ONE OF A KIND

Chapter Seven

CHAPTER SEVEN
—madness

≡

Ar fi putut părea o seară obișnuit de calmă pentru Jungkook. Ar fi putut fi primul eveniment la care mergea cu Taehyung în care urma să se bucure puțin, să uite de faptul că după trei ore urma să se reîntoarcă acasă cu Taehyung și că totodată peste câteva ore, să se trezească, slujba sa căreia nu-i găsea rostul, înecându-i sănătatea mintală, aici vorbind despre somnul care îi lipsea. Și chiar dacă urma să meargă la acel eveniment fiind înconjurat de multe persoane străine, Jungkook a ales să se comporte formal și să poarte ceva la fel de formal precum personalitatea sa. A ales să facă ceea ce ar fi trebuit să facă, deoarece, cuvintele lui Taehyung de sâmbătă dimineață l-au făcut să se simtă altfel, l-au făcut să iasă din bula lui de plutire în care s-a învățat să rămână închis----era de mult timp acolo. Și oricât de mult l-ar fi așteptat pe Taehyung în mașină în timp ce acesta își căuta papionul, nu i-a stricat deloc starea de spirit care era din nou una calmă și puțin mai plăcută. Erau câteva lucruri puse la mijloc pe care nu le înțelegea, mai ales că nu știa dacă era ceva bun că pierdea trei ore de somn. O atmosferă cameleonică---una insuportabilă dintr-un anumit punct de vedere. Putea spune că în acea seară senină de vară, încă fiind în mijlocul lunii iulie, Taehyung arăta strălucitor, ceva ce nu ar fi admis în fața nimănui, nici măcar reflexiei sale din oglindă. Nu-l putea descrie în alt fel pe Taehyung, pur și simplu nu putea, dar și așa, era cu siguranță o persoană frumoasă.

Și toate acestea păreau aducătoare de o stare de spirit bună, până când s-a uitat în direcția de unde o voce l-a strigat pe Taehyung. Pe când se uita mai bine după respectiva persoană, Taehyung i dat drumul mâinii sale, îmbrățișându-și prietena înainte ca brunetul să îi poată vedea fața. Și-a strâns pumnii repetat de câteva ori neliniștit, iar când cei doi au rupt îmbrățișarea și prietena lui Taehyung s-a uitat în direcția lui, Jungkook a încremenit pentru câteva secunde, privind în aceeași direcție cu una dintre expresiile sale debusolate. Taehyung observând asta, s-a dus din nou la el, luându-i mâna într-a sa, venind din urmă prietena lui blondă. A părut că Jungkook a revenit din transa în care a fost blocat doar pentru a o vedea mai bine, mai îndeaproape și totul devenind din ce în ce mai rău. S-a panicat---a început să se panicheze și să îi strângă mult mai strâns mâna lui Taehyung într-a sa, simțind cum era apăsat de o mare presiune pe tot corpul, cum umbra acelei persoane din fața lui făcea toată acea presiune mult mai grea și sufocanată. Acea presiune îl îndemna afară, dar nu a făcut-o, deoarece panica care își fixa ghearele în fiecare colț din corpul său îl ținea pe loc, obligându-l, fixându-l in acel loc. Și desigur că acel început de atac de panică i-a atras atenția lui Taehyung, care nu a putut privi altcumva decât îngrijorat la ceea ce tocmai i se întâmpla lui Jungkook. Nu părea atât de rău când îi privea fața, însă modul în care îi strângea mâna atât de tare încât deja începea să-l doară, spunea contrariul. A tușit de câteva ori, atrăgând atenția doar fetei;

"Mia, el e Jungkook."

Acele cuvinte au fost lăsate să plutească în aerul greu din încăpere, iar Taehyung era la fel de blocat la fel ca și scuza lui Jungkook pe care tocmai o repeta în cap, însă panica care îi îngreuna poziția îi bloca calea de a vorbi și în special cea de a respira. Se gândea în atât de multe părți și colțuri încât numai conștientiza unde mai exact se afla. Nu-și dădea seama că în acel moment îl ținea prea strâns de mână pe Taehyung și că urma să regrete că, fix în acel moment, pentru prima dată în fața lui Taehyung —chiar dacă nu erau 'împreună' de mai mult de o săptămână—, arăta vulnerabil. Dar nu asta regreta în acel moment, regreta faptul că fata din fața lui i-a stricat seara liniștită, starea de spirit și că, după mult timp, a început să aibă un nou atac de panică. Poate că da, din exterior nu se putea observa prea bine panica, însă în interior Jungkook se simțea moale și amețit, blurat și răsturnat într-una. Era un sentiment bâzâitor și enervant, la fel ca fata din fața lui. Probabil că ar fi trebuit să plece de acolo, dar dacă Taehyung nu-și dădea mai repede seama de ceea ce se întâmplă cu adevărat, atunci ar fi leșinat, și nu asta era ceea ce voia să facă----în acel moment greu de privit și înțeles.