Unsprezece ani au trecut de când Avery și Colton s-au întâlnit, construindu-și o viață doar a lor, împreună cu cei doi copii, bazată pe încredere și iubire. Dar când secrete adânc îngropate încep să iasă la iveală, iar îndoiala și miile de întrebăr...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
— Nu miroase deloc diferit, a spus Kristi care mă studia minuțios, învârtindu-mă pe toate părțile și continuând să mă tot adulmece.
Sincer, mă făcea să mă simt puțin ciudat și mă întrebam dacă ar fi trebuit să miros a ceva.
A ce miros?
Am fost surprins cât de repede au ajuns aici. Imediat ce Colton a încheiat apelul, ei erau deja la aeroport. La fel ca și noi, erau șocați de cele întâmplate. Îi iubesc ca pe propria familie și este minunat să văd cât de mult țin toți la mine.
Adam avea o privire gânditoare și se uita când la mine, când la Avery. Nu știam la ce se gândește, dar orice ar fi fost, se pare că nu-i dădea pace. Părea că se uita la un cub Rubix și nu știe cum să potrivească toate culorile.
— L-am văzut transformându-se, a spus Avey abia șoptit, dar într-o cameră plină de vârcolaci, toți au auzit-o.
I-am spus în mod repetat faptul că acest lucru nu avea să facă vreo diferență, mereu avea să fie sora mea. Dar nu eram sigur dacă asta o frământa pe ea cel mai mult.
Îi citeam pe chip confuzia și încercarea de a se agăța de o fărâmă de adevăr, dar nu spunea nimic. Din când în când, îi prindeam privirea rătăcită într-un colț al camerei, de parcă nu era cu noi. Dar nu dura mult și își revenea.
Cred că încerca să găsească niște dovezi, semne pe care le-am ignorat și nu le-am băgat în seamă înainte ca asta să mi se întâmple. Eram sigur că nu exista niciunul, dar nu puteam scăpa de sentimentul că se învinovățea singură pentru toate astea.
— Mă duc să văd ce fac copiii. S-a ridicat în picioare și a părăsit camera. Colton și eu am urmărit-o cu privirea ca doi cățeluși pierduți.
Amândoi eram îngrijorați pentru ea.
De parcă am fi avut aceleași gânduri, eu și Colton ne-am ridicat deodată pentru a merge după ea. Avea nevoie de unul dintre noi, iar eu aveam nevoie ca ea să fie bine.
Poate era supărată pentru faptul că nu este și ea un vârcolac?
— Mă duc să vorbesc cu ea, a constatat Kristi care a trecut printre noi și ne-a împins de parcă nu am fi fost acolo.
În cameră s-a făcut liniște. Singurul sunet care se mai auzea, erau pașii lui Kristi care se îndepărtau de noi.
Mintea mea căuta ceva, orice pentru a schimba subiectul de la mica dramă pe care o creasem.
— De ce nu miros diferit? Nu ar trebui să miros ca un lup? Mintea mea continua să rumege la cuvintele pe care le rostise Kristi mai devreme.
