Jocul destinului - Vol. II

Cap. 22 - Sfidare

Pulbere de stele.

E tot ce reuseam sa vad in trecutul ce ne desparte. In mai putin de o luna aveam sa trec intr-o noua sfera de timp, plina de regrete muscate de timp fata de sentimentele mele vinovate si placute fata de alura unui baiat atat de adolescentin, purtat de aerul sau misterios si crunt.

Astfel imi incheiam unul din noile mele articole pe care le-am postat pe blogul meu care crescuse rapid si uluitor. Zilnic primeam mesaje de incurajare, comentarii si voturi. Intr-un final aveam propria mea lume, proprii mei cititori care ma incurajau si sustineau.

Telefonul meu mobil de pe noptiera, mi-a distras atentia. Era sa ma impiedic datorita luminii ce patrundea in camera mea si asa dezordonata, in incercarea de a-l lua.

- Da, Elena. Ce e?

- Te-am sunat sa iti amintesc ca filmul incepe la 3 si jumatate. Sa nu intarzii.

- Ti-am zis ca nu uit. Ne vedem in 15 minute in mall.

- Bine.

                                                                                                                               ∞

Abia asteptam sa fac 18 ani si sa imi pot lua carnetul de sofer. Nu mai voiam sa depind de ai mei sau de oricine altcineva. Desi nu prea le am in ale sofatului sunt sigura ca intr-o buna zi, dupa ce voi fi majora, voi reusi sa conduc chiar foarte bine. In masina, aerul conditionat imi calmase starea usor nervoasa.

- Si ai mai vorbit cu baiatul acela? Ma intreba mama.

- Care? Am zis, ridicand o spranceana, desi nu se vedea datorita bretonului.

- Adrian..Parca asa il chema. Vira usor la dreapta pentru a ajunge la mall.

Mi-am dat ochii peste cap, am scrasnit usor din dinti. Luasem decizia ca prea curand sa nu mai vorbesc despre acest subiect. Ma irita, faptul ca picasem in plasa unui baiat experimentat, sarmant si afemeiat.

- Nu mai am ce sa discut cu ala. Am sa il scot din lista de prieteni cat de curand.

Aproape ca am tipat. Mama nu reactiona. Imi placea ca uneori imi intelegea frustrarile mele adolescentine.

- Vin sa te iau tot eu? Intreba ea, cand oprise masina pentru a cobora.

- Stau pana tarziu, poate iau un taxi. Vorbim.

Si dupa ce ea dadu aprobator din cap, am aruncat o privire catre cladirea destul de mare ce reprezenta mall-ul. Sincera sa fiu, arata oarecum interesant. O terasa pe cladirea aceasta, alaturi de cateva magazine mai exclusiviste putea sa fie o imbunatatire.

Elena ma astepta pe una dintre bancile din centrul complexului, plictisita, incercand sa isi faca un selfie cu telefonul ei mobil. Am speriat-o piscandu-i usor mana dreapta. A sarit ca arsa, tipand si atragand atentia unor pusti de clasa a saptea sau a opta ce incercau sa isi faca poze langa una dintre masinile expuse langa fantana arteziana.

- Heilau.

- Aproape ca ai intarziat.

- Nu e adevarat. Am replicat, aratandu-i telefonul. Mai sunt 15 minute.

Filmul era o comedie politista. In general, nu imi plac filmele politiste, dar avand in vedere ca una dintre actritele mele preferate are un rol secundar in film am acceptat cu usurinta propunerea Elenei. Aveam nevoie cu siguranta de o comedie, in ultimele mele saptamani dinamice.