Jocul destinului - Vol. II

Cap. 26 - Melancolie de toamna

Parul lui Vlad era mai ciufulit ca deobicei, iar zambetul sau parea sincer. Cearcanele de sub ochii sai maronii imi indica faptul ca nu dormise aproape deloc in seara precedenta. Cu toate astea afirmatia pe care o facuse, trezise in mine un interes profund pentru subiectul pe care il abordasem cand am zarit un cuplu ce trecea prin fata noastra. Tipa parea extrem de indragostita de prezenta masculina ce zacea la bratul ei stang, dar in mersul lui si in privirile insistente asupra picioarelor mele dezgolite, Vlad gasise faptul ca el o insela pe respectiva. Aveam ceva de obiectat.

- Vlad, mi se pare destul de ok sa te mai uiti in stanga si in dreapta.

- Da, Mayla..Este cat se poate de ok, insa nu cu atat de multa pofta, curiozitate..Fata de persoana de langa tine nu este tocmai ok. Adica daca era singur pe strada mai ziceam, dar asa..Fix de mana cu iubita lui.

- Te stresezi prea mult..Esti prea crud.

- Sa inteleg ca vorbesti din experienta sau cum? Surase barbatesc, facandu-ma sa imi ridic spranceana.

- Nu, Vlad..Adica nu cred.

- Mayla esti constienta ca arati chiar bine si stii prea bine ca au fost cazuri in care anumiti baieti au insistat fie cu priviri sau vorbe cand a venit vorba de persoana ta, chiar daca aveau iubita.

- Vreun caz concret!? Am zis dandu-mi cu mana prin par si incercand sa nu mai mentin contactul vizual cu Vlad.

- Hmm..sa ma gandesc. Zise el teatral. Dupa cateva secunde rostise pe un ton formal. Poate tipu cu masina rosie, Bughi, nu? Parca asa..

- Haide mai, termina cu tampeniile.

- Mayla eram de multe ori si eu de fata cand tipul mai avea putin si sarea pe tine la propriu. Ce maniac!

Am inghitit in sec. Vlad incepuse sa rada, iar eu incercam sa privesc in orice alta directie, nu pentru ca ma intimida, ci pentru simplul fapt ca nu voiam sa imi amintesc cum asa numita lui soacra si propria lui mama se gandeau deja la o posibila nunta.

- Mergem?

- Te-ai suparat?

- Nu, nici de cum..Doar ca vreau sa bem ceva.

- Ok.

Si ma lua de brat exact ca un prieten grijuliu de umeri, incercand sa imi umble usor printre firele de par luate cu asalt de vantul ce se intetea.

∞

Masa pe care am gasit-o era intre doi stalpi imbracati cu niste ghirlande de flori naturale si colorate, ce incepeau parca sa isi piarda din culoare, dar inca emanau un miros puternic de primavara. Chelnerita a fost cat se poate de amabila si ne-a lasat suficient timp sa ne alegem cocktail-urile mult dorite. O buburuza incerca sa se catere pe scrumiera goala de pe mijlocul mesei din lemn. Vlad o gonise apatic, schitand un zambet fortat, crud.

- Hei! l-am atentionat. Esti rau.

- Nu mai rau ca tine, mai. I-am zambit atentionandu-l pe sub masa cu o lovitura in gamba.

- Deci? Cum ramane cu tipa? E inselata sau nu? Am ras, usor teatral.

- Da, cred ca da. Votez afirmativ.

- Eu zic ca nu...Tipul daca o inseala sau ma rog are aceasta manie de a se uita mult prea insistent dupa anumite domnisoare, ea oricum nu ar observa.

- Mayla, nu fi atat de sigura.

- Adica? Am spus, incercand sa nu par prea curioasa.

- Orice fata sau femeie depinde de caz, simte cand baiatul sau barbatul de langa ea incepe sa isi piarda interesul, cand simte ca pierde teren, cand simte ca ar putea trece pe planul doi, ca ar fi doar o piesa de decor..Si sa fim seriosi. Asta cautam noi, tipii de clasele a 11 a pana la facultate incluziv. Diversitate. Da, recunosc ca m-am indragostit si ca la momentele respective as fi spus ca as da orice pentru..Respectiva fata, dar dupa intervine monotonia..Acum depinde si de fata sau de conjunctura.

I-am sorbit fiecare cuvant. Avea momente de maturitate maxima, iar acesta era unul dintre ele, pe care il savurasem indelung, facand o pauza cand chelnerita ne-a adus paharele extrem de gratioasa.

- Chiar crezi asta, Vlad?

- Da, si respectiva tipa ar incerca diverse metode. Fie sa afle cine este respectiva fata care i-ar suci mintile iubitului ei ori sa isi imbunatateasca propria persoana. Depinde de fata cum am mai zis..

- Depinde mult si de tip.

- Da, cum am zis. daca dragostea adevarata i-a cuprins pe amandoi, restul sunt doar niste obstacole.

Exact ceea ce gandeam si eu. Desi inauntrul meu, ceva din mine zacea spunandu-mi ca Bogdan nu este tipul de persoana fidela, realitatea imi batea orice gand sumbru si neortodox asupra acestui lucru.

  ∞

Dupa ce l-am lasat pe Vlad in statie, unde isi astepta autobuzul, am inceput sa merg agale catre centrul micului meu oras. Grupuri peste grupuri. Amici si cunostinte ma salutau. Erau ultimele zile de vacanta, iar Alexandra , colega lui Bogdan, cea care ma tinuse la curent cu diverse detalii despre vietile lor imi aparuse in cale. Ma imbratisa brusc.

- Mayla!

- Alexandra!? Am incercat sa o privesc dupa ce imi parasi bratele.

- Ce faci? De ce esti asa ingandurata!?

- Ma plimbam, cum a mers cu facultatea? M-am dumerit imediat.

- Am reusit, dar din pacate la Timisoara. Plec maine dupa amiaza.

- Serios? Am ramas socata.

- Da, iar acum vin de la o ultima intalnire cu clasa. Au vrut sa ne vedem, multi deja au inceput sa plece. Bucuresti, Cluj, Iasi, Constanta..

- Cred ca ti-a venit destul de greu sa iti iei ramas bun.

- Da, intr-un final imi pare rau de cativa baieti..Erau niste hiene innascute, dar macar nu barfeau si nu aveau acel caracter de vipera nociva..

- Macar veti pastra legatura. Le-ai dat si un sfat prietenesc, de ultima data.

- Da, Bogdan, are nevoie...Alex la fel.

- Ahh, da! Tie iti placea de el..Ai aflat ca nu a reusit la facultate, nu?

- Da, am aflat si imi pare rau, dar sunt ok, nu mai simt nimic pentru el..Cred. Am soptit, completand.

- Da, ei bine Bogdan parca susotea ceva cu el..Ma rog asta faceau si in timpu anului.

- Da, da ''printesa''.

- Pe Bogdan sper sa il ierti. Zise in gluma. El a avut mai multe probleme in trecut, ma rog, acum pare ca le-a lasat in urma...

- Agresivitate, nu?

- Mayla esti fata desteapta. Speram ca te-ai prins ca acele probleme se datoreaza mai multor factori..Si nu ma refer la stresul cotidian sau la tigari..Ci ceva mai puternic..

- Droguri?

- Tu ce crezi!? Si a pufnit cu un aer superior. M-am cutremurat.

- Poate sunt doar barfe.

- E mai bine sa ramana asa. Si m-a imbratisat scurt.

- Pastram legatura, da?

- Oricand. Ai grija de tine. Succes!

- Mersi la fel.

Si am zambit, evident trista. Brusc, abia asteptam sa imi las corpul prada melancoliei, de dragul vremurilor apuse. Era trist si era trist faptul ca mi se parea ca barfele care circula despre problemele lui Bogdan aveau un impact melancolic asupra mea. Abia asteptam sa isi gaseasca locul in capitala, departe tot ce insemna micul nostru oras, de tot ce insemnam eu.