Jocul destinului - Vol. II

Cap. 14 - Valurile destinului

Stateam la rand pentru a ajunge la barul din incinta restaurantului hotelului. Un tip din Germania ma lasase in fata lui, iar gestul sau mi s-a parut foarte frumos. Am inceput sa conversam lucruri banale in engleza. Imi placea sa socializez. Cand mi-a venit randul la bar sa comand ceea ce voiam, m-am blocat. Pentru o secunda uitasem de ce eram acolo.

- Doua cola va rog.

Am zambit larg tipului caruia nu ii dadeam mai mult de 20 de ani. Dupa ce paharele au fost pline cu Cola, m-am reintors la masa, avand grija sa nu vars nici macar un strop. Restul mancau, incercand sa vada ofertele pentru o scurta croaziera in largul Marii Negre. Recunosc ca suna destul de tentant si cat se poate de frumos. Ador natura.

- Multumesc. Imi zise mama in timp ce isi privea paharul.

Am dat din cap.

- Deci mergem pe plaja sa ne interesam.

- Da, l-am vazut ieri pe domnu' care sa ocupa de ele.. Completa mama Gabrielei.

- Azi va fi o zi faina.

Gabriela se facuse remarcata printre noi, restul inca de dimineata. Ne-a batut in usa extrem de entuziasmata de parca unul dintre printii Europei s-ar fi cazat la noi in hotel. Parul ei prins in coc o facea ceva mai stilata, iar ochii ei acoperiti de un machiaj simplu m-au facut sa cred ca pentru ea cu siguranta ziua asta ar fi trebuit sa insemne ceva.

                                                                                                                                                  ∞

Plaja nu mai era atat de aglomerata ca in zilele anterioare, iar tatal Gabrielei adusese doua mingi: una de volei, iar cealalta pentru fotbal. Tata parea chiar incantat de idee, in timp ce dragele mamici aveau de gand sa se retraga la o cafea la barul rustic pe care il detinea hotelul. scaunele acelea din bambus desi nu pareau prea comfortabile erau cat se poate de interesante.

- Cand vine Adrian? Intreba la fel de vesela, Gabriela, ramand singure langa sezlonguri.

- Cam intr-o ora. Am spus privndu-mi lung telefonul.

- Ok..Sper ca nu te superi ca vine Kay.

- Nici de cum.

Intr-adevar prezenta lui nu mi se parea cea mai agreabila si probabil ca eu consideram ca avea o influenta destul de negativa asupra Gabrielei, insa atata timp cat nu apareau ''ierburile'' magice, nu avea cum sa ma deranjeze prezenta lui. Cel putin nu oficial.

Am stat ca pe ghimpi, pana cand i-am zarit alura lui Adrian. Isi tinea micul rucsac in mana stanga, iar sticla cu apa in dreapta, mergand exact ca intr-o reclama la jeans sau ceva de tipul acesta. Fara nicio exagerare o tipa in jurul varstei de 20 de ani, pe care o mai vazusem prin hotel a intors la propriu capul dupa el. Eu trebuie sa recunosc. Il sorebeam din priviri de parca dragostea noastra se consuma de ani buni. Imi placea acel stil al sau: sarmant, usor figurant, parca prea increzator cu un venin ce imi starnea interesul numai privindu-ma.

Cand m-ab vazut a zambit intr-o parte, avand grija sa isi dea ochelarii de soare jos. Ochii sai nu erau tocmai buimaci, semn ca se trezise de ceva vreme. Gabriela parea oarecum interesata de ceea ce se afla in spatele lui Adrian, privind atenta. In cateva secunde mi-am dat seama ca Kay alaturi de ceilalti doi veneau si ei. Aveau o lada frigorifica pe care o carau dupa ei.

- Neata! Am spus zambind larg. Oh Am exclamat inainte ca buzele lui Adrian, creandu-mi ideea ca erau flamande sau cel putin voiau sa arate ceva, s-au napustit asupra alor mei. Viteza mea de reactie fusese cu siguranta la cote mici, raspunzandu-i usor si scurt.