Raised by an Alpha

Capitolul 11

   

    

     — Cred că mi se face rău, am încercat eu să scap cumva de cearta lui Avery cu privire la încăierarea mea, dar era la mintea cocoșului că încercam să mă sustrag din acel loc.

    Nu m-am gândit la ceea ce am scos pe gură, având în vedere că sunt vârcolac, nu mă puteam îmbolnăvi și judecând după grimasa de pe fața surorii mele, și ea considera o mare porcărie ceea ce tocmai am îngâimat.

      — Serios? Asta este tot ce poți spune acum? m-a muștruluit ea, punându-și amenințător mâinile în sân.

    Mi-am frământat buzele încercând să găsesc o soluție pentru a ieși din toată încărcătura asta. O iubeam pe Avery, dar nu aveam chef de o predică din partea ei.

      — Unde ți-a fost mintea, Liam? Rocco este capul războinicilor. Ți-ar fi ars o mamă de bătaie de nu ți-ai mai fi revenit o săptămână întreagă. Vocea lui Avery a urcat o octavă iar degetul ei mă lovea în piept în mod repetat. Deși nu durea deloc, tot mi-am frecat locul lovit de ea.

      — Unde ți-a fost mintea? a șoptit ea uitându-se în gol și trântindu-se pe canapea lângă Kristi. De cât timp era Kristi acolo?!

      — Rocco a fost un nenorocit de —

      — Ai grijă la limbaj, tinere! m-a atenționat Kristi, uitându-se ușor dezamăgită la mine.

      — Scuze, bunico. Doar că mi-a stors și ultima picătură de răbdare și nu m-am mai putut controla.

    Amândouă, Kristi și Avery aveau întipărite pe față expresii identice, ofticate și dezamăgite. Puteam să jur că arătau foarte înfiorător.

    Cum puteau să semene atât de mult și să nu fie rude de sânge? Oricum nu înțelegeam de ce se făcea așa de mult tam-tam. Am avut o mică încăierare cu Rocco, și ce? Nu e ca și cum ne-am fi provocat răni serioase.

      — Dar niciodată nu ai folosit violența până acum. Cine naiba te-a pus să faci așa ceva?

    Ochii mi-au scăpărat de furie. Chiar a pus întrebarea aceea? Avery, dintre toate persoanele, chiar trebuia să întrebe așa ceva? Ea dintre toți oamenii ar trebui să înțeleagă de ce mă comport așa. De ce frustrarea și durerea fierb în mine necontenit și abia mai sunt capabil să le țin în frâu. Eu doar am reacționat când au devenit insuportabile.

    Aș putea de vina pe cele câteva luni în care m-am tot perpelit. Pentru că, să fim serioși, totul a luat-o razna încă de când m-am transformat.

      — Un lup, i-am răspuns calm surorii mele, primind un oftat și mai dezamăgit din partea lui Kristi.

      — Nu mă lua tu pe mine cu porcării de genul! Nu poți pretinde asta ca fiind o scuză!

    Avery a sărit de pe locul ei de pe canapea și aproape a zburat până în fața mea, având toată fața roșie de nervi și ochii întunecați.

      — Avery..., a încercat Kristi să o domolească, dar era deja prea târziu. Furia mea s-a descătușat și i-am tăiat dur cuvintele.

      — Vrei o scuză? Ce zici de faptul că am fost mințit o viață întreagă de tine?! Ce zici despre faptul că tot ceea ce știam s-a dovedit a fi o mare și gogonată minciună și că viața mea nu mai este la fel?!

    Am îndreptat degetul acuzator înspre ea. Ar fi trebuit să mă opresc, asta îmi țipa încontinuu conștiința. Iar când am văzut amalgamul de emoții de pe fața lui Avery, am știut că ar fi trebuit să îmi țin gura închisă înainte să iasă vreo prostie. Dar faptul era deja consumat și nu mi-am mai putut abține cuvintele.