vreuna dintre dramele mele.

- Neata! I-am zis mamei care abia se trezea, intinzandu-si mainile.

Dupa un cascat prelung ma saluta si ea la randul ei. Tata se parea ca facea cateva poze si se instalase comod pe balcon. Parea ca sta de ceva vreme acolo.

- Neata pui. Ma saluta el, oferindu-mi un zambet larg.

- Saru mana! De cat timp esti aici?

- M-am trezit de la sase si ceva.

- Cum ai dormit? L-am intrebat, lasandu-mi corpul pe unul dintre scaune.

- Neintors. Patul e foarte moale.

Soarele se parea ca isi intrase in drepturi depline, iar niciun nor nu voia sa ii sfideze puterea. Am inspirat adanc aerul acela de care imi fusese atat de dor in ultimele sase luni, incat nu mai aveam nevoie de niciun alt parfum. Cateva valuri atrasesera pe langa stancile din indepartare niste tineri curajosi, iar pe plaja privata a hotelului, lumea se parea ca incepea sa se bucure de razele soarelui.

- Neata dragii mei! Anunta mama, ce acum atingea cu varfurile degetelor tocul usii ce ducea catre micul nostru balcon.

Tatá s-a intors si s-a aplecat catre ea pentru a-i darui un sarut scurt, dulceag pe obrazul drept, strabatut acum de caldura si lumina soarelui.

- Acum ca am terminat cu dulcegariile, mergem la masa? Am zis intrerupand orice alta scena. Adoram sa joc rolul copilului insensibil, razgaiat ce isi voia ''drepturile''. Ai mei stiau ca joc rolul, asa ca m-au ignorat teatral. 

Dupa cateva minute bune, in care eram toti echipati pentru plaja, verificam daca imi pusesem tot in mica mea geanta pentru plaja, aruncand priviri si prin camera.

- Tichetele vi le-ati luat? intreba mama, in timp ce inchidea usa de la baie.

- Da. Astea, nu? I le arata tata, pasind in afara camerei.

Mama arunca o privire scurta inspre mainile tatei si incuviinta. Am urmat-o, tinand de ambele manere geanta mea alba de plaja.

- Ti-am zis sa nu iti iei geanta asta Mayla.

- De ce? Am zis rasufland plictisita.

- Se murdareste si se vede urat. Inchidea usa.

- Las-o mai daca ii place. Se spala. Nu, Mayla? Zise tata, facandu-mi cu ochiul, ne-am indreptat spre ascensor.

Imi placea cand faceam asa numita echipa cu tata. Era unul dintre lucrurile pe care le iubeam la el. Putea fi chiar acel tatic de gasca, innotator, concurent bun la inghetata si pizza, adora ciocolata, rabdator, sensibil si intelegator. Dupa ce liftul ajunsese la etajul nostru, telefonul mamei se auzise sunanad. Scotoci buzunarele gentii sale, descoperindu-l intr-un final. Era mama Gabrielei.