Raised by an Alpha

Capitolul 2

   — Febra nu mai coboară! Vocea mea isterică şi răguşită a făcut ecou în cameră, în timp ce îi ştergeam fruntea lui Liam cu o compresă rece. 

    Trecuseră deja câteva ore şi nimic nu îşi făcea efectul, nici măcar medicamentele. Febra urcase la 41 de grade şi leşinase de câteva ori. Frica prinsese rădăcini în sufletul meu, iar mintea mea debita cele mai groaznice scenarii. 

      Este cel mai mare coşmar al unei mame, să-şi ştie copilul bolnav dar să nu aibă habar de ceea ce a cauzat boala. Ştiam că nu eram mama lui Liam, eram doar sora lui. Dar într-un mod ciudat, simţeam că eram ca şi mama lui. L-am crescut alături de copiii mei. El şi Kaden erau mai mult ca fraţii decât ca unchi sau nepot. 

    Colton era așezat pe marginea patului alături de doctorița Grey și discutau despre diferitele tratamente care l-ar putea ajuta pe Liam. Îi puteam vedea fața plină din îngrijorare, în timp ce-și trecea mâna prin părul deja ciufulit. Era la fel de panicat de starea lui Liam cum era și eu. Doar că el o ascundea mai bine. 

    Colton era norocos de faptul că doctorița și-a găsit perechea când eu eram deja însărcinată cu Kaden, pentru că altfel aș fi fost foarte supărată pe el. De fapt, la naiba, chiar eram supărată pentru că stăteau atât de aproape unul de altul. Dar Liam era prioritatea mea în acel moment, aveam timp să-l omor pe Colton mai târziu. 

      — Luna, voi merge să-i aduc câteva antibiotice puternice și câteva medicamente pentru durere. Și cu aceste cuvinte, și-a înclinat capul în direcția mea și a părăsit camera.

    Lacrimile au început să-mi șiroiască pe obraji când am dat cu ochii de Liam din nou. Abia am simțit mâinile lui Colton pe umerii mei, încercând să mă liniștească și să mă detensioneze. Era un gest atât de drăguț încât nu m-am încumetat să-i spun că nu mă ajuta cu nimic.

      — Nu pot să-l pierd, am șoptit mai mult pentru mine, dar eram sigură că auzise. Masca de pe față mă incomoda și simțeam că nu am aer cu ea.

    M-am simțit ridicată de brațele puternice ale lui Colton, ca apoi să-mi așeze capul pe pieptul său. Brațele sale s-au strâns și mai tare în jurul meu, iar eu mi-am îngropat fața în gâtul lui, pentru a-mi ascunde lacrimile.

      — Va fi bine. Randi este deja pe drum cu antibioticele și totul va fi bine.

    Mi-a sărutat creștetul capului, trăgându-mă și mai aproape de el. Știam că poate exageram puțin. Nu era ca și atunci când eram bolnavi, chiar dacă trăiam printre lupi. Era mult mai rău decât atunci.

    Lupii nu se îmbolnăvesc, iar noi doi ne îmbolnăvim destul de rar. Ultima oară am avut un caz serios de pneumonie iar Randi mi-a spus că din cauza faptului că nu mai suntem bolnavi atât de des, imunitatea scade, devine mai slabă.

    Nu m-au liniștit deloc cuvintele ei. Înțelegeam faptul că era bolnav, dar nu înțelegeam de ce nu se face bine mai repede.

      — Du-te și pregătește copiii de culcare. Eu îl voi băga pe Liam în cadă cu apă rece, mi-a spus Colton, îndepărtându-mă puțin de pieptul lui.

      — Ești sigur? Te pot ajuta? L-am întrebat destul de șovăitor, pentru că era ciudat pentru mine.

    Colton mi-a zâmbit, știind exact ce gândeam. Nu doream să-l văd pe fratele meu mai mic dezbrăcat. L-am sărutat rapid pe buze, mulțumindu-i pentru faptul că este atât de minunat. M-am întors pentru a-l săruta și pe Liam pe frunte, dar Colton m-a oprit imediat, trăgându-mă departe de el.

      — Încă poate fi contagios, kitten, chiar și cu masca pusă, mi-a șoptit iubitor apoi m-a luat de mână și m-a condus spre ușă.

    Nu-mi păsa dacă luam și eu. Unul dintre ,,copiii mei avea nevoie de mine și aveam să fiu acolo pentru el, indiferent de consecințe. M-am holbat la ușa masivă din lemn care s-a închis după mine.