Raised by an Alpha

Capitolul 17

    

     Înainte să îmi pot de seama de ceea ce se întâmplă, corpul meu s-a lăsat purtat de unul singur spre bruneta din patul meu. Am dat cu piciorul într-o altă cheie de pe jos, de data aceasta mai mică și am ridicat-o. Ce se petrece cu atât de multe chei? 

    O parte a corpului meu era în extaz datorită mirosului ei dulce și modul în care părul îi cădea în valuri pe spate. Cealaltă parte, ceva mai rațională, era terifiată de faptul că era o fată legată cu lanțuri de patul meu. 

    M-am grăbit să ajung lângă pat în fața ei, absorbind fiecare detaliu de care puteam avea parte. Capul ei atârna în jos, deci nu puteam vedea chiar toate trăsăturile, dar știam că e frumoasă. Poate cea mai frumoasă fată pe care o văzusem vreodată. 

    Bine, nu le luăm în calcul pe sora și nepoata mea. 

    Am trecut cu ochii peste încuietoarea lanțurilor care o țineau captivă și mi-am dat seama pentru ce era cea de-a doua cheie. Dar înainte să mă pot întinde pentru a o elibera, și-a ridicat ochii și i-a întâlnit pe ai mei. 

    Puteam să jur că toată lumea s-a oprit în jurul nostru, inclusiv timpul. Totul era pe încetinitor, iar lupul meu a strigat două cuvinte la care mă așteptam cel mai puțin. 

    În graba tuturor lucrurilor care mi s-au întâmplat în ultima vreme, nici nu am avut timp să mă gândesc la așa ceva. Adevărat vorbind, nici nu am crezut că este posibil, dar uitându-mă la ea, am realizat cât de fericit eram că mă înșelasem. 

      —  Suflet-pereche, am șoptit.

      — Căcat! a șoptit și ea în același timp cu mine. 

    Nu puteam să îmi suprim emoțiile zăpăcitoare care se zvârcoleau în mine. Ca și cum corpul mi se umplea cu toate lucrurile fericite din lumea asta. 

    Asta simțea și Colton cu Avery? Simțea că perechea lui era ca un soare și că noi suntem niște amărâte de plante care cerșim după atenție și afecțiune pentru a trăi?

    Dacă așa era, atunci înțelegeam toată treaba cu răpitul de acasă. 

    Mi s-a întunecat vederea când am văzut dungile de vânătăi de pe fața ei și buza de jos ușor umflată. 

    Mi-am întins mâna din instinct, dar și-a tras imediat capul. 

      — Ce s-a întâmpl-

      — Doar lasă-mă în pace, perecheo, a scuipat ea cuvintele, întristându-mă la auzul cuvintelor pline de venin, dar era de înțeles în situația dată. 

      — Eu sunt Liam. Ochii ei mă priveau pătrunzător, țintuindu-mă pe loc. Era atât de puternică dorința de a o atinge. Voiam atât de tare să îmi trec degetele peste vânătăile ei până rămânea doar pielea cremoasă. 

    Nu am realizat că deja îmi întindeam mâna spre ea până s-a repezit la mine, de parcă ar fi vrut să mă muște. 

      — Nu mă atinge! mi-a scuipat cuvintele, trăgând furioasă de lanțuri pentru a se elibera. 

    Oh, la naiba! Uitasem că este legată cu lanțurile de pat. Fraier ești Liam! 

      — Care este numele tău? Mi-am pipăit buzunarele, pentru a găsi cheia cu pricina. 

      — De ce te interesează? Mi-o tragi după care mă lași de izbeliște.

    M-am uitat la ea cu oroare. Niciodată nu aș putea și nici nu aș vrea să fac așa ceva. Cum poate măcar să se gândească la așa ceva? Sunt perechea ei și abia ne-am întâlnit, de ce se gândea la mine ca la un om atât de decăzut?