ONE OF A KIND

Chapter Thirty-One

CHAPTER THIRTY-ONE
—ebullience

≡

Cel puțin două ore mai târziu Jungkook dormea liniștit în același loc pe canapea în timp Taehyung era așezat pe covorul moale din fața acesteia, ascultând doar respirația calmă a brunetului. Se simțea extraordinar de---prost, din atât de multe motive încât nu le putea găsi, nu le putea număra. Avea sentimentul că oarecum campa pe lună de câteva zile, fără cale prin care putea comunica; se simțea exclus din realitate mai pe scurt. Din nou, motivele erau multe, iar gândurile erau puține, de parcă o furtună maturase tot ce avea în minte, lăsând doar și doar goliciune de care știa că se bucura din plin de când era mic. În primul rând, dacă încerca să se focuseze mai bine și cu siguranță o putea face, gândul că prietena sa s-a dovedit a fi un agresor, în special agresorul persoanei care---ups, urma să fie soțul său pentru aproape doi ani îl făcea să amețească ușor. I se părea ca și cum toate aceste lucruri erau legate una de alta și dintr-o întâmplare care cu siguranță nici ea nu a fost plănuită —Taehyung vedea stratul de sarcasm din cuvinte—, a rezultat asta, o căsătorie aranjată. Orice era la mijloc mirosea urât sau poate că era creierul său care începea să ardă din cauză că se gândea atât de mult. Era paranoic, nimic mai mult. În al doilea rând, Taehyung a învățat că nu e bine să ai încredere în Seokjin, în special dacă îți dai seama foarte repede cât de devotat e să își adauge mâna în ceva.

La un moment dat s-a ridicat de pe podea, auzind cum oasele i-au pocnit imediat, căci stătea în acea poziție nemișcat de o oră. S-a uitat la ochelarii pe care i-a stricat acum două ore din cauză că nici atunci nu gândea limpede. Când gândea cândva limpede, era tulburat toată ziua, de când soarele răsărea și apunea, mai repede decât scria Seokjin la calculator. În același timp și-a adus aminte despre----acela a fost momentul când toate sensurile i-au revenit, grăbindu-se pentru a intra în camera sa cât mai curând, lăsându-l pe Jungkook singur în living, deoarece nu dădea semne că se va trezi prea curând. Pentru câteva clipe a crezut că planul său și al lui Seokjin, care era foarte bine planificat, a dat greși, dar și-a adus aminte că Seokjin cu siguranță știa despre problemele lui Jungkook de mult timp înainte ca el măcar să îl cunoască în persoană pe Jungkook. Dar problema era că nu planul lor era ruinat, ci doar al său. Spera că ziua de după încă trei sau patru zile de vară să fie una superbă, dar se părea că Taehyung trebuia să facă câteva schimbări, cu toate că nu prea credea în disponibilitatea acelei alegeri. Dacă ar fi știut de mai înainte, dacă nu ar fi fost încăpățânat de prima dată, atunci nu s-ar fi ajuns la asta----nu era chiar așa o mare problemă, dar pentru el era una mare.

Partea bună era că știa cu ce putea înlocui problema pe care nu a știut că o va face.

___

"Taehyung, doar pentru că am împărtășit cu tine ceva, asta nu înseamnă că trebuie să te comporți așa---nu sunt un copil căruia îi trebuie afecțiune, sunt o persoană și în primul rând un bărbat căruia îi trebuie spațiu personal."

Spațiu personal era destul, căci Taehyung se afla pe canapea în timp ce Jungkook era după biroul său. Au trecut câteva zile de când brunetul a reușit într-un fel sau altul să îi spună lui Taehyung adevărul pe care a încercat să îl ascundă până atunci, însă acesta nu a fost atât de lipicios până în ziua prezentă. Nu doar că a venit la companie, dar nu a mai plecat din biroul lui de aproape trei ore. Jungkook se simțea urmărit, încerca să nu facă o greșeală din cauza acestui sentiment, să nu își trice așa zisa reputație ca și CEO în fața lui Taehyung. Nu era pentru prima dată când își făcea treaba cu cineva în aceiași cameră, a fost privit de Yiren o zi întreagă când a avut de făcut o temă pentru facultate, dar cu Taehyung era diferit, se simțea atât de diferit încât ar fi renunțat, și-ar fi pus brațele la piept și ar fi stat degeaba până când programul său se termina, totodată sperând că privirea sa îl putea face pe Taehyung să plece. Nu îl deranja în acel fel prezența sa, ba din contră, se simțea mult mai bine cu el prin preajmă în ultimele zile; prezența sa doar îl distrage. Părea o nimica toată, dar doar el știa cum rămânea concentrat pe treaba lui. Era ora patru după-amiază, iar Taehyung devenea din ce în ce mai agitat, Jungkook putea simți asta chiar dacă Taehyung nu a dat niciun semn că era în acel fel. Sau așa a crezut până când partea vorbăreață a fotografului a ieșit de după cortinele spectacolului pe care îl juca. Era într-un fel prefăcut, putea vedea asta în ochii lui. Prin 'spațiu personal', Jungkook se referea la liniștea de care avea cel mai mult nevoie. Iar totodată se simțea și de parcă lui Taehyung îi era milă de el; nu avea nevoie de mila nimănui, nu era de parcă arăta ca și un cățel care stătea în ploaie din cauza bolii lui.