ONE OF A KIND

Chapter Fifteen

CHAPTER FIFTEEN
—blackberry

≡

Jungkook nu a avut niciodată ocazia de a experienta ce anume înseamnă să câștigi încrederea cuiva. Mereu își auzea părinții spunându-i despre asta când era cu mult mai tânăr, însă asta era unul dintre lucruirile de pe lista celor neimportante împreună cu planurile pentru viitor---și viitorul însuși se afla acolo. Încrederea pentru el nu a părut niciodată ceva pe  care trebuia să se axeze; dacă cineva nu voia să se afle în preajma lui sau să îi devină un prieten în care chiar să aibă încredere deplină în el, atunci nu el era genul acela de persoană, nu îi păsa de ceilalți atât de mult. Deobicei personale care apăreau în viața sa, plecau la fel de repede, aici în principal vorbind despre partenerii de afaceri. Era într-un fel leneș să afle dacă până și el trebuia să aibă încredere în celălalt. Tatăl său se ocupa bine de asta. Prietenii pe care i-a avut și încă pe unii dintre ei îi mai are, au construit o relație cu el care nu era deloc construită pe încredere. Și totuși, nu voia să recunoască nimănui că încrederea era singurul lucru care i-a scăpat printre degete în timpul liceului---încrederea era una dintre lucruirile care îi lipseau din viață, dar de care încă nu voia să facă rost.

Iar acel moment urma să apară în curând. Noile lucruri pe care le-a aflat parțial de la Namjoon încă îi răsunau în cap chiar și după două luni de la aflarea lor. Știa că ceva era la mijloc care putea descrie comportamentul brusc pe care l-a întâlnit la Taehyung atunci. Chiar și după jumătate de an de la căsătorie, relația lor nu s-a modificat cu nimic. Distanța dintre ei era din ce în ce mai mare, iar nimeni nu se străduia să o reducă. Dar exista acolo un aspect pe care nimeni nu l-a observat; în ciuda limbajului fizic, Jungkook putea recunoște că Taehyung devenea mult mai frumos pe zi ce trece, iar faptul că pur și simplu îi era interzis să-l atingă chiar și în public, îi copleșea sufletul cu emoții negative; existau persoane pe care nu le cunoștea, erau străini, dar îi lasă să-l atingă, iar el, care încă împărțea o casă cu Taehyung, era nevoit să stea la o mare depărtare de ceva care alte persoane aveau voie să facă. Încă nu înțelegea de ce voia atât de mult să-l atingă, însă ceva îi spunea că totul se lega de încredere, ceva de care se temea, ceva pe care a ales să o facă neinteresantă datorită---multor persoane.

Și ce părea de necrezut; Jungkook începea să folosească mult mai des termenul de „încredere“. A luat prânzul cu Namjoon de mai multe ori, întrebându-l pentru mai multe, însă tot ce scotea de la el era că trebuia să afle de unul singur. Era frustrant, voia să mai citească încă o dată acel contract pentru a vedea unde scrie că toată nebunia care deja începea trebuia să se întâmple. Voia să afle de ce Taehyung îl respingea pe el, dar pe ceilalți nu. Voia să știe ce a fost scris în acel mesaj, voia să știe atât de multe, iar singura cale era de a alege să folosească după mulți ani încrederea. Singurul lucru pe care îl avea de făcut era să îi câștige încrederea lui Taehyung, chiar dacă nu își dădea seama dacă asta putea ajuta așa numita lor relație și faptul că timpul se scurgea repede, iar niciunul dintre ei nu voia încă să continue acel mariaj. După multe săptămâni în care Jungkook s-a gândit la favoarea și defavoarea sa, a ales să înceapă să-l cunoască pe Taehyung, doar pentru a scăpa odată pentru totdeauna de acel sentiment negativ care parcă își bătea joc de el---spunându-i în moduri repetate că el ca și soțul lui nu îl putea atinge nici măcar cu vârful degetului. A încercat să-și reducă cumva programul, să plece mult mai târziu de acasă, dar să vină puțin mai târziu acasă seara. Taehyung deja dormea la acea oră târzie. Însă existau weekendurile pe care, surprinzător, nici unul nu le ratau. Rămâneau acasă de fiecare dată, chiar dacă existau doar câteva vorbe schimbate între ei, asta nu însemna că totuși chiar dacă nu exista nicio atracție sau legătură, să vorbească fără să se certe puțin era o mică schimbare.