Raised by an Alpha

Capitolul 13

    Dați play! Lectură plăcută!

    O parte din mine era sătulă de atâta liniște, de toți cei din cameră care nu spuneau nimic și de enervanta tăcere care invadase tot spațiul. Voiam să știu ce gândea fiecare în acele momente sumbre. 

    Voiam să știu cum s-a sfârșit povestea...

    Iată în fața mea un bărbat care pretindea a fi tatăl meu. Care pretindea că a fost sufletul pereche al mamei mele. Susținând că știa despre Avery de mult timp și totuși nu a dat niciun semn până acum. 

    Niciodată nu a încercat să ia legătura cu Avery pentru a mă găsi. Liniștea asurzitoare îmi făcea mintea să debiteze cele mai încurcate scenarii, aveam nevoie de tot adevărul. 

      — Și ce s-a întâmplat? Vocea mea rece și fără pic de vlagă a rupt tăcerea mută care ne înconjurase pe toți. 

    Nicolas m-a scrutat cu privirea de sus până jos. Ochii lui mi-au analizat minuțios fiecare trăsătură a feței, adunându-și sprâncenele într-o încruntătură ușoară din când în când. 

      — Care este numele tău? Întrebarea lui m-a făcut să îngheț. Ar fi trebuit să îmi știe numele sau să joc în continuare rolul gărzii fără nume? Cu siguranță că și-a dat seama că sunt mult mai implicat în povestea asta decât ar fi trebuit să fie o gardă de corp a unei Lune. Vina mea că am pus întrebări în loc să tac și să ascult.

      — Liam.

    Colton s-a încruntat vizibil spre mine când mi-am rostit numele. Nu voia ca bărbatul din fața noastră să îmi cunoască identitatea. Deocamdată. Nicolas a dat  aprobator din cap și și-a reîntors privirea spre geamul care dădea spre pădure.

      — Ei bine, Liam... Am încercat să o conving să își părăsească soțul pentru mine. I-am spus că o voi crește pe Avery ca pe copilul meu, chiar dacă era aproape de adolescență atunci. Se întâlnea în mod regulat cu mine, până să ia o decizie. Nu am vrut să o sâcâi, așa că i-am oferit tot timpul de care a avut nevoie, sperând că într-un final mă va alege pe mine, sufletul ei pereche. 

    Nu m-am putut abține să nu îmi fie puțin milă de el. Nu aș fi vrut să știu cum este să îți găsești sufletul pereche, doar pentru a realiza că este deja măritată și cu un copil.

      — A venit la hotelul în care eram, într-o noapte. Era supărată. Avusese o ceartă cu soțul ei legat de plecările ei nejustificate de acasă. Nu reușea să înțeleagă atracția dintre noi iar eu nu i-aș fi putut spune despre lupi până în momentul în care m-ar fi ales pe mine. Dar lucrurile s-au încins între noi și din respect pentru mama ta, nu voi intra în detalii despre acea noapte... 

    Cuvintele i s-au oprit în gât iar privirea lui era pierdută în zare, mintea lui rătăcind undeva în trecut. Niciun copil nu ar vrea să audă detalii intime despre părinții lui, așa că i-am mulțumit în gând pentru asta. Dar știam că mai are de povestit, bazându-mă pe evenimentele care ne-au adus astăzi aici. 

      — M-am trezit singur a doua zi în pat. Mirosul ei încă umplea încăperea, dar am știut că trecuse ceva timp de când plecase... Am găsit un bilețel în care îmi explica faptul că nu putea să facă asta. Avea o familie și nu putea să-i lase în urmă...

    Avery încerca cu greu să își țină lacrimile în frâu, dar părea că nu face o treabă prea bună. Nu puteam să o învinuiesc. Doar ce aflase că mama ei își înșelase soțul. Ce i se părea ei cel mai crud, era faptul că mama ei pe care o cunoscuse atât de bine, fusese capabilă de așa ceva.